Posted on by daianapirgaru

” Iarna, tu ai venit sa ingheti . ”

iarna_by_PititelucuIarna tu ai venit sa ingheti,in urma ta nu ramine decit o lume singuratica,inadusita in fumul greu de respirat,aduci o depresie cu tot cu existenta ta.Te faci vicleana , patrunzind in inimile tuturor cu fericirea aparenta a ninsorii tale.Dar te scuturi la fel ca fulgii tai,ce se topesc in fiecare dimineata.Nu stiu , de ce ,  dar cind am auzit primul pas ,al acestei ierni , sufletul meu a arat o indiferenta.Chiar daca ma ocolea o mica bucatica de fericire,stiam oricum ca este trecatoare.Nu stiu ,de ce  dar acest anotimp cindva imi lumina sufletul,pina si ultima respiratie ,acum striga doar o durere sfisietoare,nu ma pot opri sa o mai simt.Ma doare ceea ce vad,ma doare sa vad cum inghet pe drum,ma doare sa imi asund miinile in buzunar,ingheatate.Nu simt macar linistea fulgilor de nea,ba da ,simt tacerealor ,si cit de usor pot muri pe geana mea.Imi este inghetat sufletul,probabil am astepatat acest anotimp demult,ca sa fiu constienta de frigul meu,cumplit.Da,iarna tu ai venit sa ingheti sau poate ai venit sa arati ce a fost inghetat pina acum.

Nu te mai simt,macar nu simt cite mirosuri de sarbatori ai sa aduci.Te simt doar pustie,atit de pustie incit striga ultimul ecou in mine.Inchid ochii cind vad toti ca se bucura de tine,inchid ochii ca sa nu simt cum si ei se bucura de tine.EU cu tine,traim un conflict rece,tu imi aduci amintiri goale iar eu nu iti dau nimic pentru asta.Acum ai venit pustie , si ma lasi tot pustie.Imi acoperi genele  si imi arati cit de minunata esti,dar eu simt doar recele tau.Ma scuturi , precum iti scuturi fulgii in ograda tuturor,cu speranta de-a gasi ultima speranta vie,dar eu nu las nimic sa cada din sufletul meu,atit de profund am ascuns totul.

M-ai inghetat toata,dar nu ai ajuns pina la radacina sufletului meu.Ma doare , si stii de ce ? Ca simt cum ai inghetat cuvintele.Sau poate eu nu le mai am,mi-e greu sa scriu , mi-e greu sa imi dezghet gindurile si sufletul.

 

Scrisoare de ramas bun !

Si ce daca , formula omului este pusa pe paranteze sau pusa sa se desparteasca definitiv.
Si ce daca,omul trebuie sa se desparteasca de alt om,poate asta e si unica solutie de a rezolva formula.
Si ce daca,te frige aceasta durere,te scutura de ultimile respiratii,poate asta e si unica cale de-a invinge ultimul dureros exercitiu.
Suntem noi cei care ne despartim fara sa stim ca de asta nu avem nevoie.Ne grabim noi dar nu timpul ne grabeste.
Ne racim noi dar nu iarna ne raceste.
Scrisoare de ramas bun,e atit de dureroasa si atit de lunga,Doamne!! Caci ai de spus in ea,tot ce nu ai spus in anii,sau in luni.
Nu iti desprinde minuta,sufletul de acei oameni pe care ii mai vrei sa ii tii,pe acei oameni care sufletul se zbuciuma cind ii vede.Nu rezolvi nimic asa,chiar daca iti pare ca nu ai nici o metoda de-a o rezolva,vine timpul si iti arata,cum trebuia sa mergi pe aici,unde “plus”trebuia sa pui in loc de “minus”.
Si continui sa scrii,in modul asta ce emana indiferenta,sa dai expresia vie a cuvintului “totu-i bine”,sau sa scrii de parca ai uitat tot trecut intr-o clipa de secunda.E asa o amagire vire,cu care inchzi ochii cu toate ca vezi si acolo totul.Dupa care trece timpul si atit de clar iti dai seama,cum ai scris , si cit de bine ar merge radiera acolo.