” Ne hraneste timpul , cu amintiri din viitor .”

si dragostea pe fata,

Minuta-ti tandra o alinai ,incolacindumi bratul.

Acuma dormi copile dormi, de au trecut toti anii,

Tu nu mai sufli, eu cu greu suflu, si viatsa-mi e strimtoare.

Si prafuiesc prin amintiri , atitor de frumoase ,

Eram alesul tau dintii si tu a mea frumoasa.

Eram nebuni si atit de tineri de parca a fost un vis ,

Zimbete culese in noapte , zimbete ai promis .

Acum la margine unui timp ,privim in urma noastra .

Avem copii frumosi si tu atit de preafrumoasa.

Ne-a marcat si tineretea , nea  implinit si visuri,

Acum la mariginea unui timp, noi crestem compromisuri .

Si inteleg ca ar fi sa las eu asta amintire ,

Ca sunt fericit si am cu tine , atita implinire .

Traim si am inteles ,noi tot .

Am inteles , ca timpul a fost facut doar pentru noi ,

Si acum de ce ? de ce sa pierdem timpul.

” Eu iert , iarta si tu .”

De multe ori , viata ne loveste in inima noastra . Iar noi la marginea ei , o tot discutam ca ne este grea si imposibil de trait.Ca nu avem putere si nu avem sanse .Insa cind de fapt , ne reintilnim intr-un minut de intelegere, adunam ideile ca defapt nu viata este grea, si noi suntem facuti ca sa depasim orice.Nu viata ne loveste dar faptele noastre , vazute dintr-o singura privire .Nu viata niciodata nu va fi  grea , ea va fi usoara si va darui doar sperante pe aripi pufoase si albi , doar ca de tine depinde cind vei zbura si cind iti vei intari puterile , pentru ca sa nu isi esueze zborul si apoi sa cazi.

20042012747ssDa , suntem o multimea dar totusi singuri ne simtim.Si suspinam cu glasuri ragusite , ca am fost dezamagiti de-o mie de ori , ca am fost suparati si distrusi , ca ne-au discutat si ne-au birfit unii scaldati in mii de zimbete chiar daca tu le-ai daruit ceva mai bun , ca am fost parasiti , ca am fost uitati , ca ne-am lovit in fata si in spate , ca ne-au omorit toate sperantele , ca ne-au luat toate puterile , ca am fost calcati ca o frunza ce se desprinde din pomul de toamne .Dar oare nu v-ati intrebat , de ce cerul plinge ? Pentru ca el spala toate ranile , pentru ca el ne iarta , pentru ca el ne iubeste si ne vindeca fiecare rana deschisa.Iar noi , fricosi si fiorosi , suntem suparati inca pe oamenii cei care pur si simplu , le-au placut sa iti despice sufletul.Noi suntem suparati si strigam clar si parca convingator , ca noi asa ceva nu putem ierta.Eu insa , am fost zmulsa si dusa in locurile cu cele mai frinte dureri , nu zic de trup ca aceste dureri sunt flecuri ce pot fi amortite cu pastile , dar zic de suflet , durerea care greu isi mai gaseste vindecarea.Da , am fost .Dar am  privit , tirziu fiecare lovitura , fiecare picatura de singe murdar , si am privit oamenii ce au in mina dreapta aceste arme , i-am privit profund si am incercat sa ii inteleg.Dupa ce am inteles ca , astfel ei pot ierta , astfel ei pot fi fericiti facindu-le la altii dureros , eu am plecat fara sa privesc in urma-mi.Dureroasa mi-a fost plecarea , dar am plecat si am strigat lui Dumnezeu , ca : ” Tu ai iertat , Doamne , si ca sa incerc sa iti urmez pasul , iert si eu.Caci uite , ca ei nu m-au omorit, doar au imprumutat niste lacrimi care nu le-au intors , ei merita iertati.Chiar daca sunt asa.Mi-e greu , caci calc pe orgoliul asta , ce lupt eu impotriva lui.Dar Doamne , cei orgoliu asta ? O lovitura a nimanui.”

Eu iert , si am sa iert chiar totul , si ce credeti voi ca nu se iarta.Caci astfel poti sa te simti liber , sa pleci intr-o plecare nevinovata.Nu spun ca daca voi ierta , eu am sa ramin linga acei oameni , care m-au lovit si parasit , eu voi ierta dar voi pleca.

” Orfanul “

Broken_by_olivestar

Mămico, tu te-ai dus în lume
Să aduni bani c-aici nu ai,
Şi lacrimi grele-ţi udau faţa
În braţe tu când mă strângeai.

Ai spus atunci că nu stai mult,
Că o să –ţi fie dor de mine,
Eu nu ştiu unde ai ajuns
Da-ncep să cred că-ţi este bine.

Tu vii acasă tot mai rar,
Mă cresc bunici în loc de mamă,
Şi singur sânt acum în lume
Doar nime- acasă nu mă cheamă.

