Uncategorized

Ecou de Duminica , pustie.

Despartire_by_Write_Your_Soul_OutAm sa incep sa inchid ochii , in diminetile de Duminica , si am sa ignor Soarele care vrea sa imi modeleze fericiri aparente ,caci Duminca , are miros de despartire.Ea ma scutura , si imi aduce cel mai mare frig , de pina acum.Duminica , iti odihneste tacerea si linistea , ceea ce e prea mult pentru tine.Duminica , asta ma lasa trista , ca sa tin ochii larg deschisi , si imi impune realitatea sa ma framinte , sa ma arda pe pleoapa sufletului meu.Inchisa aici , unde am mai fost , inchisa acum pentru totdeauna.Caci in jurul meu , s-au desprins oamenii care ii iubesc , oameni care poate nu am stiut cum sa le arat asta  , dar la sigur oameni care nu pot sa traiesc fara ei .Caci formula asta , stranie a vietii de om, ma impiedica sa renunt totusi la tot ce demult as fi bucuroasa sa stiu ca sunt lipsita.Obosita , cu lacrimi demult uitate , eu ma uit in oglinda si spun ” numai nu plinge ” , “numai nu plinge “apoi simt cum se umezeste obrazul si se ineca in lacrimi.Si simt un gol , ce imi vesteste a toamna tirzie , de ce , atunci cind primavara ar trebui ca toti sa se reintorca ? ! Ah , ma prafuieste , acest nisip uscat din locurile demult uitate ale pamintului , atit de fericita vreau din nou sa fiu.Atit de mult as vrea , sa opresc timpul in secunda asta care am trait-o ieri , sau atunci , cind eram toti impreuna , cind nu ar fi trebuit sa simt o despartire , de o asa mare distanta.Caci intr-un final , nu are putere distanta sa ma faca sa imi rup radacina asteptarilor, sau sa imi taie sperante la o noua zi , dar e dureroasa despartirea ceea care se desprinde si de copilarie si de trecut.Astazi , analizez fiecare secunda care ar trebui sa nu o pierd in viitor.Si ma gindesc , ce trebuie sa fac si cit de frumoasa este viata , caci imi da sansa sa fac asta.Da , sunt obosita incit imi simt aceste uscari de sub ochi , aceste aplecari de sub gene umede , dar totusi cit viitor imi deschide viata.Si poate , ca miine am sa incep sa iubesc Duminicile,sau chiar sa le cint.

Astazi , intr-o Duminica aproape imbracata in hainele unei Luni , eu ma simt trista si pustie.Eu simt cita durere , am sa am miine cind am sa constientizez ca cineva a plecat , si ca am sa am un dor aprins.Si cita durere am sa simt , in petalele din care s-au rupt din mine.

Uncategorized

” Oameni care arunca cu pietre . “

Frammenti_di_pietre_e_sabbia__by_Bloodymary9Eu , aud fiecare secunda cum se scurge , cu singe din sufletul meu . Eu simt cum aceasta scurgere , aduce aparenta ridurilor. Atunci cind ma leg strins de timpul meu , ne dezmarginim de spatiu si uitam totul , mergind inainte.Ne invatam sa iertam , dar pentru asta ne tot ridicam.Eu am drumul meu iar el , timpul lui.Atunci cind stringeam linga pasul meu , oameni de orice virsta , ii adunam pentru a ne ajuta sa mergem in acelas pas , fara a fi superiori unu , altuia.Probabil , ca putin am stat sa ma gindesc , sau eram hranita cu apa naivitatii , sau eram oarba , sau totusi ramin sa cred , ca fiecare om este bun , si ca omul nu este rau , el pur si simplu  nu stie cum sa se opreasca sau cum sa mearga inainte.Toti ve-ti striga , ca oamenii sunt rai .Dar stati sa ascultati , fiecare suflet , caci fiecare suflet este bun .Omul ramine lipsit de experineta , omul nu cunoaste cum sa isi stapineze ura sau invidia  , cum sa isi inchida vulgaritatea , atunci cind invata , el sta asezat in ultimul cearsaf de respiratie.Omul e superior greselelor, atunci cind greseste de-o mie de ori , una si aceeasi , el uita ca mai exista , o iesire in alta lume .Cind mi-am ales drumul , oamenii care ii culegeam din mii de flori , ii tineam linga suflet , pentru aceasta ocazie , ei m-au lovit in suflet pina am cazut jos , simtind cum miroase pamintul ,pentru asta ei au incercat sa ma simta sub picioarele lor, insa pamintul este totusi creeat de Dumnezeu , pentru al calca si al saruta ca ne mai tine .Am fost cazuta , pentru a imi lua putere , si nu voi nega ca nu m-a durut , dar stiu cit de sanatoasa mi-a fost ridicarea .Cind m-am ridicat , m-am intors cu asprimea spatelui meu , pentru a nu cadea in genunchi in fata nimanui , decit lui Dumenzeu . Credinta mea , divina m-a ajutat totusi sa exist . M-a luminat si am putut sa ma ridic ,uitindu-ma in jos , oamenii care m-au lovit , au ramas in acelasi loc , ziditi , iar eu ma tot ridicam . Cind am ajuns sus , am vazut niste puncte mici , care abia de respirau , erau cei oameni , care au disparut , atit timp cit eu m-am ridicat.

