Nu putem face ordine in ideile “tinerilor” caci sunt atit de abstracte si de goale.Probabil ca cea mai mare transformare pe care ar trebui facuta in viata noastra,ar fi aceea a atitudinii noastra fata de tot ce ne cuprinde orizontul noastru.Acum ar fi,primul lucru pe care-l pot face acesti “noi” pentru intregul Univers.Noi , tineri care ne numim copii la 19 ani.Ne numim copii doar atunci cind avem probleme extreme de rezolvat,atunci cind cei mai invirsta ne-ar pune la lucru,atunci cind am fi gresit undeva.Insa atunci cind e vorba de ” consum de alcoool , de fumat , de iesiri pina la 4 de noapte, etc. ” , apoi noi strigam in gura mare ca suntem majori.Noi tineri care pierdem tot ce a mai ramas,pierdem si din timpul pe care l-a dat viata ,atit de putin.Uitam sa citim fiind ca suntem ocupati cu mii de “posturi pe internet”,care nu iti mai ajuta lanimic,decit sa iti consume intreaga zi.Daca ar fi intrebat cineva , ce carte a citit ultima luna ,ar fi pusa  intrebarea gresit,caci e pustiu in toti cei ultimii ani.Nimeni nu citeste nimic,caci nu crede ca asta ar fi cel mai important,ca sa iti formezi personalitatea.Ar fi trebuit sa fie clar pentru orice tinar, care este notiunea scolii cu intregul sens legat de viata.Acum insa alta confirmare circula in gindul tinerilor,anume aceea gresita.” La scoala nu ma duc ca acolo nui dreptate,profesorii sunt rai.” Zic eu , nu discuta profesorii,ei sunt oamenii care pentru un salariu atit de mic,isi pierd viata facind din noi,mici oameni.Ei imbatrinesc  in scoala,pentru elevii lor.Macar nici o picatura de dreptate,nu vei vea aici.Noi tineri credem ca timpul ne va astepta pe noi,astfel nu facem nimic.Ne oprim si lasam ca fiecare luna sa treazadin viata noastra,cu un ecou pustiu.Pentru noi nu este nimic mai important decit o pagina pe ” odnoklsniki , facebook, etc.”,noi nu avem nimic mai important,si asa cu fiecare zi.Nimeni nu misca ceva din loc,macar cuiva sai pese de tara loc,cine o conduce si cine isi bate joc de ea.Idei si ginduri care sunt prafuite.Ambitia si creatia isi pierd gustul in hrana tinarului.Lupta fiecare pina este astupat , pina i se inchide gura , de atunci el apleaca capul jos si cauta un loc in care toti sa nu il deranjeze.Ceea ce e gresit.Nimeni nu lupta pentru personalitatea sa.Nimeni nu doreste sa traiasca pentru a murea si a ramine viu,in ecoul existentei.Suntem pierduti,caci nu auzem si nu vorbim,nu privim realitatea.Suntem cu ochii inchisi,caci suntem lipsiti de simturi.Nu ne intereseaza istoria noastra,nu ne intereseaza cam citi tineri au murit in razboi,datoria lor noi astazi avem un asa orizont.Nu vrem sa invatam,caci e mai convenabil sa platim.Da,platim notele  ,caci oare notele te fac oameni mari,oameni care ar da dovada de-o intelepciune.Platim , dar macar nu ne gindim ca mama si tata muncesc noapte si zi,si tinjesc de dor pentru ca tu sa ai dreptul sa ii arunci.De fapt , cei care iau bani pentru  asta, nu isi dau seama ca viitorul tarii , se va schimba, apare doar o lume in ruine.Nu credeti ca doar pantalonii cei mai scumpi o sa va faca oamenii de calitate.Insa intr-un final nu ramine nimic,din moda sau din cei mai scumpi pantofi,nu ramine nimic decit tu cu mintea ta si cu al tau suflet.

