Eu ma duc acasa.

Miine ma duc acasa,nu pentru ca e vineri sau simbata,dar miine ma duc acasa pentru totdeauna.Sa stii ca nu ma opreste nici un viscol,fie el de toamna sau de iarna.Nici chiar ploaia si fulgii nu ma vor opri.Sa fie drumurile stopate,sau sa fie frig,eu ma duc acasa.Sa intilnesc in drum,mii de dusmani,chiar sa fiu lovita.Miine intr-in grabnic drum,eu alerg acasa. La casuta mea,unde am crescut.Caci acolo ma asteapta,tatal meu afara si mama mea in bucatarie.E inceput de iarna,ei se pregatesc de sarbatori,simt mirosul din bucatarie,si chiar si din curtea casei.E curat si caldut,in casuta mea si mi-e foame atit de … Continue reading Eu ma duc acasa.

In mine,nimeni nu crede !

Am sa rup o scrisoarea din sufletul meu,cu toate ca ma iubiti sau mai putin ma iubiti.Cu toate ca va pasa de mine,sau mai putin va pasa.Sunt un firicel simplu de respiratie,azi pot sa respir ,miine pot sa ma usuc.Nu am decit soarele care datorita anotimpurilor,pot sa il simt.Mai mult nu am pe nimeni si nimic. In mine nimeni nu crede.Cind spun cuiva ca in asa mod imi vad viitorul,cind spun ca acolo vreau sa ajung.Cind spun ca nu pot sa traiesc fara cuvintele mele.Nimeni nu ma crede,primesc doar zimbete care ascund o confuzie ce te-ar lua in ris.Dar incerc … Continue reading In mine,nimeni nu crede !

Amintiri rascolite-n noapte!

Asezat in genunchi,pe tulpina unui stejar demult uitat de existenta lui,timpul sta la marginea unui sat,le priveste pe toate,le trece pe toate.Pe cine il pune in rind,pe cine il trece fara rind.Socoate si socoate fiecare secunda.Cu o privire inteleapta ce se oglindeste o experineta de viata,trecuta de ani si ani.Ca un stramos a intregii origini,timpul ne stapineste.Nu lasa o secunda sa treaca fara sa o insemne printre ridurile lui,si tot le mai socoate.Se aude umbra unei lumini,in casuta de sub deal.Atit de tirziu si atit de neinteles.Era acolo,unde adormea de  obicei.Si se regaseste singura,doar cind se trezeste din amortitul somn,ce … Continue reading Amintiri rascolite-n noapte!

Senzatie!

Simt cum trec zilele  prin camera  sufletului meu.Simt cum se desprinde toamna cu aroma ei,se desprinde de virful radacinilor mele,astfel incit ramine gustul dezgolit,amarui.Nu se zbate nimic in inima mea,caci cel ce sa zbatut se  desprinde  si el.Atit de greu,incit sim momentul acelei desprinderi ,acelei taieri de viata,unde lasa in urma indiferenta singerare atit de proaspat ,deschisa.Nu am mai simtit demult acesti fiori,acesti  fiori ce te distrug.Nu am crezut ca pot sa invat din nou,aceasta rana pe sufletul meu.Incep sa imi descifrez ranile,sa le aranjez dupa forme,si adincimi de parca altceva nu as putea face in viata asta. Sa ramin,sau sa … Continue reading Senzatie!