Te ascunzi  , dupa aceasta iarna -primavaratica , te ascunzi si crezi ca poate miine ai sa poti sa te desprinzi din calendar , odata cu ea.Insa nu ai stiut , ca cind te vei desprinde , vei simti un gol , atit de pustiu.Eu cunosc , aceasta amplitudine a singuratatii , caci m-am deprins cu ea  , tu probabil ca vei simti ceva mai profund.De cite ori , te-am tinut in minuta , si te vedeam cu te ghemuiesti in ea , si picura fiecare durere din tine .Insa , astazi nu ma ruga , nimic.Nu am sa pot nici macar sa te ating , caci esti distrus si esti rece , daca te ating , eu pot sa nu mai fiu.Da , nu ma tem ca o sa se spulbere chiar o ultima picatura de cenusa  , din fiinta mea ,nu mi-e frica . Dar ma uit in jurul meu , mi-e frica de ei , de toti cei care ma privesc.Traiesc dupa ritmul unei melodii , demult uitate si pierdute , printre celelalte noi , dar am obisnuit sa respir aici , si aici pot sa schimb orice colt de privire.De cite ori , era in coltul unei lumi , incercam sa te privesc , insa tu nu ai ramas sa fii , macar o zi , iti schimbai orice culoare , orice vazduh.Nu erai tu , in fiecare zi.Te scuturai ca o toamna , ce te face stingher si pustiu .Inghetai ca o iarna ,ce puteam sa iti simt recele pina in inlauntrul meu , iar vara tu ardeai si ramineai cenusa.Da , traiesti in respiratiile mele , in ritmurile inimii mele.Si te schimbi , la fiecare rasuflare.Iar eu , eu traiesc pentru tine, atit cum pot.

Nu am stat macar , pentru o zi , sa te intreb …Tu suflet , de ce te scuturi ? ! Iar tacerea ta , m-a inghetat pentru ultima data.Iar eu , nu mai am putere , sa te tot string de jos.