Simt cum cad frunzele din mine,cum toamna este acoperita cu un cer ce imi vesteste venirea iernii,necontenit de zbuciumata.Ce folos ca imi pregatesc hainute groase,sa ma imbrac ? Cind recele sufletului meu este capabil sa imi inghete trupul.Trec zilele si din mine picura durere de singe,spalate in miile de lacrimi,ciudata.Ce nu isi mai stiu rindul nicioadata.Si poate ca ar trebui sa rascolesc printre frunzele cazute cu ultima putere la pamint,sa rascolesc si sa caut raspunsul la aparenta plapuma,a tristetii mele.Dar nu gasesc nimic,ce as putea gasi in bucatalele destramate ? In rani nevindecate, nu mai gasesc nimic.Si incerc sa lupt cu aceasta  , cu aceasta melodie ce ma lasa ingindurata la fiecare pas.Strig amortit ca nu vreau sa fiu trista,dar probabil stiu deja ca nimeni nu imi va raspunde la aceasta dorinta,demult uitata.Sunt obosita,la capatul unui pamint,as dori sa mai atipesc din cind in cind.Sa analizez totul cu ochii inchisi.Caci aici,ma doare totul.SI pasul cela care este sprijinit de negreata si strigatul,jalnic si fioros al ciorelor.Nu mai inteleg,ce tot spun ele.Ce doresc sa imi vesteasca.Te ingrozesc.O natura ce cade la pamint.Si nu se supara,caci vremea ei a trecut.Constienta de plecarea ei,ea pleaca,cu tot cu gemetul nepasator.Cu durerea ce este simtita la rupere.Ce folos ca plinge natura ? Daca nimeni nu se opreste pentru durerea ei.Nici timpul.Natura plinge,dar toti doar traiesc o melancolie.O nostalgie,de parca ingindurati ar asculta-o.Doar atit,un ecou distrus fara aparente simtit.