Stramosii nostri au pierdut,au pierdut insa noi , avem sanse de-a schimba totul.Ei au progresat,au luptat  cu singe pentru numele tarii,noi insa platim ca sa putem “conduce” lumea.Noi trebuie sa dominam ,sa dominam cu cugetul ,ca sa ajungem sa schimbam o lume.Ca sa fie liniste cind mergi pe strada si sa nu auzi,cum toti  se pling , de ce viata duc si de cit de sarac este le ei ,in tara.Avem sanse ,sa transformam totul.Sa ne adunam si  sa invatam tot ce ar trebui,caci doar impreuna vom emana doar binele.Noi avem sansa , sa lasam urme in urma noastra.Noi avem timp,noi avem timp si avem puterea,ca sa fim schimbarea.Luptam altfel,luptam cu cunoasterea.Traim pentru viitor,nu pentru prezent.

Puterile te lasa sa amortesti in fata pamintului, apoi simti cum rasufla greu pamintul.Mirosul care nu poate sa te acopere sub nici o forta.Asezat , obosit si cazut cu sufletul pe pamint.Si nu auzi cit de greu iti bate inima,nu auzi cum se indoaie ranile si mucigaiesc de durere ,macar nici nu ai putere sa simti daca singele a inghetat in tine.Ochii ii tii inchisi , nu de aceea ca asa ar fi trebuit sa fie,dar pentru te-ai obisnuit sa inchizi asa si orizontul , si lumina zilei.Probabil ca asa , ti-i mai usor.Iti slabesc genunchii , iar trupulti-e sleit de slabiciune insa nu simti nimic.Nici ultima picatura de putere,cum se pierde in trupul tau.Nu simti macar cita durere se prabuseste.Si esti constient , de aceasta stare,de aceasta tristete cind boala ta e intrecuta de durereape care o ai in suflet.Si nu conteaza cind mai ai sa traiesti,cit de ranit ti-e trupul,ce diagnoza ti-au pus medicii,ce boala traieste in tine.Atunci cind,sufletul se ghemuieste de durerea care are ecou pe intrgul simt al tau.Atunci cind,tremuri cu toata fiinta ta,cind stii ca porti cu tine,mereu acea boala care nu mai are vre-un medicament.Trist e ca, sufletul se pierde in tine.Si te crezi puternic, te crezi in biruinta a tot ce se misca.Doar ca nu ai cunoscut , cit si cum , doare sufletul.Aceasta direre care nu se trateaza,si cu fiecare zi,el se ghemuieste in profunda simtire.Rasufla incet , pierdut in minuta ta, inecat in lacrimi cu gust de singe.Ar fi murit de mult , ar fi murit.

