Miine ma duc acasa,nu pentru ca e vineri sau simbata,dar miine ma duc acasa pentru totdeauna.Sa stii ca nu ma opreste nici un viscol,fie el de toamna sau de iarna.Nici chiar ploaia si fulgii nu ma vor opri.Sa fie drumurile stopate,sau sa fie frig,eu ma duc acasa.Sa intilnesc in drum,mii de dusmani,chiar sa fiu lovita.Miine intr-in grabnic drum,eu alerg acasa.

La casuta mea,unde am crescut.Caci acolo ma asteapta,tatal meu afara si mama mea in bucatarie.E inceput de iarna,ei se pregatesc de sarbatori,simt mirosul din bucatarie,si chiar si din curtea casei.E curat si caldut,in casuta mea si mi-e foame atit de mult,de parca nu as fi mincat de un an,sau jumatate.Iar pielea de pe mine,parca se dezgheata,atit de mult mi-a fost frig.Atit de mult am asteptat,eu sa vad casuta mea.Sunt fericita,de parca lacrimile nu le mai simt cum se minta.Sunt fericita,ca mama mea ma cuprinde,iar tatal meu mindru isi ascunde lacrimile.Nu este mult pentru ca sa simti atmosfera asta in suflet.

Dar sa stiti,ca nu rezist,nu mai astept.Caci miine ma duc acasa,acolo unde ma sustin mereu,si ma pot apara de tot.Acolo unde pot sa privesc si sa admir ploia de la geam,fara sa o simt cum imi raceste sufletul.Acolo unde,am alergat intr-un suflet ,sa vad primii fulgi ce imi trezesc atitea amintiri.

Nu stiti ce vorbiti voi.Nu va aud,caci ma grabesc,ma grabesc acasa.Imi inchipui deja cum mama imi deschide usa.Iar tata sta linga foc.Sunt asteptata ,sa vin acasa.Aceasta atmosfera,ce imi ascunde singuratatea,ce ma ajuta sa ma bucur de viata.Pentru fericirea mea,nu exista mai mult nimic decit casa mea cu parinti.Ma duc ca ma asteptata sa fac curat,sa sterg praful si sa mai inventez ceva ,ca sa par nou.

Uite ca numai eu lipsesc,toti sunt.Stau la masa,zimbesc si radiaza de fericire.Iertati,iubiti incep sa traiasca cu sufletul curat.Si eu vin,cu pasi grabiti,eu ma duc acasa.