Nu plinge , mama mea .

I_forget_to_remember_to_forgot_by_surrealistycznieMama , tu esti toata sclipirea stelelor adunata intr-o singura respiratie.Tu esti toate ritmurile mele ale inimii , atunci cind se zbat de fericire.Tu esti toate florile , adunate intr-un parfum de profunzime .Tu esti toate lacrimile mele , care se strecura pe al meu obraz.Pot sa spun clar ca tu esti fiinta care nu as putea sa o compar cu ceva sau cineva . Caci mama mea , tu esti mai mult decit tot universul asta luat in brate , seara sau dimineata.

Si atunci cind afara ploua , iar picaturile de ploaie se astern domol pe obrazul meu , eu simt cum aceste picaturi de scurg din cerul tau , simt cum tu te sufoci de durere.Fiecare furtuna , viscol , este o durere care tu o simti , si doar astfel mi-o trimiti mie.Caci tot ce simte sufletul tau , trece in sufletul meu . Stii de ce ? Ca sunt rupta din sufletul si inima ta , pe mine sunt asezate bucati de carnea ta , si prin mine traieste singele tau.

Mama , toata durerea mea se zideste  , doar atunci cind te vad pe tine trista.Cind tu esti dezamagita , sunt trista si eu , cind tu esti suparata eu incerc sa zimbesc , ca sa vad cum imi zimbesti .Simt cum sufletul , se usuca atunci cind tu ai lovituri sufletesti , simt cum fiecare firicel de durere , patrunde prin fiinta mea si tot ma apasa.Nu vreau mamica  , sa te vad ranita , vre-odata.Tu nicioadata , nu ai putut sa te superi mult , nicioadata.Tu ne-ai invatat pe noi cum sa iertam , sa uitam  , sa intelegem , sa ne stergem lacrimile , sa citim , sa scrim corect , sa iubim.Tu ne-ai aratat , cum e sa iubesti adevarat si la infinit , fiind fidel acestei iubiri , intreaga viata.Nu plinge , mama mea , caci acestea lacrimi imi nasc uscaturi in sufletul meu , cind ar trebui sa ma inunde.

Mi-e sufletul rece, tata.

a_minute_for_a_book_by_LucemDe ce , tu tata , mi-ai spus ca iarna nu este frig ,

Cind ma simt ranita , de cel mai puternic vint.

Ma ingheata timpul si nu pot sa simt nimic,

Aud ecou de tristete , aud cu un glas pitic.

Pamintul imi deschide usa fara stire,

Sa refuz nu pot , nu am eticheta de nemurire.

Si simt cum rupte-mi sunt puterile care le-ai dat,

Prea mult a trecut , iar timpul le-a luat .

Nu am puterea , nici sa infrunt vre-o boala,

Ma uit in suflet , vad o cutie goala.

Ai spus ca pot sa trec peste vremea grea,

Dar nu ai spus , cum sa fac in calea mea,

Ai spus cu rivnitura , ca totui e trecator ,

Dar  , de ce , ranile ma dor ?!

Incerc sa ma imbrac intr-o haina alba,

Sa pot sa imi ascund a mea inima slaba,

Si imi aduce frigul un ecou tirziu ,

Un suflet inghetat , desi nimic nu stiu.

Te-a dus si vremea .

everythingshecouldgive_by_hip_possibleMaicuta tu -alinarea mea ,

De ce ai plecat , topita ca un fulg de nea ?

Te-a dus si vremea , te-a dus si vintul ,

De se cutremura intreg pamintul.

De m-ar durea , de-ai fi sa mor ,

De foame , sa ma inec , sau de dor

Si daca ochii osteniti v-or fi ,

Unde sa te caut ? Cum sa te pot gasi ?

Si cui sa ii spun  , ca ma tot indoi de durere,

Ca nu mai am nici o putere ,

Si ce sa fac ,cind vreau sa pling ,

Sa tac ,sa plec eu de curind ?

Cum sa pornesc din nou la drum ,

Daca imi este frig si nustiu cum ,

Te-a dus si vreamea , te-a dus si vintul ,

De nu mi-a auzi , chiar si cuvintul.

Ecou de Duminica , pustie.

