Puterile te lasa sa amortesti in fata pamintului, apoi simti cum rasufla greu pamintul.Mirosul care nu poate sa te acopere sub nici o forta.Asezat , obosit si cazut cu sufletul pe pamint.Si nu auzi cit de greu iti bate inima,nu auzi cum se indoaie ranile si mucigaiesc de durere ,macar nici nu ai putere sa simti daca singele a inghetat in tine.Ochii ii tii inchisi , nu de aceea ca asa ar fi trebuit sa fie,dar pentru te-ai obisnuit sa inchizi asa si orizontul , si lumina zilei.Probabil ca asa , ti-i mai usor.Iti slabesc genunchii , iar trupulti-e sleit de slabiciune insa nu simti nimic.Nici ultima picatura de putere,cum se pierde in trupul tau.Nu simti macar cita durere se prabuseste.Si esti constient , de aceasta stare,de aceasta tristete cind boala ta e intrecuta de durereape care o ai in suflet.Si nu conteaza cind mai ai sa traiesti,cit de ranit ti-e trupul,ce diagnoza ti-au pus medicii,ce boala traieste in tine.Atunci cind,sufletul se ghemuieste de durerea care are ecou pe intrgul simt al tau.Atunci cind,tremuri cu toata fiinta ta,cind stii ca porti cu tine,mereu acea boala care nu mai are vre-un medicament.Trist e ca, sufletul se pierde in tine.Si te crezi puternic, te crezi in biruinta a tot ce se misca.Doar ca nu ai cunoscut , cit si cum , doare sufletul.Aceasta direre care nu se trateaza,si cu fiecare zi,el se ghemuieste in profunda simtire.Rasufla incet , pierdut in minuta ta, inecat in lacrimi cu gust de singe.Ar fi murit de mult , ar fi murit.