Uncategorized

Tu zimbeste azi.

IMG_6952Crezi ca timpul iti va lasa urme in cenusa amintirii , sau poate crezi ca daca vei fi mult timp trist apoi miine vei zimbi ? Crezi ca timpul asta obosit de tine se va opri la marginea unui drum si va sta se te astepte ? Sau crezi ca te-ai saturat sa mai respiri ? Crezi ca daca  mergi pe strada si te ineci in lacrimi si in durere apoi esti unicul suflet umplut de suferinta ?

Nu crede nimic ,nu te mai opri sa discuti lumea si sa arati ce durerea are ea.Nu iti mai plinge suferintele ,de ce sa nu le inchizi acolo undeva ? Spui ca nu poti uita ,dar timpul te cheama in viitor si crede-ma ca poti sa uiti toate amintirile luate impreuna ,sau daca nu poti de ce sa nu le lasi ca amintiri pierdute ? Oare nu vezi ca soarele traieste pentru tine ,ca florile iti aduc culoare si ca natura a reinascut.Oare nu vezi ca timpul are o scurgere atit de pretioasa?

Tu zimbeste azi , chiar daca esti trist.Nu iti imbraca sufletul cu haina sumbra a vietii ,nu te inchide in sine si arata lui Dumnezeu ca pretuiesti darul lui.Zimbeste chiar daca te indoi pina in genunchi de durere ,chiar daca nu ti-a iesit bine la lucru si chiar daca azi nu ai bani , chiar daca nu te iubeste ea sau el,chiar daca ai fost dezamagit.Tu zimbeste si trage aerul primaverii curate,fara nici o nuanta de moarte.Tu zimbeste si urca spre zborul care te face sa te simti liber , chiar daca ti-au spus ca ai o inima fragila , tu traieste.Tu zimbeste chiar daca ti-au spus ca esti bolnav si nu ai cum sa te vindeci ,chiar daca te-a lasat tata sau mama,chiar daca ai primit o nota pe care nu ai meritato ,chiar daca te-au certat,chiar daca nu ai cu ce te imbraca ,chiar daca toti te socot sarac ,chiar daca esti birfit.

Zimbeste astazi ,miine nu vei mai stii ce va fi .Macar cit de lunga iti va fi ziua ,nu ai cum sa stii.Te simti singur ? Iesi in bratele naturii ,unde poti sa admiri fiecare coltisor de-al ei.Plingi cum cad stelele si roaga-te ca Dumnezeu sa iti mai datruiasca inca o zi ,inca o dimineata.Nu uita nimic dar iarta totul chiar si ce crezi ca nu esti in stare , zimbeste tuturor celor care nu te iubesc si arata-le ca viata e atit de scumpa.

Tu zimbeste si daruieste totul ce e mai frumos intregii lumi.

Uncategorized

Scrisoare in care vreau doar sa intreb .

my_hat_is_heavy_by_Lk_PhotographyNu stiu daca o sa ma fac auzita daca am sa scriu aici , insa simt cum striga sufletul meu , cum se ineaca in tacerea cea nesigura i-o dau eu .Si am zis , oare de ce sa nu intreb ?

Stiam sigur ca istoria neamului se va pastra atunci cind aceasta va avea pastrat trecutul , prezentul si viitorul.Ma intreb , oare Moldova va trai doar cu trecutul ei ?

Cit de rau ar invata unii la istorie , toti stiu ca trecutul nostru miroase a singe  si anume a celui varsat de stramosii care au luptat intreaga viata pentru prezentul nostru , pentru ca defini o tara , pentru a trai liber , pentru a avea un cer senin si un soare pe pamint.Ma intreb , oare prezentul nostru ce varsa pentru viitor ? De cite ori , a murit cineva pentru a aduce orizontul dreptatii in tara noastra ?

Nu vad nimic , acolo sus , acolo in prezent.Bintuie doar vinturi rele , orgolioase si nepasatoare.Avem o tara ciudata , avem o tara in care fug toti de ea , avem o tara trista doar pentru ca ne lipsteste prezentul ei , care ar fi trebuit sa lupte pentru ea.Nu putem uita cit de bine se vede de aici , de la noi , un cer cu stele , cit de bine incalzeste un soare si cit de adevarat miroase o floare.Cu sigurata , cei care plec din tara lor au inima rupta in mii de bucati.Ei nu pleaca ca asa vor , ei pleaca ca au nevoie.

Si cei de sus , doar deschid granitele cu zimbet pe buze , doar vorbesc si se cearta ca nu stiu cum sa imparteasca un ban.Ma mira faptul ca banul a ajuns sa fie o imbracaminte a sufletului , cit de ieftini sunt unii oameni.Din minciuna in minciuna , din vorbe in vorbe suntem murdariti si tinuti in genunchi.Citi ani de zile ? Citi ?