Si mi-au strapuns sufletul , atit cit eu ii apropiam , iar de fiecare data cind aveau de cazut , eu ma opream si ii ridicam , eu i-am ajutat sa isi aleaga drumul corect , uitind ca ochii lor , doresc sa ma ingroape pe mine . Atunci cind vor fi strapunsi de timp , vor simti nevoia de a regreta , iar eu ma voi bucura doar pentru ca si-au lecuit durerile , doar pentru ca au separat invidia si rautatea , eu ma voi bucura pentru ei.Si chiar de m-au tinut in ascuns , chiar daca nu m-au apreciat , chiar daca m-au prafuit , eu ma ridic si ma scutur , eu voi ajunge la stralucire.Iar ei ,vor arunca cu pietre , ei vor ramine ziduri pustii , intepenite .Si ei vor fi iertati ,precum vor fi uitati .

Am fost lovita crunt , au aruncat cu pietre mari si mici , pentru a imi stopa drumul , pentru a imi opri respiratia , pentru a ma zidi in pietrele lor, fara ca sa isi deie seama  , ca pentru mine orice lovitura se vindeca , caci se iarta , caci pentru mine orice piatra din drum , poate usor sa fie data la o parte , caci pentru mine exista doar un singur zid ,si anume cel mai larg , al lui Dumnezu , cu pereti de viata si iubire .Va iert oameni care ati aruncat in mine cu pietre , va iert pentru ca m-ati facut sa ma doara , va iert ca am crescut in voi incredere  , va iert ca atit de mare lovituri ati vrut sa imi lasati , dar sa nu va suparati , caci va iert dar si va uit.Si eu din pietrele voastra , mi-am facut un pod ,pentru a merge mai departe ,  nu doar pentru mine , dar pentru cei care sunt ca si mine .

Uncategorized

” Oameni cu eticheta . ”

the_side_of_view_by_etichetaNatura se hraneste cu priviri care au puterea sa ii patrunda in profunzimea ei. Cu priviri crescute din suflet , iata adevarata frumusete a vietii. Papusele roz , aduc culoarea anume aceea care deja se subintelege o prezenta a materiei false si colorante.Omul simplu este omul sufletului , este omul care nu stie decit sa isi infrumuseteze peretii sufletului.