Din când în când, încerci cu bani,
Să îmi alini singurătatea,
Eu cred că tu îmi trebuieşti
Dar te-a schimbat străinătatea.

Îmi spui la telefon că vii
Şi îmi promiţi atunci de toate,
Că am să fiu din nou copil,
Dar ştii, mămico;nu se poate…
Ştii…eu nu cred ce spun vecinii-
Că tu, măicuţă, m-ai uitat.
Doar m-au crescut…Să îi cred oare?
Aşa-i că nu-i adevăra?!

Când ai plecat, eram micuţ
Şi am crezut tot ce mi-ai spus,
Iar de te hotărăşti să vii,
La toate astea vreau răspuns.

Dar lasă nu te supăra,
Şi când o fi şi-o fi să vii,
Cu banii ce i-ai adunat
Să cumperi mame la copii.

Nu-i aşa greu de înţeles,
Îs mare acum şi îmi dau seama,
Unui copil poţi să-i ei tot
Dar nu-i lua, din braţe, mama…

sursa : A . M.!

O ultima rasuflare de iarna.

common_kestrel_under_light_snow_by_claudeg-d5nq2d6Nu imi simt obosite genele , care clipesc atit de sufocat in urma unei priviri laste in coltul acestei lumi.Nu vad  cum ochii se simt obositi atunci cind peste ei se varsa o lume in lacrimi.Dar simt cum se ghemuieste sufletul ,amortit si ostenit de acest frig , care il ingheata si apoi   aceasta caldura a soarelui aseptatat inutil , care totusi pare ca iti dezgheata , lasindu-ti sufletul spalat cu apele lipsite de sens.Si cit de greu , ii revine pamintului sa isi auda rasuflarea , sub aceasta plapuma a iernii , care isi pierde urmele intr-un apus de zi. El rasufla greu , de parca astazi , ar fi ultima lui viata.Iar ploaia incearca sa ii lase urme in ochii pamintului , si il lasa pierdut in mii de lacrimi ceresti.Oare de ce ? Astazi cerul plinge. . . As ruga ploaia ca sa isi inceteze , aceasta scurgere ca sa ii lase haina pamintului uscata.Dar ploaia , ma priveste ciudata , si incearca sa imi deschida durerile cerului.Caci se varsa cu durere si regret, pentru sufletul omului.De fapt , aceste sunete , care cu greu se rasucesc prin ecoul acestei ploi de iarna pierduta , are sa ne vesteasca ca venirea ei , e doar pentru a spala urmele cenusii care le-a lasat ingheturile.

Din coltul acestei lumi , intorc privirea si vad cum timpul domol , isi incetineaza pasul.Paseste adinc si plapind pe aceste respiratii de aer , de parca ar vrea sa nu trezeasca pe nimeni , din somnul amortit , din asta seara.Insa ,probabil ca miine la un rasarit de dimineata , v-om simti arsurile si urmele lui.

Iarna isi grabeste pasul , si cu toate ca are dorinta ce ii arde in suflet  inca vie , dorina de-asi intoarce privirea inapoi si mai cugeta pe tarimurile acestei vieti , ea isi taie seva si nu intoarce nici un furis de privire .Caci acum , ea urmeaza privirea din inainte ei , caci timpul ei demult sa scurs.Si cu toate ca o vad cum e trista , ea e si lipsita de dorinta de-asi mai flutura sufletul .

Pamintul si eu , doua rasuflari inutile , care ostenesc la marginea timpului, unde nimeni nu ne poate simti si trece.Noi nu suntem trecatori , noi doar suntem rupti de voi.Privim pasul fiecarui trecator , dar nimeni nu are puterea sa ne simta.

Noapte Buna , ecou de duminica !

Ori greu se pierde notiune mea , ori nu vreau eu sa cred ca sunt vinovata.Anume azi , anume aici.Caci , nu mai stiu , de ce , dar Duminica isi are aprenta destul de dureroasa pe suprafata sufletului meu.Ea ma framinta , si imi scutura toate gindurile , dorintele , bucuriile.Ea parca ma desprinde de tot.In fiecare saptaminta  a calendarului , in fiecare , ea apare cu acelas chip , destul de neplacut.

Si o simt aici , fiecare picatura a acestei zile , care as fi vrut sa isi stearga pasul , fara ca sa o pot vedea.O simt cum traieste in ochii mei , apoi se varsa neincetat.O simt cum se rasuceste printre respiratiile inimii mele , daca as opri rasuflarea , probabil si aceste zile de Duminica , s-ar fi oprit din  a trai.

Ma gindesc uneori , poate imi pregateste sufletul pentru o noua etapa ,impartita in zilele saptaminii , o noua zi de Luni.Poate imi adoarme si imi amorteste fiecare firicel viu , din mine.Sau poate ? ! Poate eu asa o primesc de fiecare data cind vine.Poate eu , nu fac nimic ca sa o vad mai altfel in orele in sir , ce se strecoara prin matasea zilei.Poate eu , sunt lenesa sa imi misc privirea , in alt capat de odaie.Dar poate eu ? !

