La multi ani – Tata !

Dragul meu tatic,anii trec si viata trece iar deja cu un pas mai grabit decit ieri.Imi cer scuze in primul rind ca uneori cele mai importante cuvinte ,sunt spuse foarte rar.Insa nu pentru ca ar fi greu sa spun dar pentru ca tu ne-ai invatat intodeauna sa pastram o melodie muta in sufletul nostru,pentru a asculta-o cu cea mai duioasa dorinta.Imi este greu sa iti vad cum ceasornicul timpului  iti mai ia un an ,din respiratia ta,iar sufletul meu se stringe de durere cind este zgiriat de aceasta trecere uitata.Imi aplec privirea ca sa nu iti observ ridurile,si ma tot prefac ca inca sunt mica,sunt mica.Insa in sufletul  meu de-a pururea s-a tiparit  cu puterea ta.Tu ai crescut in mine caracterul,privirea rezistenta oricarui esec si intelepciune.Tata iti doresc din suflet,si astfel cind spun lacrimile imi spala bucaticu cu bucatica inima,iti doresc sa imi fii sanatos caci sa stii ca atit de mult am nevoie de tine.Nu vreau niciodata sa fii trist,caci mi se fringe inima de durere,cu toate ca de-a atitea ori ti-am vazut lacrimile care le ascundeai de noi.Vreau sa te vad cum radiezi de fericire,si intodeauna sa gasesc in privirea ta,speranta.Unoeri ignoram discutiile cu tine,pentru inca nu intelegeam nimica,nu intelegeam ca ele mereu imi aduceau putere si caldura de care avem cel mai mult nevoie.Acum ma simt o frunza uitata,ce se scutura azi sau miine,caci nu mai am putere sa rezist fara suportul tau.Atit de mult imi trebuiesti,in fiecare dimineata si in fiecare seara.Am nevoie de glasul tau,care chiar daca treseram cind il auzeam,acum as mai dori sa il tot ascult.Tata,e ziua ta,ziua in care Dumnezeu te-a trimis pe pamint sa iti croiezi drumul,pe noi sa ne asezi pe pinza ta.Si esti atit de bun,caci esti TATA.

Sa stii ca te iubesc,chiar daca rare ori ti-am spus asta.

Sa stii ,ca te iubesc.

Toamna te-a ascuns !

Vuieste vintul printre geamurile ,pustii,
Ma intreb,cu greu ,oare cum ai putea sa vii ?
De frica,ce vintul pe drum te va scutura,
De frica,ce timpul te va uita.

Se aude si zborul,cel infinit de tirziu.
Ce cheama,o lume ce pleaca purpuriu.
Mi-e frig,de acum si de frigul tau,
Mi-e frig sa imi inteleg,gindul meu.

Un sunet ce imi rugineste,auzul ascutit.
Al frunzei uscate ,ce rascoleste un pamint.
Mi-e mut cuvintul.si apoi si iubirea,
Mi-e pierduta intre frunze uscate,stralucirea,

Si incerc sa imi tin sufletul,de un ram.
Dar toamna imi sopteeste « ca putere nu mai am ».
Mi-e zdrobita privirea,de ce se vedea acum,
Si tu cu rivnitura,te opresti din al tau drum.

 

Oameni ce respira inteligenta !

Uneori pot sa imi desprind pasul,pe pamint si sa nu simt asta.Sa nu simt ca respir si ca sufletul imi traieste.Am adunat si asa zile.In timp ce lumea mergea mai departe,la o margine de pamint,intr-o casuta misterioasa de frumoasa  m-au oprit cu o lumina blinda,si mi-au intins minuta ca sa imi simt caldura sufletului.Sa imi simt increderea in mersul si gindul meu.Nu am izbutit sa mai astept,caci fiorii ce s-au ivit erau pur si simplu adevarati.Am vazut cum ranile se prind si am vazut cum sufletul isi repara aripile,caci eram salvata.

Mi se lumina privirea si sufletul,cind in bratele mele se aflau cele mai inocente suflete.Nu era nici o oarecare fatarnicie,caci ochii lor ,redau atita stralucire infinita.De mult,nu am intilnit ,asa oameni care sa poti sa te simti in haina ta,cind te asezi linga ei.Ca mai apoi , sa doresti rivnit sa ii urmezi.Au stat linga mine precum o umbrela,m-au pazit de ploaie dar mi-au oferit si posibilitatea de-ai vedea frumusetea misterioasa.Acei oameni mi-au crescut sufletul,bucatica cu bucatica,acel suflet care e cu mine tot timpul.Mi-au colorat cerul  , si m-au invatat sa ramin pururi senina in pofida oricarei furtuni.