Despartire_by_Write_Your_Soul_OutAm sa incep sa inchid ochii , in diminetile de Duminica , si am sa ignor Soarele care vrea sa imi modeleze fericiri aparente ,caci Duminca , are miros de despartire.Ea ma scutura , si imi aduce cel mai mare frig , de pina acum.Duminica , iti odihneste tacerea si linistea , ceea ce e prea mult pentru tine.Duminica , asta ma lasa trista , ca sa tin ochii larg deschisi , si imi impune realitatea sa ma framinte , sa ma arda pe pleoapa sufletului meu.Inchisa aici , unde am mai fost , inchisa acum pentru totdeauna.Caci in jurul meu , s-au desprins oamenii care ii iubesc , oameni care poate nu am stiut cum sa le arat asta  , dar la sigur oameni care nu pot sa traiesc fara ei .Caci formula asta , stranie a vietii de om, ma impiedica sa renunt totusi la tot ce demult as fi bucuroasa sa stiu ca sunt lipsita.Obosita , cu lacrimi demult uitate , eu ma uit in oglinda si spun ” numai nu plinge ” , “numai nu plinge “apoi simt cum se umezeste obrazul si se ineca in lacrimi.Si simt un gol , ce imi vesteste a toamna tirzie , de ce , atunci cind primavara ar trebui ca toti sa se reintorca ? ! Ah , ma prafuieste , acest nisip uscat din locurile demult uitate ale pamintului , atit de fericita vreau din nou sa fiu.Atit de mult as vrea , sa opresc timpul in secunda asta care am trait-o ieri , sau atunci , cind eram toti impreuna , cind nu ar fi trebuit sa simt o despartire , de o asa mare distanta.Caci intr-un final , nu are putere distanta sa ma faca sa imi rup radacina asteptarilor, sau sa imi taie sperante la o noua zi , dar e dureroasa despartirea ceea care se desprinde si de copilarie si de trecut.Astazi , analizez fiecare secunda care ar trebui sa nu o pierd in viitor.Si ma gindesc , ce trebuie sa fac si cit de frumoasa este viata , caci imi da sansa sa fac asta.Da , sunt obosita incit imi simt aceste uscari de sub ochi , aceste aplecari de sub gene umede , dar totusi cit viitor imi deschide viata.Si poate , ca miine am sa incep sa iubesc Duminicile,sau chiar sa le cint.

Astazi , intr-o Duminica aproape imbracata in hainele unei Luni , eu ma simt trista si pustie.Eu simt cita durere , am sa am miine cind am sa constientizez ca cineva a plecat , si ca am sa am un dor aprins.Si cita durere am sa simt , in petalele din care s-au rupt din mine.

” Oameni care arunca cu pietre . “

Frammenti_di_pietre_e_sabbia__by_Bloodymary9Eu , aud fiecare secunda cum se scurge , cu singe din sufletul meu . Eu simt cum aceasta scurgere , aduce aparenta ridurilor. Atunci cind ma leg strins de timpul meu , ne dezmarginim de spatiu si uitam totul , mergind inainte.Ne invatam sa iertam , dar pentru asta ne tot ridicam.Eu am drumul meu iar el , timpul lui.Atunci cind stringeam linga pasul meu , oameni de orice virsta , ii adunam pentru a ne ajuta sa mergem in acelas pas , fara a fi superiori unu , altuia.Probabil , ca putin am stat sa ma gindesc , sau eram hranita cu apa naivitatii , sau eram oarba , sau totusi ramin sa cred , ca fiecare om este bun , si ca omul nu este rau , el pur si simplu  nu stie cum sa se opreasca sau cum sa mearga inainte.Toti ve-ti striga , ca oamenii sunt rai .Dar stati sa ascultati , fiecare suflet , caci fiecare suflet este bun .Omul ramine lipsit de experineta , omul nu cunoaste cum sa isi stapineze ura sau invidia  , cum sa isi inchida vulgaritatea , atunci cind invata , el sta asezat in ultimul cearsaf de respiratie.Omul e superior greselelor, atunci cind greseste de-o mie de ori , una si aceeasi , el uita ca mai exista , o iesire in alta lume .Cind mi-am ales drumul , oamenii care ii culegeam din mii de flori , ii tineam linga suflet , pentru aceasta ocazie , ei m-au lovit in suflet pina am cazut jos , simtind cum miroase pamintul ,pentru asta ei au incercat sa ma simta sub picioarele lor, insa pamintul este totusi creeat de Dumnezeu , pentru al calca si al saruta ca ne mai tine .Am fost cazuta , pentru a imi lua putere , si nu voi nega ca nu m-a durut , dar stiu cit de sanatoasa mi-a fost ridicarea .Cind m-am ridicat , m-am intors cu asprimea spatelui meu , pentru a nu cadea in genunchi in fata nimanui , decit lui Dumenzeu . Credinta mea , divina m-a ajutat totusi sa exist . M-a luminat si am putut sa ma ridic ,uitindu-ma in jos , oamenii care m-au lovit , au ramas in acelasi loc , ziditi , iar eu ma tot ridicam . Cind am ajuns sus , am vazut niste puncte mici , care abia de respirau , erau cei oameni , care au disparut , atit timp cit eu m-am ridicat.