Cind merg pe strada , primesc priviri care imi transmit o ignoranta , de cum sunt oare ? ! Sau ce eticheta au hainele mele . Le raspund amical , si privirea mea din nou capata stralucire atunci cind o i-au de la ei , caci o fixez  in tot ce este mai frumos , in oameni simpli si curati , in oameni care stiu sa zimbeasca in hohote , in cupluri care se simt fericiti doar sa mearga pe strada de minuta , in copii care te privesc de parca te-ar iubi , in oameni batrini care te privesc de parca iti deschid un viitor , in firicele de iarba care se chinuie sa prinda viata ,in soarele viu si in stelele ce imi exprima o liniste sufleteasca.De multe ori , ramin cu o frintura ,atunci cind simt ca exista si altfel de oameni, dar acestor oameni nu pot decit sa le multumesc , caci sunt sigura ca intr-un final timpul isi va intoarce secundele ,care vor arata lor  , ca eticheta se putrezeste , si mai nu ramine nimic.Stau intr-o intrebare inchisa intr-un cerc  , si tot mi-o pun , oare cu ce se hranesc acestia sufletul , oare ce iubesc si oare de ce privesc altfel oamenii ? ! Imi este mila , si as fi vrut sa ii ajut , insa cum isi permit ei sa faca acea diferenta falsa , cum ignora totul cei mai sfint, cum uita sa se mai opreasca din cind in cind pentru un animalut in strada ,cum uita sa ii multumeasca lui Dumnezeu ca exist , cum uita sa mai spuna un multumesc sau scuza , cum nu mai ajuta un om ce a cazut ,  asa si timpul ii va lasa sa cada. As fi vrut sa accentuez ca nu gentile de la ” Mango ” etc . , sau perlele , pantofii cei mai scumpi , si hainele cele mai luxoase , va fac cei mai frumosi , sau mai buni ,acestea doar va pun o eticheta pe trup , mai mult de atit nu costati nimic.
Si zimbiti , de parca ati fi fericiti , zimbiti de cei care sunt lipsiti de tot ce aveti voi , zimbiti fara sa stiti ca ei au totul si voi nu aveti nimic , ca ei traiesc dar voi doar fugiti prin magazine , caci eticheta nu va convine.Aroganta , si cit de tare ridicati capul sus , pentru ca aveti ceva mai nou , la exterior.Ceea ce este de admirat doar o zi , mai tirziu nu ramine decit o haina draguta si scumpa.Si nu fac , vre-o combinatie dintre frumos si urit , dintre cei bogati sau saraci , dintre cei ce au si cei ce nu au , dar fac o legatura dintre oameni care au uitat de tot ce este mai sfint , oameni care cred ca cu materia  lor scumpa , isi pot permite sa priveasca vulgar in jur , isi pot permite sa judece , isi pot permite sa ignore sau sa se uite ciudat.Nu , ei nu isi pot permite decit sa coloreze pamintul , pina la viitorul sezon , caci totusi mai iesa si alte culori.Uitati de voi , de un copil flamind si totusi fericit  , de un ciine ce il loviti cu piciorul , de un copil abandonat , de un batrin uitat , de o mama straina , de un profesor scump , de zimbete si de lacrimi , de iubire si frumusete , de fericire , voi uitati . Dar aruncati atit de multe , priviri goale si uscate .

” Om cu eticheta ” , vei afla caci intr-un final , toate sumele si bogatiile tale se vor lega intr-o punguta de doi bani , si vor ramine prafuite pe acest pamint , tot ce trebuie sa iti zidesti acum , sufletul doar sufletul tau.Caci ve-ti privi in urma voastra , nu ve-ti gasi absolut nimic decit sume uitate in numere , materie moarta care nicidecum nu iti va pastra ecoul pe pamint .Atunci vei fi uitat , asa incit nici un ciine lasat nu se simte , vei fi uitat si prafuit , caci timpul iti va usca trupul , asa precum si eticheta ta.

Uncategorized

Deseara ce vei spune ?!

parlor_by_nichofsky-d4pxr3dLuna din geam te priveste , iar tie sufletul iti este uscat odata cu a ta privire.Si vrei din tot sufletul , sa ii dai glas cuvintelor tale, incerci si nu reusesti pina cind ramii o uscatura muta .Puterile ti-au foast luate, si nici macar nu te poti misca din aceasta intunecata incapere.Ostenita in miile de priviri , reci si ciudate care totusi isi exprima o distanta dura si impetrita , uiti si nu mai simti nevoia de a sterge praful de pe obositele gene.Si nu esti trista , pe cit de uitata ,si nu esti obosita pe cit de fugarita.Si alergi un absolut de ziua periduta in rasaritul acoperit de ceata.Si nu te uiti, cum afara se joaca timpul , mai lasind cite o urma , pe acolo unde vei calca miine.Te ascunzi , sau te lasi acoperita cu plapuma tacerii , insa deseara , tu deseara ce vei spune ? Doara seara , are parfum de intelegere si ascultare, de tacere chibzuita si de descarcare prin cuvinte.Dupa o zi , inecata in mii de intimplari , obostita , alergi cu sufletul acasa , in linistea serii.
Uitata , printre secundele zilei , constiinta se trezeste pe ideea ca , tacerea ta este totusi un motiv care ti-la apasat , singuratatea.Apoi inecata in tacere , care te-a facut sa fii “omul mut ” , iti pierzi puterea de a mai vorbi .Si te simti ratacit.La tine acasaa.Caci casuta ta ,are nevoie de respiratia ta calda , are nevoie de glasul tau sa o laude in fiecare seara.Astfel se pierde si ea , cu singuratatea ta.Nu parasiti , voi cei care pelcati casa , nu o parasiti , lasind-o sa tremure de frica , de hotii care vor intra oricind in ea.Caci , vei simti si tu , ce inseamna sa intri pe usa casei tale,tacind.

Vei veni acasa , parcus un drum de unu singur , si in infinitul tacerii vei fi inecat.Caci tu , deseara ce  vei spune ? !