Fringerea asta de inima rosie , astazi nu o sa imi permita sa spun ceva , care in realitatea acestei lumi , nu se adevereste.Lacrimile care s-au pornit , atit de fioros , nu se opresc.Si constiinta mea , ah se pateaza.Caci din tot ce a cules , din tot ce i-a permis orizontul ei sa culeaga , ea a scris.A scris tot ce a simtit .Insa despre ecoul vechi inimii ei , nu a scris.Si se aseaza , mut linga patutul ei , acasa la ea.Inchide ochii si doar o respiratie linistita se mai aude in odaia de linga ea.Tacerea asta , ii mucegaieste fiecare colt , fiecare bucatica vie.Caci se face uitata.Inabusita de un dor , de-o amintire veche ce ii lasa rana nevindecata.Si isi masoara timpul , incerca macar sa il inteleaga , cum de ar fi trecut asa , fara sa depuie un ” buna ziua ” omului care acum se simte obosit de viata lui , omului care a tinut-o in brate de micuta , care i-a aparat si glasul , care a fost pomul de linga poarta , cel mai puternic si cel mai batrin.Cum sa te pierzi printre secundele , unui singur timp si sa-ti pierzi radacinile vietii.S-au uscat si acele flori care nu am crezut ca vre-odata se v-or usca.S-au uscat si acei muguri care imi incredintau spernate.Suspina sufletul , si se inadusa-n lacrimile fierbinti  , care ii frige glasul si nu are putere sa mai steie aici , in jalea asta.Dar astazi , se aseaza linga scaunelul lui , bunelului. Buna ziua , bunele.Si de ce taci , ma tii minte ? ! Stii anii au trecut , atit de repede , am uitat sa mai trec pe acasa.M-a durut despartirea aceasta , dar trebuia totusi sa infloresc in alta parte.Tirziu , am analizat viata unui pom , unde radacina si florile isi au existenta in aceleasi respiratii,aceeasi apa, acelasi loc.Tirziu insa , am ajuns acasa .Ma inec in lacrimii,as fi vrut sa nu spun.Insa amortitul glas ,demult neauzit , nu mia dat nici o veste.Doar o lacrima  impletita cu fibre batrine , o lacrima care si-a avut rostul de-o viata de 90 de ani, a putut sa imi vesteasca linistita inima si auzitul glas al meu.Totusi sunt nelinistita , bunele ,stii ca deja termin si scoala , nustiu dar nu cred ca o sa urmez sfatul tau , nu cred ca plec spre urmele unui medic.Si ce sa iti mai povestec , am adaugat file noi la cartea vietii. Se uita la mine,dar parca nu vedea nimic.Miinile ii tremurau , insa se staruia sa nu arate asta.Era trist, si necajit de singuratate.Nu a dat nastere la nici un cuvint,cit eram linga el.Insa in ochii lui poti sa vezi atitea drumuri,atitea copii ingropati in amarnica rasuflare , atitea dureri ghemuite intr-un singur suflet.Astept sa imi raspunda , macar sa ma strige , astept sa imi ceara o bucatica de piine , ca sa o am deja pregatita sa i-o dau.Pacat ca data trecuta , nu l-am auzit.Nu mai spune nimic , deja de-atita timp.Si de la el miroase a copilaria mea , de la bunelul meu invirsta miroase a copilaria mea.Doamne , ma doare tot ce am gresit , ma scutura ploile si toti fulgi de nea.Mi-i frig de frigul meu . Si totusi ma inec in tacerea iernii.Bunelul meu nu mai vorbeste , si atunci cind a vorbit nu l-am ascultat.Si atit de mult am nevoie , un cuvint , un glas sa il aud neincetat. Dezmarginit sa facut timpul si tot ne scutura peste drum,l-am lasat sa imi mature calea , si mi-a facut sensurile in scrum. Tirziu sa facut ziua,tirziu si clipa si-a insemnat viata,l-am lasat sa imi mature calea , si mi-a facut neamul un strain in drum. Am venit acasa in linistea zilei,tacere si amortire s-a facut in jurul meu , iar praful in orice profunzime,alunga gindul greu. Sufletul se ghemuieste in al meu pumn, rasufla incet si parca ar inceta,vorbesc sau tac nu mai pot sa spun, Intreb si raspund ,dintr-un singur drum,si ma intreb fara necetare, De ce ? ! Bunelul meu numai vorbeste acum,de ce , raspunsuri nu mai are.

This slideshow requires JavaScript.

Pentru mine nu exista zi de nastere,decit  o data insemnata totusi cu rosu in calendarul vietii, 10 ianuarie 1994 , un moment in care sufletul meu se rageste a cita oara in propria existenta,astazi este un pic mai trist si speriat chiar daca ochii iti radiaza in fericire.Frumoasa dimineata,frumoasa zi in care toti se staruie sa fie buni cu tine,timp doar de-o zi , cu timpul totul trece 😀 . Astazi sunt si eu mai buna decit de obicei,dar as ramine in taina acestei zile inmiresmate cu liniste sufleteasca si bucurie,as mai ramine inca o viata.Cind am deschis ochii,mama mi-a fost prima mea sclipire,si unica si prima iubire,alta iubire mai puternica nu exista.Si dupa cite clipe povestite de ea,eu totusi am fost un copil cuminte si ascultator , cred ca pina la un timp , cind incep sa iti creasca cornite de la atita laude frumoase.Nu eram un copil alintat , stiam doar cum sa ma fac asa , insa in tainuitul gind eram si eu un suflet care de fapt a stiut ce inseamna acea singuratate , acea ciocolata din magazin dorita de saptamini.Asa am inceput sa cresc fara sa observ , si fara sa mai intorc vre-o privire in anii strinsi la gramada in punguta vietii.Stiu sigur ca ma rugam sa implinesc 12 ani ca sa pot si eu sa vizionez filmele la TV care imi erau interzise :D, dupa ce i-am implinit ma tot laudam ca crescusem mai mare.Am trecut si de 18 ani,nu era atit de specific dupa cum ma asteptam.Dar , totusi ma consideram majora.Acum,ce-i acum ? Un moment incercuit de cifrele 1 si 9 ,daca formulezi intr-un cerc inchis , reiese un 19 marisor.Totusi , in inima mea se zbate acele firisoare de copil coplesit de doruri aprinse.Nu e asa de mult,dar cind am deschis ochii larg,in dimineata asta m-am vazut mai mare decit de obicei.