Si mi-au strapuns sufletul , atit cit eu ii apropiam , iar de fiecare data cind aveau de cazut , eu ma opream si ii ridicam , eu i-am ajutat sa isi aleaga drumul corect , uitind ca ochii lor , doresc sa ma ingroape pe mine . Atunci cind vor fi strapunsi de timp , vor simti nevoia de a regreta , iar eu ma voi bucura doar pentru ca si-au lecuit durerile , doar pentru ca au separat invidia si rautatea , eu ma voi bucura pentru ei.Si chiar de m-au tinut in ascuns , chiar daca nu m-au apreciat , chiar daca m-au prafuit , eu ma ridic si ma scutur , eu voi ajunge la stralucire.Iar ei ,vor arunca cu pietre , ei vor ramine ziduri pustii , intepenite .Si ei vor fi iertati ,precum vor fi uitati .

Am fost lovita crunt , au aruncat cu pietre mari si mici , pentru a imi stopa drumul , pentru a imi opri respiratia , pentru a ma zidi in pietrele lor, fara ca sa isi deie seama  , ca pentru mine orice lovitura se vindeca , caci se iarta , caci pentru mine orice piatra din drum , poate usor sa fie data la o parte , caci pentru mine exista doar un singur zid ,si anume cel mai larg , al lui Dumnezu , cu pereti de viata si iubire .Va iert oameni care ati aruncat in mine cu pietre , va iert pentru ca m-ati facut sa ma doara , va iert ca am crescut in voi incredere  , va iert ca atit de mare lovituri ati vrut sa imi lasati , dar sa nu va suparati , caci va iert dar si va uit.Si eu din pietrele voastra , mi-am facut un pod ,pentru a merge mai departe ,  nu doar pentru mine , dar pentru cei care sunt ca si mine .

” Oameni cu eticheta . ”

the_side_of_view_by_etichetaNatura se hraneste cu priviri care au puterea sa ii patrunda in profunzimea ei. Cu priviri crescute din suflet , iata adevarata frumusete a vietii. Papusele roz , aduc culoarea anume aceea care deja se subintelege o prezenta a materiei false si colorante.Omul simplu este omul sufletului , este omul care nu stie decit sa isi infrumuseteze peretii sufletului.

