E sarbatoare pe un pamint ,

Femeia astazi e un cint ,

De ce doar azi , toti o slavesc ?

De ce  ? Doar ele   in fiecare zi din  viata lor  in noi plamadesc.

Muncesti de zi , intr-o cetate

Muncesti si nu stii , odihna in noapte,

Iar rodul tau , il vezi in noi ,

Si nu iti trebuie nici ploi.

In toate esti parfumul ce persista,

Voi femei cu chip de profesoare,

Voi nu stiti ce ineamna , odihna in zare,

Ne luminati in fiecare zi ,

Traiti pentru noi ,pentru noi ve-ti imbatrini.

Voi sunteti tacute si muncitaore,

Niciodata obosite , chiar de sunteti fara suflare,

Ati facu totul , iar ei spun ca nimica ,

Ati adus viata , undei ei au adus frica.

Tot ce noi stricam , voi reparati intr-una,

Va staruiti , cresteti copii pin cade bruma,

Si seara in amurg ramin fara putere si  suport,

Dar nimeni nu le crede , cind parui carunt si nu mai pot.

Zimbiti chiar daca sufletul amarit va plinge ,

Luminati o lume cind totu in voi se stinge,

Atit de triste si tot atit de fericite ,

Trebuie sa va pastram , sunteti mai mult citite.

Voi femei cu chip de profesoare ,

Voi sunteti suflete sfinte de mame.

Si nu doar astazi trebuie sa fiti felicitate,

In fiecare zi , nu trebuie uitate.

Caci tu , femeie esti veriga vietii,

Tu esti vie , chiar si in drumul batrinetii.