Oamenii care pur si simplu au trecut pe linga sufletul meu,i-am lasat sa treaca.Iar oamenii care ,incostienta ,au trecut si ramas in sufletul meu ,niciodata nu ii voi lasa sa treaca.Caci si-au lasat pasii tipariti in sufletul meu, eu ca sa pot sa exist,trebuie sa ii urmez.Intr-o realitate prevazuta cu ochii larg deschisi,nu intodeauna am avut ocazia sa intilnesc ‘oameni buni ‘ , dar cind i-am intilnit ,apoi am ramas duios insufletita,de-o imaginea a frumosului.Atit de minunati si fini ,incit simteai de sub periferiile oricarui locusor,pasii lor.Care iti tremurau privirea si ti-o scaldau in sensibilitate.

E ceva mai mult de spus,caci arde dorinta de a spune cuiva ce om minunat am intilnit,doamna Eugenia Fortuna.Cind am fost sa intilnesc un frumos suflet , am stiu ca Dumnezeu , mi la trimis in calea mea.Nu pentru ca as fi cineva anume ,dar pentru ca unicitatea unor oameni iti trezeste in tine splendoare.Caci cuvitele ce se desprindeau din gindul ei,aveau ritmurile inimii curate.Nu ma saturam sa o privesc,caci ochii ei evocau lumina,si atunci intelegeam ca sufletul ei este atit de sensibil si pur.Zimbetul ei ardea in ochii tuturor,caci a inteles cu siguranta , cit de frumoasa este viata.Avea ceva specific,si tot incercam sa descifrez aceasta,dar  cu siguranta a crescut in ea mai mult suflet,decit trup.Eram coplesita de emotii,caci imi era sufletul strins ,intr-o minuta atit de gingasa.Parfumul ei exprima inteligenta,farmecul unei calauzitoare lumini.Dupa ce am simtit cum sufletul se simte acasa,eram fericita caci in sfirsit aveam linga mine curatul suflet,exemplul unui viitor care l-as urma rivnit.Si cit de straina nu m-as afla,cind pasii ei adesea ma ocolesc,eu traiesc de parca lumea ar  fi a mea,de parca as fi cunoscut-o cindva.Doar ca aicia creste altceva,dorinta de a comunica si tine linga tine,un suflet intr-adevar frumos.

 

 

 

 

Atit de fericita inca nu m-am simtit,in propriul suflet.Pina si lacrimile izbuteau sa se rostogoleasca.Sa pling de fericire,demult timpul nu mi-a facut un asemenea dar.Am crezut ca visez,dar realitatea privita cu ochii deschisi ,mi-a demonstrat ca tu chiar traiesti.

 

 

Am privit pentru o clipa in urma mea ,si am zarit acolo inca un suflet ce al meu suflet l-a gasit apoi l-a rugat sa ramina linga el.Suflet ce se intruchipeaza intr-o doamna frumoasa,natural de frumoasa.Doamna Tamara Onuta , atit farmec care a putut sa il creasca intr-un timp atit de scurt.Chiar daca a fost sa imi smulga cineva credinta ,apriga credinta din propriile aripi, doar ea , increzuta mi le-a crescut din nou , mi-a oferit  tot ce aveam nevoie ‘ increderea ‘ si m-a ajutat sa zbor atit cit mi se cuvine.Bunatatea ea ce o pot culege din ochii ei,te face sa intelegi ca oamenii sunt buni.Cind o ascult,cuvintele parca danseaza pe melodia unui suflet ,inecat in inteligenta.Cit de mult nu ar munci,minte si inima ei se afla in edenul lui Dumnezeu.Are darul de a asculta, si de a auzi cu adevarat sentimentele ,de a lecui rani pe care unii nici nu au tendita sa le vada.Parfumul ei evoca pofta de viata,un om de la care miroase a viata.Iar zimbetul ei insufleteste toata frumusetea din jur.Cind vorbeste,glasul imi alina sufletul.E atit de minunata,atit de minunata.

 

Am vrut mult,sa imi desprind cuvintele si sa le dau un nume,anume pentru ele.De ce ?! Pentru ca sufletul a simtit nevoia aceasta.De ce anume ? Pentru ca,pur si simplu mi se bucura sufletul cind le zareste.