Oamenii care ne conduc , nu pot sa pastreze curatenia in capitala lor , nu mai zic de satele care se ascund si sunt uitate.Oamenii care lupta pentru a simti caldura unui fotoliu plin de bani , nimic mai sfint ei nu au in tara lor.Si cu atita siguranta , striga ei ca v-or sa schimbe ceva .Pai cum sa faci o schimbare , daca tu ramii la fel ? De citi ani de zile , promit si lucrurile stau pe loc.

Oamenii care v-or dreptate.Care striga ca noi , tinerii suntem viitorul tarii.Cum oameni , sa fim noi viitorul daca suntem lipsiti de baza , nu avem prezentul.Nu avem cum sa pastram vocatia unui viitor , caci voi ne distrugeti.Si noi suntem de vina , ca undeva va urmam , nu avem altceva ce sa vedem ,in ochii nostri nu avem nuanta vie a adevarului.

Nu faceti nimic , pierdeti timpul care se strecoara prin degetele plictisite.Nu faceti nimic .Cum sa avem incredere in voi , daca nu sunteti in stare sa aveti grija de ciini abandonati de pe strada ? Cum sa avem incredere in voi , daca nu aveti grija de un animal , dar de un om ?

Inventati idei , le plasati si le tipariti apoi in zimbetul fals si mizerabil , dar nu aveti scopuri , ba nu aveti scopuri doar pentru voi .Noi nu am fost si nici nu suntem in planul vostru.Luptati impotriva noastra , nu ne ajutati.

Nu aveti incredere in noi , pentru ca nu aveti incredere in voi inasi.

 

Uncategorized

Oare de ce , mi-e frig de durerea lor ?

Neve_in_Strada__by_FotoGraficamenteLuPicaturile de ploaie care le-a lasat ieri cerul nu mi-au putut spala lacrimile mele care imi zgirie sufletul .Si ma gindesc , Doamne oare unde este dreptatea care ar fi trebuit sa bintuie printre noi ? Unde este bunatatea care ar trebui sa existe in ochii nostri ? Oare de ce s-a impartit pamintul ?

Am intilnit ieri in strada un pui de catelus , care nu avea puterea sa mai rasufle.Era trist , am vazut ochii lui .Nu am putut sa trec si sa il las.Caci era intr-o balta , iar apa ploii il ineca.M-am oprit si am incercat sa il scot de acolo si ma gindeam ca daca il misc din loc , el va avea puterea sa se aseze pe uscat.Dar nu avea nici aceasta putere.Durerea lui se desena pe inima mea , imi era trist ca nu stiam cu ce sa il ajut.Un pui de catelus , care cu siguranta nu a nimerit asa pur si simplu in strada , un pui abandonat.Cind l-am luat in brate , am vazut ca este lovit , pe trupul lui erau cicatrice , care unicul motiv a fost un automobil sau bastonul unui om.In orice caz , ambele variante duc la singurul dusman – omul.Nu mai stiu cum pot sa redau prin cuvinte ce am vazut in ochii unui animalut.Cit ajutor cerea si cit de mult avea nevoie de mama lui.Atit de mic si deja lipsit de viata.M-am oprit fara sa regret ca pot sa intirzii undeva si l-am luat din apa , iar a doua zi nu l-am mai gasit.

Am intilnit ieri in strada , un copilas micut , micut.Un baietel care mi-a spus ca il cheama Sandel .Era un bob de soare care m-a facut sa zimbesc .Eram fericita doar ca aveam cu mine , bomboane si cu multa placere le-am dat , acelui baietel care pur si simplu m-a facut sa radiez de bunatate.Avea miiniile micute si atit de gingase.Mi-a raspuns atit de amabil  ” mulutmesc ” si a plecat in treaba lui .Dupa ce ma indepartam de el , imi dadeam seama ca atunci cind daruiesti ceva si simti ca cineva se bucura de asta , te simti mult mai implinit , te simti atit de fericit.

Am intilnit ieri in strada , un batrin .Care incerca sa ajunga acasa .Cu el avea o torba mare si grea si din citi au trecut pe linga el , nimeni nu l-a ajutat cu ceva.Si ma intrebam , oare cum sunt astia oameni ? Unde ajungem si unde ne pornim , ce vrem sa facem cu viata noastra si ce facem din ea ? Trecem pe linga suflete care sufera , care pling de durere , care au nevoie de ajutor si nu auzim nimic , nu vedem nimic.

Macar nu stiti , cit de bine e sa faci un bine !

Macar nu stiti , cita durere mucegaieste in inima celui care simte frigul lor.