Nu mint,asteptam mult sa soseasca ziua mea,insa cind ajungea nu doaream nici de cum sa mi-o sarbatoresc.Mi-as inchide ochii si mi-as aseza anii in oridinea fiecarei intimpari.Apoi i-as pune in descrestere,si sa imi tot smulg din ei cite o lovitura,o greseala,o dezamagire.As inchide ochii si as lasa sa-mi cinte natura,acum viscolul ei care a durere cinta,linga cap as tine un ceasornic care sa-mi clipeasca cu ecou atunci cind i se scurge fiecare secunda,dupa ce ar trece ziua , as deschide ochii.Si m-as bucura fals,amortit de tristete,ca inca un an a mai trecut din viata mea.

Apoi as zimbi , ca e clar demult intelesu-mi gind se zbate in minte,caci ar suna mai mult a egoism decit a tristete inabusita.Dumnezeu a daruit fiecaruia  o viata,culesa din mii de romane,caci in fiecare fila gasesti inceputri si sfirsituri neuniform asezate,chiar de la primul rind.Da,o viata am care totusi ar trebui sa o traiesc,astfel fiind bucuroasa de darul meu ,atit de pretios.Sunt bucuroasa,ca Dumnezeu si parintii mei , mi-au crescut radacini si mi-au dat singe in loc de suc.Ma mindresc chiar ca anume sunt eu Daiana,care sunt totusi iubita si mai putin iubita,caci nu toti ma cunosc si chiar de m-ar cunoaste,nu sunt obligati sa ma iubeasca.De fapt,nu judec pe nimeni nici macar pe dusmanii mei care asa se cred,demulte ori ii iert si ii inteleg,nu consider ca omul este rau consider ca el paote mai tirziu isi trezeste sufletul din profunda adincime.De fapt,incep iarasi o lectie ce se abate de la ziua mea 🙂 .

Astazi sunt fericita,sunt trista,iert usor si iubesc pe toti oamenii.Zimbesc mai mult decit de obiecei,sunt totusi pozitiva 🙂 Si am vrut totusi sa scriu,si sa spun si cuvintelor mele ca vine si timpul nostru,unde vom fi prafuite de gindurile amuzante ce vor veni la adresa noastra,iar noi tot impreuna vom fi .

La multi ani , mie …stiu ca eu asta imi doresc cel mai mult si cu adevarat:)