Incerc de multe ori sa vorbesc adevarul,chiar daca v-oi simti cum glasul meu tremura.Caci cind ma acopera falsul,eu imi pierd identitatea.Asa ca ramin in lumea mea,plina de adevar.Deci,am mult inca sa scriu adevarat.Am scris azi ceva,deci azi am trait.Si pentru ca timpul mi-a oferit sa cunosc,asa suflete frumoase,am sa ma bucur ca le-am intilnit si in suflet se v-or tipari pentru totdeauna.Si ce daca vad cum se leagana regretul pentru ca nu am avut ocazia sa le intilnesc mai demult,sa ma aflu in cercul lor mai mult timp,am sa multumesc pentru ca le-am intilnit lui Dumnezeu.Pentru ca ma ajuta sa le urmez,si sa vreau sa exist.O inimi linistita ,un suflet atit de dorit de cunoscut se intruchipeaza in fiinta voastra.Si daca cineva nu ar avea ce sa spuna,nu inseamna ca nu are ce,dar ca nu v-au cunoscut,dar ca nu au avut ochii si urechile unui suflet.

” Birfa,tu esti laudata .”

Au trecut vorbe si pe linga urechea mea,am analizat si analizat oameni.De ce sa inchid ochii aici,si sa spun fatarnic,ca nu am analizat ?! Imi parea ca sunt mai presus astfel si ca am in miine informatii revolutionare.Insa astfel,am inteles ca doar iti pierzi din timpul tau,care Dumnezeu l-a rezervat pentru tine,iar tu cu prostiile ti-le pierzi pentru altii.Si esti un nimic,ce se strecoara printre cuvinte goale.

Daca  as intreba pe cineva vre-odata,ce inseamna sa birfseti ,probabil raspunsul ar ingheta o tacere profunda,care va scoate in evidenta si ultima picatura de necunoascut.Zic ‘necunoscut’ caci nu vreau sa spun prost.In locul meu raspunsul gresit,demult ar fi deschis usa .

Ce circulatie incorecta si-a creeat omul linga privirea si auzul lui.Deja nici nu mai stii cum sa procedezi,sa supravietuiesti intr-o astfel de atmosfera.

Vorbe,vorbe care isi pierd rostul odata cu auzul lor,ce desprind o imaginatie neinsufletita,care exprima un neadavar.Valoarea cuvintul niciodata nu a fost pretuita,ca daca ar fi asa apoi toti ar fi rupti pina la singe.Caci cind respiri un cuvint ce iese din tine ,pentru a fi adevarat,ar trebui sa tai si bucata de carne din tine,bucata din suflet ca acesta la rindul lui sa fie simtit pina la ultima scurgere a lui.Dar nimicul de nimic se leaga.Toti vorbesc,toti isi dau viata pentru asta,pentru o eliminare de cuvinte pierdute legate de-o minciuna cruda ,ce e capabila,unoeri,sa distruga suflete intregi.

De ce ? ! Cind ceea ce spui cu adevarat nu este crezut,si ceea ce a fost auzit de la cineva e ridicat in slavi.O lume neinteresata,care la marginea unui colt traieste doar pentru a « vorbi »,pentru a inventa si purta cu urechea toate noutatile scaldate in minciuna,care au sa mai treaca prin aceea regiune.Se mareste orgoliu,si nici nu se gindeste nimic cind cineva a spus atit de simplu un lucru neadevarat,un lucru care nu are un efect vizibil ,ci doar a fost purtat de-o boare de vint care cu timpul s-a mai ingrasat sau a slabit.E birfa asta,care pentru unii e o munca platita in lauda ipocrita,sa zic asa.Caci mi se stringe sufletul,cind lumea deja te poarta cu privirea si traieste pentru tine.De ce sa nu faci ,altceva.Poate e mai bine sa citesti,decit sa vorbesti ceea ce  nu stii.Doar ochii , pot fi crezuti,ochii tai.Insa uneori si ei , isi imagineaza lumea mai diferit.Te obosesti,sa te afli intr-o astfel de lume,care nu au nimic mai scump de dat,care nu au nimic de pretuit.Inteleg,oricum ca cind a spus cineva ca « orice om este discutat chiar daca nu ar face ceva »avea dreptate.