Uncategorized

Primavara esti atit de frumoasa.

semne_de_primavara_iv_by_lk_photography-d614lmyAm clipit doar pentru o secunda si am vazut cum imi zimbeste pamintul .Zimbeste pentru ca traieste.S-a dezmortit din miinile iernii , si si-a dezghetat fiecare bucatica de rasuflare.A iertat totul si nu isi face dusmani , a iertat si iubeste din nou fiecare firicel de iarba . Traieste frumos din adincul inimii doar pentru ca a inceput totul de la nimic.Nu se supara si permite la toti sa il calce.Si ar spune cineva , ca e doar un pamint.Insa eu ii simt rasuflarea grea si implinita , ii simt lacrimile care se strecoara pina la marginea lui , ii simt parfumul lui care infloreste si aduna fiecare albinuta.Pamintul nostru e viu , caci tine de mina o prietena buna ca primavara.Imbracata in razele soarelui adevarat , parfumata cu un parfum nascut din primii muguri al pomilor , stralucita de nuantele razelor vii , frumoasa si vie.Mindra , atit de frumoasa ea isi tine drumul pe care la pornit.Chiar daca a avut de suferit , chiar daca ochii tristi de oameni au lasat-o sa se simta fara de folos , ignorata.Ea si-a spalat ranile unei ierni demult uitate  si a aparut pe fiorii inimii noastre , atit de repede si senin.

M-am oprit din drumul meu , doar pentru a nu ma grabi sa ajung undeva.M-am oprit si i-am daruit acestei primaveri o admiratie inascuta frumos si cu o apriga dorinta.Am privit-o pina mi-se uscau ochii , si nu imi ajungea aer sa respir.Atunci am vazut , cit de frumoasa e primavara , cit de frumos e pamintul ei.Iar clipita aceasta in care imi lasa sa observ cum se naste totul , cum capata aer si viata fiecare copil de iarba si floricia albastra.

Si am inteles , ca chiar daca ploua , tu primvara esti atit de frumoasa.Nu te ascund nici vinturile luate impreuna , nu te i-a nici frigul care doar ne atinge , nu iti culege nimeni din frumusetea ta , atit de pura.

Uncategorized

Afara totusi ploua..

Stropi_de_ploaie_by_Bl4ckR0se24Cineva mi-a spus ca demult nu ai mai scris , de fapt scriu in fiecare zi dar nu postez aici .Scriu oricind si oriunde ma aflu , daca nu pe hirtie atunci pe transparenta imagine desenata de ochii mei.

Cineva m-a rugat sa nu mai fiu trista , nu i-am raspuns nimic  si nu pentru ca nu mi-au ajuns cuvinte dar pentru ca erau prea multe si prea neintelese pentru cineva , daca le-as fi asezat in cuvinte apoi ar fi ingetat pina in profunzime.Am zimbit ascuns , dupa care am strins toata tristetea intr-o respiratie si am tacut.

Cineva m-a rugat sa stau , dar nu am avut timp prea mult ca sa il pierd.

Cineva m-a rugat sa ii fiu prieten , insa stiam ca prietenia are radacinile crescute fara a-ti cere permisiunea.

Nu am rugat pe nimeni nimic .Am rugat doar ploaia sa inceteze  si sa nu plinga pe trupul pina in sufletul meu.M-a privit ciudat , si a plins mai mult .

As fi inecat glasul si l-as amorti pina la ultima suflare , daca as fi strigat : De ce ? !  Raspusul i-a l-a daruit prin razbunare si prin lacrimile care imi inec eu stralucirea ochilor.
-Cum sa fiu eu fara suflare ? Cum sa nu iti stropesc eu ochii daca tu iti ineci genele , lasindu-le rupte usor.Eu doar te ascund de toti care te v-or ineca , eu doar iti ascund lacrimile care iti ucid puterile.Eu doar te inec ca sa termini . Odata ce iti opresti sufletul din plins , eu iti aduc soare intr-o clipita.

-Nicioadata nu te-am iubit , ca sa fiu sincera cu tine ploaie.Picaturile tale m-au lasat trista in fiecare dimineata.Nu intelegaem nicioadata , de ce te-as fi urit eu asa de mult.Sa stii ca tristetea mea se aseaza pe suflet sau e o haina de-a lui transparenta.Daca as putea sa ma opresc din plins ? Nu , pentru ca afara totusi ploua.

Uncategorized

“Atit de rece.”

Univers_by_joannajo25Mi-e atit de frig ,caci nustiu daca voi reusi sa ma simt steaua cea care emana o caldura.Nici soarele de dupa zi , nu imi va aduce caldura.Mi-e frig cind vorbesc , cind ma imbrac si cind sunt goala.Ragusita si lipsita de glas , nu am puterea sa mai spun ceva .Si ma intreb , daca soarele atit de mare e si nu are puterea sa ma incalzeasca , oare cine va indrazni sa isi inghete genele pentru mine ? Tacerea ma ineaca in apele lacrimilor mele , si daca azi zimbesc , oare nu ar insemna ca sunt fericita ? Nu , nu in ziua asta scursca printre secundele de nisip , nu asta m-ar facea fericita.Dar ma simt inchisa intr-o camera in care nu exista viata lor , dezmarginita de-o respiratie vie , stau pe pamintul rece si inghet.Simt cum ma prafuiesc lucrurile pe care nu vreau sa le inteleg si le ascund ,acolo unde doar eu pot sa le vad cum stau acolo , una peste alta.Si acestea imi amortesc sufletul de frig.