Uncategorized

Uitarea Iernii !

day_41___blossom_by_eliseenchanted-d5ugl35

In lunga noapte rece , a fulgilor de nea,

Te-as fi chemat , eu iarna precum te-am alunga.

Atit de rece ,sa-mi cazi pe adincul suflet,

Povara singurtatii,ce greu te mai rasufli.

 

Te legeni in ograda,pe ultima luna grea,

Si pasul ti-e slabit,se pierde urma ta.

Ecoul tau se aude prin toata lumea,

Si frumusetea ta,se pierde acum  intr-una.

 

Poate te uit si apoi incet te rascolesc,

Putere ai avut,sa-ngheti un suflet omenesc.

Acum cind vad ca ti-ai cumparat bilet,

Iti spun , la revedere fara nici un regret.

Uncategorized

Rasuflarea mi se usuca.

quiet_moment_by_eliseenchanted-d4hx2foPierduta intr-o lume , care imi pare ciudata.Eu nustiu daca mai exist defapt,confirmatia directa ce mi se repeta intr-una,nu ma lasa implinita caci nu imi este indeajuns doar sa respir.De multe ori merg in universal naturii, si mi se atinge privirea de pamint.Din nou ma ridic si din nou cad.Si stiu ca ascund,insa putere in mine nu mai am.Inchisa in 4 pereti albi,unde nu mai puteam sti ce este cu mine.De frica imi vedeam cum imi tremura trupul.Si imi era sila, sa mai stau acolo.Ultima zi , era cea mai frumoasa,caci atit de repede mi-am impachetat lucrurile , si am zimbit , caci merg acassa.Pe drum insa, imi dadeam seama ,ca acasa nu ma asteapta nimeni.Da, nici nu stiam unde ma mai duc.Am tacut,si mi-am ascuns lacrimile,fara sa ma gindesc la ceva anume.Si cind am fost intreabata, cum ma simt.Nu mai stiam ce as putea sa raspund.Caci viscoleste o iarna tirzie, in sufletul meu.Si recunoasteam ascuns ca nu ma simt deloc bine,dar nu mai stiam ce as putea sa fac.Simt cum arde ceva in mine,simt cum ma usuca si imi maninca puterile,ce e mai dureros , e ca simt asta in fiecare secunda,mai profund atunci cind respir.

Si incerc sa ma mint , ca nu ma doare nimic.Incerc sa imi ud gura cu apa si cu hrana, ca sa imi umplu venele cu putere,asta insa la nimic nu ma ajuta.Si doar atunci cind tin ochii larg inchisi ,pot sa imi astimpar durerea,care se strecoara in mine.Sunt aici dar simt ca nu aici imi este locul,vreau sa plec si vreau sa ma intorc,vreau sa nu fiu desfarimata ca o frunza uscata pe pamint,dar ma usuc si vad cum rezultatul  , e fara scapare.Strig toti la mine,ma ignora dar eu fac asta de-o mie de ori mai mult,dupa ce fac , pling si simt cum creste durerea mea din partea stinga.Nu vreau sa le spun,vreau doar sa vada toti cum zimbesc , fie cit de fals.Caci ma simt minunat,si am iesit de acolo, alaltaieri , mai frumoasa.Caci ma usuc inlauntru,ma zgirie,arde in mine,ma loveste cind respir,imi ea puterea mea,imi umfla ochii de dimineata,ma taie …

Si sunt trista,caci cind ma uit in jurul meu , vad doar pereti ce ma privesc cind pling.Imi astup gura , sa nu ma auda cineva , dar pot sa strig de durere,ca nimeni nu ma aude.Vreau acasa,vreau acasa mama si tata,dar nu pot sa ma duc,nu pot sa merg, ca mi-e destul o ora sa merg si apoi trebuie sa stau restul in pat.Mi se usuca rasuflarea,cind imi dau seama ca nu mai am putere sa exist,cind nu ma asteapta nimeni , cind ma pierd de durere, cind imi umplu gura cu pastile doar ca sa ma amorteasca,cind nu stiu ce vreu ,cind nustiu unde sa ma duc,cind vreau sa maninc si nu o pot gasi pe mama in bucatarie,cind vad ca se duc toti,surorile mele se duc si nu mai ramine nimeni  , cind vad ca cineva se inerveaza pe capriciile mele , cind nu ma asculta nimeni.Cind vreau acasa si nu am la cine sa ma duc,cind ies din 4 pereti si nu am unde sa ma duc.

Culoarea fulgilor de nea se pierde,si cu toate ca vreau sa vina primavara,inteleg ca ma pierd si eu cu ianra asta.Imi pare rau , ca astfel trec secundele vietii mele.