De ce , tu tata , mi-ai spus ca iarna nu este frig ,

Cind ma simt ranita , de cel mai puternic vint.

Ma ingheata timpul si nu pot sa simt nimic,

Aud ecou de tristete , aud cu un glas pitic.

Pamintul imi deschide usa fara stire,

Sa refuz nu pot , nu am eticheta de nemurire.

Si simt cum rupte-mi sunt puterile care le-ai dat,

Prea mult a trecut , iar timpul le-a luat .

Nu am puterea , nici sa infrunt vre-o boala,

Ma uit in suflet , vad o cutie goala.

Ai spus ca pot sa trec peste vremea grea,

Dar nu ai spus , cum sa fac in calea mea,

Ai spus cu rivnitura , ca totui e trecator ,

Dar  , de ce , ranile ma dor ?!

Incerc sa ma imbrac intr-o haina alba,

Sa pot sa imi ascund a mea inima slaba,

Si imi aduce frigul un ecou tirziu ,

Un suflet inghetat , desi nimic nu stiu.

Maicuta tu -alinarea mea ,

De ce ai plecat , topita ca un fulg de nea ?

Te-a dus si vremea , te-a dus si vintul ,

De se cutremura intreg pamintul.

De m-ar durea , de-ai fi sa mor ,

De foame , sa ma inec , sau de dor

Si daca ochii osteniti v-or fi ,

Unde sa te caut ? Cum sa te pot gasi ?

Si cui sa ii spun  , ca ma tot indoi de durere,

Ca nu mai am nici o putere ,

Si ce sa fac ,cind vreau sa pling ,

Sa tac ,sa plec eu de curind ?

Cum sa pornesc din nou la drum ,

Daca imi este frig si nustiu cum ,

Te-a dus si vreamea , te-a dus si vintul ,

De nu mi-a auzi , chiar si cuvintul.