Cind merg pe strada , primesc priviri care imi transmit o ignoranta , de cum sunt oare ? ! Sau ce eticheta au hainele mele . Le raspund amical , si privirea mea din nou capata stralucire atunci cind o i-au de la ei , caci o fixez  in tot ce este mai frumos , in oameni simpli si curati , in oameni care stiu sa zimbeasca in hohote , in cupluri care se simt fericiti doar sa mearga pe strada de minuta , in copii care te privesc de parca te-ar iubi , in oameni batrini care te privesc de parca iti deschid un viitor , in firicele de iarba care se chinuie sa prinda viata ,in soarele viu si in stelele ce imi exprima o liniste sufleteasca.De multe ori , ramin cu o frintura ,atunci cind simt ca exista si altfel de oameni, dar acestor oameni nu pot decit sa le multumesc , caci sunt sigura ca intr-un final timpul isi va intoarce secundele ,care vor arata lor  , ca eticheta se putrezeste , si mai nu ramine nimic.Stau intr-o intrebare inchisa intr-un cerc  , si tot mi-o pun , oare cu ce se hranesc acestia sufletul , oare ce iubesc si oare de ce privesc altfel oamenii ? ! Imi este mila , si as fi vrut sa ii ajut , insa cum isi permit ei sa faca acea diferenta falsa , cum ignora totul cei mai sfint, cum uita sa se mai opreasca din cind in cind pentru un animalut in strada ,cum uita sa ii multumeasca lui Dumnezeu ca exist , cum uita sa mai spuna un multumesc sau scuza , cum nu mai ajuta un om ce a cazut ,  asa si timpul ii va lasa sa cada. As fi vrut sa accentuez ca nu gentile de la ” Mango ” etc . , sau perlele , pantofii cei mai scumpi , si hainele cele mai luxoase , va fac cei mai frumosi , sau mai buni ,acestea doar va pun o eticheta pe trup , mai mult de atit nu costati nimic.
Si zimbiti , de parca ati fi fericiti , zimbiti de cei care sunt lipsiti de tot ce aveti voi , zimbiti fara sa stiti ca ei au totul si voi nu aveti nimic , ca ei traiesc dar voi doar fugiti prin magazine , caci eticheta nu va convine.Aroganta , si cit de tare ridicati capul sus , pentru ca aveti ceva mai nou , la exterior.Ceea ce este de admirat doar o zi , mai tirziu nu ramine decit o haina draguta si scumpa.Si nu fac , vre-o combinatie dintre frumos si urit , dintre cei bogati sau saraci , dintre cei ce au si cei ce nu au , dar fac o legatura dintre oameni care au uitat de tot ce este mai sfint , oameni care cred ca cu materia  lor scumpa , isi pot permite sa priveasca vulgar in jur , isi pot permite sa judece , isi pot permite sa ignore sau sa se uite ciudat.Nu , ei nu isi pot permite decit sa coloreze pamintul , pina la viitorul sezon , caci totusi mai iesa si alte culori.Uitati de voi , de un copil flamind si totusi fericit  , de un ciine ce il loviti cu piciorul , de un copil abandonat , de un batrin uitat , de o mama straina , de un profesor scump , de zimbete si de lacrimi , de iubire si frumusete , de fericire , voi uitati . Dar aruncati atit de multe , priviri goale si uscate .

” Om cu eticheta ” , vei afla caci intr-un final , toate sumele si bogatiile tale se vor lega intr-o punguta de doi bani , si vor ramine prafuite pe acest pamint , tot ce trebuie sa iti zidesti acum , sufletul doar sufletul tau.Caci ve-ti privi in urma voastra , nu ve-ti gasi absolut nimic decit sume uitate in numere , materie moarta care nicidecum nu iti va pastra ecoul pe pamint .Atunci vei fi uitat , asa incit nici un ciine lasat nu se simte , vei fi uitat si prafuit , caci timpul iti va usca trupul , asa precum si eticheta ta.

Deseara ce vei spune ?!

parlor_by_nichofsky-d4pxr3dLuna din geam te priveste , iar tie sufletul iti este uscat odata cu a ta privire.Si vrei din tot sufletul , sa ii dai glas cuvintelor tale, incerci si nu reusesti pina cind ramii o uscatura muta .Puterile ti-au foast luate, si nici macar nu te poti misca din aceasta intunecata incapere.Ostenita in miile de priviri , reci si ciudate care totusi isi exprima o distanta dura si impetrita , uiti si nu mai simti nevoia de a sterge praful de pe obositele gene.Si nu esti trista , pe cit de uitata ,si nu esti obosita pe cit de fugarita.Si alergi un absolut de ziua periduta in rasaritul acoperit de ceata.Si nu te uiti, cum afara se joaca timpul , mai lasind cite o urma , pe acolo unde vei calca miine.Te ascunzi , sau te lasi acoperita cu plapuma tacerii , insa deseara , tu deseara ce vei spune ? Doara seara , are parfum de intelegere si ascultare, de tacere chibzuita si de descarcare prin cuvinte.Dupa o zi , inecata in mii de intimplari , obostita , alergi cu sufletul acasa , in linistea serii.
Uitata , printre secundele zilei , constiinta se trezeste pe ideea ca , tacerea ta este totusi un motiv care ti-la apasat , singuratatea.Apoi inecata in tacere , care te-a facut sa fii “omul mut ” , iti pierzi puterea de a mai vorbi .Si te simti ratacit.La tine acasaa.Caci casuta ta ,are nevoie de respiratia ta calda , are nevoie de glasul tau sa o laude in fiecare seara.Astfel se pierde si ea , cu singuratatea ta.Nu parasiti , voi cei care pelcati casa , nu o parasiti , lasind-o sa tremure de frica , de hotii care vor intra oricind in ea.Caci , vei simti si tu , ce inseamna sa intri pe usa casei tale,tacind.

Vei veni acasa , parcus un drum de unu singur , si in infinitul tacerii vei fi inecat.Caci tu , deseara ce  vei spune ? !