Am sa rup o scrisoarea din sufletul meu,cu toate ca ma iubiti sau mai putin ma iubiti.Cu toate ca va pasa de mine,sau mai putin va pasa.Sunt un firicel simplu de respiratie,azi pot sa respir ,miine pot sa ma usuc.Nu am decit soarele care datorita anotimpurilor,pot sa il simt.Mai mult nu am pe nimeni si nimic. In mine nimeni nu crede.Cind spun cuiva ca in asa mod imi vad viitorul,cind spun ca acolo vreau sa ajung.Cind spun ca nu pot sa traiesc fara cuvintele mele.Nimeni nu ma crede,primesc doar zimbete care ascund o confuzie ce te-ar lua in ris.Dar incerc sa ma fixez bine de pamintul rece,simt cum haina imi prinde gheata iernii dar ma mai tin,pina voi inflori.Sunt sigura ca am sa reusesc.

Ma intreaba toti de ce sunt trista?! Pentru ca nici eu nustiu de ce sunt asa.Pentru ca inca lupt,cu timpul .Pentru ca inca mi-e frig de frica  mea.Pentru ca vad cum hoinaresc ciinii murind de foame pe strazi.Pentru ca mama si tata,nu mai sunt linga mine.Pentru ca casa numai am.Da,nu mai am.Vreau o casa cu lumina,multa si parinti.Pentru ca inca nedreptatea stapineste lumea.Pentru ca oamenii inca mai mint.Pentru ca mai exista,o mie de infinituri.

In mine nimeni nu crede.Nu cred in ceea ce pot face.Macar nici fratii si surorile mei nu ma citesc.Macar nici prietenii mei nu ma citesc.Nimeni nu ma citeste,nimeni nu ma intelege.Nici parintii mei nu ma citesc.Nimeni.

Nimeni nu se opreste,pentru darul meu.Sunt sigura ca Dumnezeu ,mi l-a daruit.Sa scriu,eu doar trebuie sa il pretuiesc.

Eu ma desprind de lumea voastra,caci cu fiecare zi ,eu inteleg ca aici imi este locul.In lumea cuvintelor.Se poate sa nu pricep cum se leaga formulele la matematica,cum are loc reactiile la chimie,cum se pronunta franceza asta.Dar nu exista,sa nu pot sa inteleg cuvintele.Nu exista,sa nu pot da nume cuvintelor.Nu exista sa nu pot sa scriu.Nu exista.Sa ma iertati,parintii mei ,ca v-am dezamagit poate cumva.Dar nu ma pricep decit sa ma dezmarginesc de timp si sa cutremur intregul univers al cuvintelor,mele.

Asa cum o lume intreaga,poate nu crede in  mine.Asa cum ma bate,toate vinturile realitatii.Asa cum ma ingheata frigurile,si ma scutura toamna.Asa am sa continui sa scriu,la marginea fiecarei lovituri.