Nu am gasit  in intrega lume, o privire mai blinda si mai iubitoare decit a ta.Ai fost si esti pentru mine, prima dragoste infinita.De tine am avut nevoie , secunda cu secunda , caci tu mi-a daruit putere ca sa traiesc . Mi-ai cuprins inima cu toata dragostea ta , mi-ai incalzit ultima rasuflare , mi-ai tinut de minute de cind m-am nascut , si ai putea sa ma tii pina la urma.Nicioadata nu ai invatat sa imi spui ” un nu ” ,la tot ce ti-am cerut.Nicioada nu ai lasat ca cineva sa imi atinga macar vocea cu ceva urit.M-ai iubit chiar si cind ti-am gresit,fara sa mai cer iertare tu m-ai iertat de-o mie de ori.Supararea ta , nu dureaza nici o ora . Cind ma simteam obosita , chiar daca nu faceam nimic , intotdeauna ma ajutai , fara a ma gindi ca toata ziua tu ai tinut-o in picioare.Iar cind veneau noptile grele , si ma dureau ranile inecate in maladie, tu ma tineai in brate toata noaptea,ma cuprindeai si tineai minuta in locul in care ma durea.Nu ai lasat , odata sa se scurga lacrimi pe obrazul meu.Tu m-ai facut atit de sensibila si atit de puternica.Iar cind drumurile mi te-au luat , pe-o zi nu am crezut ca e atit de dureros  , incostiinta se nastea , si nu stiam ce-am lasat sa plece de linga sufletul meu.Dupa o singura zi , am inteles cit de singura sunt,cit de dureros e sa ramii asa.Ti-am numarat pasii mama, si nu am putut sa ajung la tine.Esti atit de departe.Si de cind ai plecat , sufletul meu nu are o particica curata , totul e inecat in rani atit de dureroase.Lacrimile imi sunt deja apa,pe care o gust in fiecare zi .Nici macar diminetile nu m-ai au sens.Nu stiu unde sa ma duc,ce sa fac.Nici macar hrana nu mai are gustul ei .Sarbatorile vin si se duc,armonia lor tu mi-ai luat-o.Fiecare particica de fericire , ai luat-o ,atunci cind ai plecat.Ma simt atit de frageda,mamicuta.Atit de slabita,caci nu m-ai am putere.Iarna aceasta , imi ingheata ultima picatura de respiratie,ultima dorinta si ultimul glas.Ma pierd printre fulgi ce au sa se topeasca , in curind.Si am o singura dorina,doar una.Sa te intorci,si sa opresti timpul mama.

Timpul ne priveste , de parca ar incerca sa spuna ceva . Si a trecut inca o zi , am simtit fiecare secunda , lasind-o sa se usuce sub lacrima tainica.Si chiar daca noaptea imi sopteste acea amortire de zi , ecoul ei , eu il fac sa fie uitat , de parca nici nu ar exista.As rugao sa nu fie suparata pe mine , caci ochii chiar daca iti tin inchisi , inca mai simt ritmul greoi a inimii mele,inca il mai aud.Si ma uit din nou , cum a  mai trecut o  ora.Nu mai stiu , de ce nu pot sa inchid ochii si gindurile.Iau si citesc o carte  , nu pare interesanta , citesc alta , ceva nu e in regula.Melodia asta , care tot se leagana pe firele invizibile ale sufletului meu , imi rupe cite una , atit de usor.Sa terminat rasaritul unei zile , apusul ei , pare a fi atit de dureros.Asa inchidem fiecare cartile , fara a ajunge la un final.Ma intrigase un fenomen , des intilnit.Zic , de ce sa nu scriu , acum.Si scriu ,recitesc si nu gasesc nimic , decit cuvinte asezate haotic . Oare fara sens ? Si continui , cum fara sens se desprinde  o respiratie , pe uniformele acestui univers . De ce sa iti asculti cum dezmarginit , trece secundele vietii , fara sa faci ceva.Ajungi la finile fiecare zi , si spui : ” Nu am facut nimic astazi ” , asa trec toate zilele la rind,apoi vezi din urma ta , un nimic atit de pustiu,fara glas si fara sclipire.Pustiul acesta se ineaca intr-o amorteala , intr-un ecou de noapte.Astazi nu am facut nimic , pentru sufletul meu . Nu am zimbit si nu l-am lasat sa cinte , nu l-am lasat sa respire.Iar miine , vine iar.Acelasi apus , ascuns si greu de inteles , aceleasi secunde scurse intr-un pafar fara fund , aceiasi noapte tirzie , fara sens.Incerc , sa imi storc sufletul , sa il iau in minute si sa las sa se chinuie, fara sa fac nimic.De ar durea , as fi putut sa rabd in tainica tacere inghetata , caci nu mai simte nimic el . Am incercat , sa imi tin inima in minute , ritmurile respiratilor se inecau , ramase inca o secunda si i-am dat inca o zi . Caci daca nu mai fac nimic , miine .Apoi voi stringe , in punguta vietii , zile inecate in pustiu.Decit sa imi string o punguta goala , mai bine inchid ochii si incerc sa inghet intr-un rasarit de iarna .