Cit de usor realizeaza birfitorul in viziunea sa ,saraca ca : « daca taci apoi te numesc tacuta fara a sti ca esti trista ; daca vorbesti prea mult te numesc vorbareata ,fara a sti ca doar asa poti sa spui ce ai de spus ; daca ai nascut mai repede decit trebuia te numesc curva, fara a sti cineva, ca ai avut un singur barbat in viata ta ; daca ti-ai cumparat masina iti arunca vorbe ca nu ai cumparat-o din banii tai,fara a sti ca nu ai dormit zile intregi pentru asta ; daca imbraci o rochie cit de simpla te numesti saraca,fara a stii cita frumusetea reda simplitatea ; daca te imbraci urit te numesti iesita din moda,fara a sti ca stringi banii pentru o bucatica de piine ; daca stringi imbrate pe cineva ,iti spun ca esti cu pata ,fara a sti cineva ca e pentru ultima oara ; daca te si saruti cu iubirea ta , iti spun ca nu e politicos ,fara a sti ca dragostea rupe limitele si stapineste singura lumea ; daca nu cunosti un anumit domeniu esti numit prost,ca daca ai facut ceva ,cineva spune ca ai facut totul dintr-un nimic,de fapt.Birfa e ca un fel de boala ce se scurge in vene,cu ea inghitim adevarul si scoatem in evidenta aprige minciuni.Te face sa fii un om pierdut,ce  isi are sensul in ceilalti,de fapt e ca si cum nu ai avea sens pe un pamint.Discuti toate informatiile care nestiind ca sunt false sau adevarate,pur si simplu ,maninici gunoiul  cu  ce te-a alimentat un alt birfitor ca tine,si ca sa te numesti mai “gras”apoi mai adaugi ceva in plus.Astfel fiind mai atragator.

Frunza Uitata !

 

De ce cazi tu frunza,cind vine toamna,

Si apoi cum cazi,te si usuci.

Oare nu ti-e aprinsa teama,

Si oare nu te doare ,ca te duci ?

 

De ce vii toamna,ca sa ma golesti,

Si ecoul tau sa il simt pina in adincul sufletesti,

Mi se spala rugina in toate venele,

Nu mai gasesc nimica,din atitea poeme.

 

Ma cufund ca sa nu mai pot iesi ,la mal.

Singuratatea mea,nu mai are hotar.

Caci vine o plapuma,atit de intunecata,

In seara asa,un amar de asfintit inserata.

 

De ce vii toamna,si imi lasi un gust amar ,

Din toate roadele ,de pe gustar.

Ramin cenusa uscata de pe geam,

Ramin o frunza uitata,fara neam.

Tu ,profesor cu inima trudita, de azi si totdeauna ma-nchin pina in pamint pentru munca ta,lumina !

Ma-nchin in fata   tu inima trudita,

Ma-nchin in fata   tu inima trudita,

Pe ochi si pe obraji ,ti-e munca auzita.

Iar le stelutele ce tot te mai asculta,

Stralucirea nedesavirsita este si vazuta.

Mina ti-e creeatoare , a lucrurilor divine,

Tu esti povara bunatatii,atit de sublime.

Nu exista in lumea,ceva mai bun de spus.

In lume nu se naste,ceva mai presus.

Se naste in calendar,o zi atit de conturata,o zi in care frumusetea toamnei straluceste mai frumos,cu tot cu nostalgia tristetii de timp.Mirosul florilor este mai imbatator chiar si de sub periferiile locului unde ne aflam,iar cintecul pasarilor astazi se incununa intr-un glas mai duios.De ce ? ! Sufletele noastre simt un fior de nedescris,inima noastra cinta inecata in ritmurile spontante.Toti se aduna intr-un cerc misterios,cerul deschide seninatatea pe care o merita aceasta zi,florile impletesc culorile cele mai vii,frunzele nu se lasa doborite de nici un vint,iar pasarile nu mai pleaca,doar pentru a mai ramine o zi deasupra lor.Se deschide o atmosfera,si anume a sarbatoarei divine.Ziua profesorilor,in aceasta zi orice fluturas ramine linga suflarea lor.Iar noi,elevii ,noi cei care am fost invatati de ei ,cum sa trezim respiratia,cum sa asculta,si cum sa facem un oarecare pas.Noi,ne inchinam pina in genunchi la pamint,daca ne-ar permite pamintul ,ingenunchem si sub plapuma lui.Caci suntem datori ,mai mult decit o viata.Dragii nostri,in primul rind ne aplecam privirea pentru ca suntem vinovati pentru ca v-am consumat rabdarea,v-am ragusit glasul,v-am dezamagit privirea si v-am adunat cite un firisor de albul-insorit legat de parul dumnevoastra.Insa sa stiti  ca suntem constienti de munca pe care o depuneti dumnevoastra,zi de zi.Va dorim putere in sanatatea vie,sufletul la fel de inocent si imens pentru a mai putea culege din el picaturi de viata ,pentru a exista.

Si daca ar fi intrebat un elev,cit de mult inseamna sa fii un profesor, el se v-a ineca in tacere,el v-a fi zguduit de un raspuns mut,caci nu stie cit de mult inseamna asta.