Asezat in genunchi,pe tulpina unui stejar demult uitat de existenta lui,timpul sta la marginea unui sat,le priveste pe toate,le trece pe toate.Pe cine il pune in rind,pe cine il trece fara rind.Socoate si socoate fiecare secunda.Cu o privire inteleapta ce se oglindeste o experineta de viata,trecuta de ani si ani.Ca un stramos a intregii origini,timpul ne stapineste.Nu lasa o secunda sa treaca fara sa o insemne printre ridurile lui,si tot le mai socoate.Se aude umbra unei lumini,in casuta de sub deal.Atit de tirziu si atit de neinteles.Era acolo,unde adormea de  obicei.Si se regaseste singura,doar cind se trezeste din amortitul somn,ce miroase a toamna.Nu se auzi nici un gind de pas,fie el cit de mic in legea lui,nu se aude macar cum focul arde-n apriga vointa in soba,nu se aude nimic de parca ar fi toti impietriti.Se aude doar cum singuratatea striga,incit simti pe trup cum picura praful ei.Iar linga geam,sta ciinele alungit in doua labe,uitindu-se cu o privirea de jale si de o  durere confuza.Chiar daca si   vintul vrea sa mai schimbe locurile,il scutura,il matura ,iar ciinile nemiscat si intepenit ramine,privind cum in casuta asta singuratica,se destrama totul.Noaptea se strecura printre case,cu fumul ei ce miroase a veste,a plecare.Si deodata se aude un strigat ,ce are puterea sa iti taie toate simturile unei reactii.Un strigat ce naste niste miini si pumni intinsi.Ar fi mai frumos si mai placut,sa te arunci intr-o gropa ce cinta a singuratate,decit acel zgomot ce iti face scurte respiratiile.Un glas dur,ce ii tremura inima cind il auzeai de fiecare data.Si ar fi pacat sa spuna ce e tatal ei.Ciudat  de ceva timp,si neinteles intr-o astfel de viata,chiar sa fie omul cu principii.Unde uita de ele,la fiecare placere pierduta.Intr-o singura minuta,a putut sa rascoleasca si sa alunge o atmosfera demult asteptata sufletului,o atmosfera calda.Mai greu,ca toate secventele se tensionau si te lasau confuz.Zgomotul ce iti scoatea sufletul din casuta,ce te-a alungau dintr-o lume diferita,dupa iluzii si lovituri care nici acum nu isi au un nume concret.Simtea,bucati de sticla asezate intr-o secunda pe fata ei,care totusi parea finuta,de frageda virsta.Cu o zgiriitura neuniforma,care abia dupa ceva timp,le putai simti durerea varsata in singe.De-ar fi doar atit ! Insa loviturile din spate,ii lasau rani simtite in profunzime.Lovita,pina la ultima picatura de durere.Nu a mai vazut atita ura,demult.Mai inabusita durerea era,ca vazu-se in ochii lui.Lacrimi asternute pe plapuma unui asternut,ce au strins in ginduri o mie de cuvinte ce ar fi trebuit spuse,insa atit de linistita respiratie incit sa se inece intr-o tacere sfisietoare.Nu putea sa se acomodeze intr-o astfel de intimplare,si de mirarea a lucrurilor imprevizibile,a alergat cu pasi rivniti in bratele libertatii de afara.Unde stelele si timpul rece,sa ii fi inghetat inima.Sa ii fi inghetat hainele si ritmurile respiratiile.Incit sa nu i se mai deseneze inca o continuare ce sa ii distruga in taina,sufletul.Era imposibil sa nu auzi cosmarul cum striga atit de taios,chiar si sub periferiile pamintului.Caci vintul ce batea de la geam si pina la ea,ii aduse-se si raspunsurile la toate cele ramase confuze,ii adusese inca si o mai mare durere de viata.Si era vorba de ranile asezate in rind,din cauza unei plecari.Era batuta,pentru ca el isi croia drumuri noi,spre o distanta mare.Si pentru a ramine in cercul  ascultarii cuminti,el a hotarit sa lasa rani pe trupul si sufletul ei.Cit de stupid sa iti modelezi,copilul dintr-o asa compozitie.Si ranile sa fie uitate,odata ce mintea le vindeca,si odata ce timpul nu le uita.Si nu ii intelegea pasul,mintea,privirile dure ,cu toate ca descifra aceste intimplari nedumerite,caci se impietrea ideea unei lovituri pe trup din cauza ca te loveste mai apoi o singuratate,lasata in urma unei plecari.Deci lovita pentru ca te parasesc.Insa noaptea si-a inchis ochii in aceasta zbuciumare ciudata,nu a mai stat sa vada si sa asculte.

Si timpul nemiscat raminea la marginea satului,si asa cum el e nemarginit si rupt de spatiu,lacrimile unei priviri,s-au scurs printre riduri.Si asa cum si-a marit pasul,asa si uitarea sa lasat complesita.Si nu a uitat pentru ca a vrut,dar pentru ca de atunci inainte a simtit mai friguroase lovituri pe sufletul ei.In casuta de sub deal,miroase a plecare,si se simte frigul unei intimpinari de singuratate.Iar ea,nu stia cu ce sa se imbrace,pentru a nu simti singuratatea.