O , Doamne ,    invata-ma sa imi linistesc privirea,ce se cutremura de nelinistea nervilor mei ,care ma sapa in fiecare zi, si ma ingroapa.Invata-ma sa mai pot ierta,chiar daca cu ochii larg deschisi mi-au ars focuri pe trup , lasindu-mi profunde rani.Invata-ma sa pot inflori  si sa pot respira , alungindu-mi gindurile ce zboara in mantaua neagra , pentru a nu mai putea respira.Invata-ma sa pot trai,si sa pot alunga ghimpii negri , de viata scurta.

O  , Doamne , invata-ma sa mai pot tine in minuta , rabdarea care se tot imprastie atunci cind mai smulg toti din mine , cu cite-un cuvint.Invata-ma sa imi cresc increderea in dezmarginita,dezamagire.

O , Doamne , invata-ma sa daruiesc aceiasi bunatate , fiecarui suflet in parte , asa cum nu ar parea lumea , asa cum m-ar fi respins ea , caci uneori m-as asunde de ei , uitind totusi ca tu esti mereu linga mine.

O , Doamne , invata-ma sa imi vindec ranile , sa pot sa inchid ochii cind acesta vor .

O , Doamne , invata-ma sa imi astept drumurile fara ca sa le fac eu , dupa cum mi  se naste dorinta .

O , Doamne invata-ma sa imi cer iertare , aplecind capul jos si fixindu-mi privirea , de-o durere sfisietoare .

O , Doamne ,invata-ma sa pot iubi , asa cum iubesti si tu.Asa cum ne iubesti si tu .

Fulgul de azi , ce cade intr-una este rupt din sufletul meu asa a spus el,macar nu a stat sa se gindeasca ca el se topeste intr-o secunda.I-a dat viata ,chiar daca a stiut ca aceasta dureaza atit de scurt.Nici fulgul nu a zis nu,el a trait tot ce i sa dat,in primul rind si-a daruit existenta in ochii celor care se bucura de el.Ce inseamna un fulg de nea,oare ii numara cineva zilele,decit in afara de a se bucura de prezenta si magia lui.Cit de frumos este sa daruiesti viata cuiva decit sa o primesti.Ma frig ranile care nu pot fi atinse de nimic,insa geamul atit de mare mereu imi deschide o prezenta altui univers,umplut de amintiri si deprinderi.As fi vrut sa inghet,linga acest geam,apoi mi-ar spune multi ca putrezeste lemnul si viata acestui geam,eu mut si surd tot m-as preface stind intr-una linga al meu geam,de la casuta mea.Ma simt amortit de frig,dar inebunit sunt de acest viscol care imi ingheata si imi dezgheata auzul.Nicaieri nu l-am simtit pe Ianuarie,asa cum il simt aici.Intunericul imi straluceste , eu nu ma mai duc azi nicaieri.Caci pasii nu ma mai lasa,si urma inca nu se mai leaga de departea casei mele.Ce cald e aici mama,ce frig acolo este.Ce fara griji iti simti haina , aici casuta in bratele tale!

Te uita cum ninge ianuarie,si spala orice urma care mai este.Si drumurile sunt inghetate,insa ele m-ai simt fiecare pas,ce lasa o urma.Soarele s-a facut uitat,iar luna arde in existenta,stelele iti emana stralucire,demult se sfirsise povestea.Iar viscolul iti sopteste grabire,el leagana timpul spre iesle,animalele ingheata in coliba,si viata oricum mai este.Alunga tu caldura,in suflet oricum o mai ai,si lasa sa treaca acest rece,din ianuarie si mai inainte de decembrie.

