Azi ploua mama , si ploaia imi maninca ranile vii , ce-ar fi pacat sa le lase inca proaspete.Si azi tu nu stii cit de fript imi este sufletul.E aproape un an , decind am depistat ca sunt bolnava de sindromul ” lipsei de mama” , si stii cei mai grav , ca nici un medic nu stie ce m-ar ajuta.Doar tu imi esti scaparea.Cu fiecare zi ma simt mai uscata decit ieri , si ma simt lovita inca de-o boala.Dar stii ? Ca nu imi este frica caci cea mai dureroasa lovitura le am doar din lipsa ta.Ma tem maicuta , ca nu vei putea sa imi mai porti grija ,ma vintura toate rautatile de pe pamint , ma flutura fiecare firicel de vint , si ma inghet si dezghet.Oare ai fi stiut vre-odata cit de dureros e sa simti cum cad frunzele unui pom ? Picatura cu picatura am simtit eu pe trupul si sufletul meu.S-au scuturat tot ce imi era viu si aproape , m-au scuturat.Iar timpul care imi este tovaras , doar el ma poarta deasupra lumii vii si ma lasa fara rasuflare uneori.
Un an de zile , in care fiecare dimineata e lipsita fara sens pentru mine.Caci ce fac azi ? Azi fac ceea ce am facut ieri , doar mai diferit.Iar noptile sunt ultimile clipe inainte de-a ma stinge din viata , da asa imi par ele mie.
Si nu m-ai invatat maicut-o de atunci , sa stiu ce poate insemna o suferinta ,
M-ai alintat , m-ai iubit si nici o data nu m-ai lasat din dorinta.
Sa stii ca lungi imi sunt noptile , si ranile tare ma dor ,
Maicuta singuratatea , imi face semn pe veci sa adorm.