Un singur lucru , care sta ascuns in profunzime , este constiinta pentru ca sunt multumita ca astazi , anume astazi , eu traiesc.Si ca , doar eu imi pot face fiecare zi, de-a fi mai buna sau mai rea.De fapt , nici o zi nu poate fi asa , pot si momentele care tu ti-le tiparesti in memorie ca pe-o carte.Tot tu o faci , citita sau uitata intr-un colt demult prafuit.

Dar eu , am sa inchid viul din mine , si am sa imi amortesc fiecare simtire gingasa si sensibila , adevarata.Am sa le ingrop ? ! Nu , doar am sa le amortesc si am sa le infloresc in visurile mele , ca miine sa am o zi , mai frumoasa , mai dorita.Asa ca , Tu duminica , daca esti trista , tine-ti locul doar pentru astazi , miine nu e locul tau.De ce sa mint ? ! Cind sufletul nu are zile , luni , el are doar locuri ocupate sau goale ,clipe fericite si triste , zile in care traieste si zile in care doarme adinc si amortit.As fi vrut , ca sufletul meu , sa traiasca miine .stock_169_by_umbradenoapte_stock-d4fxsks

Am nevoie de tine!

Hug_by_complejo

Stau aici , la marginea timpului si simt ranile lui  , doar ca incerc sa nu le vad eu si nici toti trecatorii , vietii mele.

Simt , cum vintul ma tot scutura , si simt cum pot sa zbor ca o frunza uitata intr-o astfel de lume.

Iar ploaia asta , care as intreb-o , pentru ce ma tot loveste asa.Dar ea, vine ca sa nu ma usuc eu , sa nu ard si sa nu ma fac cenusa , luata de vint.

Privesc fiecare rasuflare paminteasca , chiar si cum acest pamint rasufla cu greu , rotindu-se.Iar cind vad ca cineva pleaca , schimb privirea si le arat , alt orizont , care ar fi , daca nu ar pleca.

Fiecare om , are nevoie de cineva , aprope.Pentru a ramine doar pentru el , pentru a visa impreuna cu el, pentru a plinge si a trai dintr-o singura respiratie.

Daca deschid ochii si eu , care s-ar alimenta cu realul , as spune ca : «  Am nevoie de tine ».Sufletul meu , este micut , simt cum traieste greu.Si el are nevoie sa traiasca , insa pentru ca e atit de rece , pentru ca e strain , pentru ca nu stie unde poate sa mai descopere  o lume a sa.El se pierde,si devine o mica rasuflare fara sens.Insa , golul asta care il simte , are nevoie ca sa nu fie uitat.Are nevoie ca sa imbrace speranta , sa fie iubit.Sa intilneasca diminetile si noptile , fiind imbratisat.Are nevoie ca sa ii se asculte tacere , apoi sa o faca inteleasa.

 

“Tu suflet , de ce te scuturi ?! “

A_Final_Harvest_by_jremmersTe ascunzi  , dupa aceasta iarna -primavaratica , te ascunzi si crezi ca poate miine ai sa poti sa te desprinzi din calendar , odata cu ea.Insa nu ai stiut , ca cind te vei desprinde , vei simti un gol , atit de pustiu.Eu cunosc , aceasta amplitudine a singuratatii , caci m-am deprins cu ea  , tu probabil ca vei simti ceva mai profund.De cite ori , te-am tinut in minuta , si te vedeam cu te ghemuiesti in ea , si picura fiecare durere din tine .Insa , astazi nu ma ruga , nimic.Nu am sa pot nici macar sa te ating , caci esti distrus si esti rece , daca te ating , eu pot sa nu mai fiu.Da , nu ma tem ca o sa se spulbere chiar o ultima picatura de cenusa  , din fiinta mea ,nu mi-e frica . Dar ma uit in jurul meu , mi-e frica de ei , de toti cei care ma privesc.Traiesc dupa ritmul unei melodii , demult uitate si pierdute , printre celelalte noi , dar am obisnuit sa respir aici , si aici pot sa schimb orice colt de privire.De cite ori , era in coltul unei lumi , incercam sa te privesc , insa tu nu ai ramas sa fii , macar o zi , iti schimbai orice culoare , orice vazduh.Nu erai tu , in fiecare zi.Te scuturai ca o toamna , ce te face stingher si pustiu .Inghetai ca o iarna ,ce puteam sa iti simt recele pina in inlauntrul meu , iar vara tu ardeai si ramineai cenusa.Da , traiesti in respiratiile mele , in ritmurile inimii mele.Si te schimbi , la fiecare rasuflare.Iar eu , eu traiesc pentru tine, atit cum pot.

Nu am stat macar , pentru o zi , sa te intreb …Tu suflet , de ce te scuturi ? ! Iar tacerea ta , m-a inghetat pentru ultima data.Iar eu , nu mai am putere , sa te tot string de jos.