Cind soarele imi lumineaza in prag de iarna,atunci imi deschid punguta sufletului meu si stau in fata lui pentru a stringe caldura adevarata,astfel ca sa pot simti cum traieste soarele atunci cind el nu se zareste pe cer.Asa imi colectez si visele,le las sa se ascunda in profunzimea ochilor mei ,asa incit nimeni sa nu le vada dar sa poate sa le simta.Probabil cind sclipirea este inecata in lacrimi,visele mele sufera si ele.Visurile imi linistete realitatea,astfel incerc sa fug mai repede de ea,caci cind vreau sa inchid ochii,simt  cum traiesc o alta lume.Probabil,i-as tine mai mult inchisi sau nu i-as deschide nicioadata.Nu simt nici o rana cum fierbe in mine,nici macar timpul nu ma poata scutura,caci am visele mele si anume acelea care imi sunt inecate de toti.Greseala mea este sa le spun cuiva,iar cei care le asculta sa zimbeasca amortindu-ti simturile si trezindu-ti indoieli,da e cert ca visul lasa sa traiasca in taina ta,pentru a nu fi inecat.Odata ce il simti inecat,poti sa simti cum sufletul tau se zbuciuma si ca il doare,atit de mult.Am facut si eu asta,atunci cind le-am spus,am simtit un gol,de parca am desprins  un zbor de vise,ma flutura singuratatea,si ardea in mine doar goluri cu mii de ecouri.Acum insa stiu,ca doar eu si cu visele mele,putem completa insasi golurile noastre,odata ce le dai nume altor persoane,le pierzi,pierzindu-te si pe tine.

Visurile trebuie simtite,ele iti aduc si spernata de viata.Ele nu trebuie inecate.

Probabil ar spune toti ca nu prea le place sa citeasca,insa propria carte toti o au ,fie mai scurta sau mai lunga,colorata sau inecata in sumbru,ce e firesc este ca toti o au.Cartea vietii , e impartita in capitole,fiecare capitol isi are implinirile lui.Uite ca cu fiecare rind scurs prin nenumaratele rinduri ale calendarului,am finisat inca un capitol.Nu e atit de imbucuratoare senzatie,care iti da sclipire anume in nuantele citirii,caci odata ce ai finisat capitolul,se mai schimba si directia privirii tale.Da,2012  a trecut de parca l-as fi citit in fiecare zi,de aici am invatat cum sa-mi controlez propria privire.Acest capitol mi-a intarit propria experienta de viata,aici am invatat sa pling mai mult iar mai apoi sa tac si sa imi pastrez sclipirea in privire.Am intilnit si dezamagiri,oameni care m-au iubit mai putin si oameni care i-am iubit cu toata puterea sufletului meu.In fine,a fost un capitol in care mi-a format caracterul inca copilaros,stiu exact ca nu m-am schimbat deloc,dar mi-am schimbat directia de-a privi orice situatie.

Am pasit frumos atunci cind am mers in intimpinarea,noului an.Mi-am deschis bratele din nou,uitind de fiecarea rana lasata din trecutul capitol,in orice caz in prima zi a noului capitol ,ma voi starui sa uit.Totusi am lasat in locul lui,anul care a trecut,cu tot cu intimplarile lui.Si m’-am staruit sa nu fac vinovat nici macar pe acest timp,ce se scurge intr-una.Da,astazi m-am staruit sa nu atipesc,vreau sa vad cu ochii larg deschisi si obositi ,cum se desprinde 2012 de sufletul nostru,Am reusit,caci i-am vazut amurgul si rasaritul,atit de profund inecat.

Cit de frumos si fermecat este capitolul nou,si stim cu toti ca undeva se va mai intimpla o lovitura,va mai avea loc si o furtuna si un inec de vise.Nu e greu nimic,noi trebuie sa pastram cumpatul si sa intelegem fiecare rind ,fiecare strofa,si nu e gresit absolut daca vom citi a cita oara ,aceleasi rinduri,

Doresc,la toti oamenii ,fie ca ei se considera dusmanii mei ,fie prietenii mei.Fie ca ma iubesc mai mult sau mai putin,doresc din toata puterea sufletului meu ,din toate suntele ritmurilor inimii mele,sa deschida acest capitol cu mai multa liniste si pace,cu mai multa dragoste si fericire.

E doar un capitol nou si tu singur iti alegi cit de clara sa iti fie citirea.