Esti atit de rece , incit mi-e frica sa ma apropii de minuta ta.Atit de rece incit piele ta , e tare la atingerea mea, atit de rece incit caldura mea dispare dintr-o secunda aprinsa.Dimineata se zideste-n seara , acelas frig se masoara in rasuflarea ta , nu ceri ajutor ca nu ai nevoie , dar simti ca ar trebui.Ce sa intimplat ? Nu te intreaba nimeni si nu auzi nimic , ecoul lor dispare in cel din urma pas.Ingheti totul si ai fi vrut sa lasi pe cineva linga ultima respiratie a ta , dar dincolo de seara , nimeni nu se iveste.Nu e trist nimic , caci nu ai de unde sa simti asta.Dar e frig , e rece.

Ma usuca rece tau din noapte ,

Raspunde-mi ca ti-e bine , macar prin soapte,

E tirziu stiu , dar stai cu mine ,

Intreaba-ma de mi-e rau sau imi este bine.

Tac pentru ca vreau sa iti spun atitea ,

Si nustiu daca e bine daca o spun ,

Indragostita sunt pina in ultima ,

Picatura de viata uitata in scrum.

Ce sa raspund atunci cind ma suni ,

E tirziu , nu incepe macar de Luni,

Nu imi vorbi , priveste-ma intr-una ,

Imbraca-ma pina va cade bruma.

Sau pleaca ca nu am nevoie de tine ,

Stai ,imi va fi mult mai bine.

Sau vreau sa te vad pentru intiina oara ,

Voi tremura , si voi simti ca ma doare.

Vorbesti putin , nu ca la inceput ,

Ai fost cu mine , doar cit ai putut.

Dar mi-ai promis , atitea zile

Taci , nu spune ca nu e bine.

Nu iti cer nimic , dar vreau atitea ,

Si am sa fiu sincera , ca sa stii,

Nu vreau nimic , dar vreau fapte,

Ineca-ma in ale tale soapte.

Uncategorized

“La marginea unei stinci.”

mountain_high_by_Rohna (1)Am ales sa stau aici , ca sa pot sa imi ascund ranile printre muntii astia inalti si fara de prihana.Am ales sa stau aici ca nu cumva sa ma gaseasca cineva , si sa imi deschida sufletul.Si amortita de caderea in bratele pamintului strain ,incit simteam cit de greu rasufla pamintul , am simtit cum ard ranile in sufletul meu.Cum nimeni si nimic nu imi va acoperi ranile nici cu cea mai scumpa plapuma.Ei ma fac decit sa zimbesc , si sa imi ascund infatiseara mea trista.Nimeni nu se opreste pentru durerea mea , iar aici dupa aceste stinci eu pot sa inteleg ca nu sunt singura , ca am asemanare in marginile sufletului.Cum sunt rupte aceste stinci si facute de piatra , asa sunt si eu , rupta de sfisietoarea durere.Nu am apa lina , am apa sarata cufunda in lacrimile sufletului meu.De cite ori ve-ti incerca sa va plutiti pe ea , valul meu , va alunga.

Ma opreste timpul , ori de cite ori incerc sa fac ceva , ma scutura si inteleg cit si cum e sa intelegi ca ti-se scutura frunzele din rasuflarea ta.Am pierdut zilele , am pierdut orele si nu stiu macar ce zi este astazi , vreau doar sa ma ascund de voi toti , si sa inteleg frumos ca nu am sa va vad nicioada.Mi-e atit de greu sufletul caci nu m-ai stiu unde sa il asez .Timpul imi clipeste orele si ma anunta ca demult l-am pierdut.Dar nu pot , nu am cum sa imi asez fiecare zi pe calendar .Dezmarginita de lumea mea in care traiam in fiecare zi , dezmarginita de frumoasele sentimente care imi umpleau sufletul de bucurie , stau la marginea unei stinci si nu inteleg cind vine momentul cind trebuie sa sar in groapa , sa sar in apa lacrimilor mele si sa imi inec sufletul.La marginea unei stinci , privesc pe fiecare si admir soarele care incearca sa incalzeasca pamintul dar nu si sufletul lor.Fiecare firicel de respiratie sa grabeste sa infloreasca intr-o noua viata  , eu insa nu inteleg pentru ce atit de greu se zbate inima mea.In inunericul stincilor traiesc , si doar la marginea lor eu pot sa nu mai simt nimic.