Bunelul meu e singur.

Romantic_or_not__by_crazysherbaCind mi-a dat drumul de minuta , care era atit de rece Doamne.Cind i-am simtit rasuflarea atit de grea si deja fara prospetime , cind am vazut ca nu are puterea sa inghita o picatura de apa , cind am vazut ca glasul nu are puterea sa pronunte un cuvint corect .O singura dorinta se nastea , in miile de lacrimi care erau rupte din sufletul meu , nici puterea de-a minca nu imi venea si foame se pierdea dupa trei zile.O dorinta de-al tine in minuta si miine , de-ai simti puterea cum se agata de minuta mea , o singura dorinta aveam ca miine dimineata sa il vad ca rasufla.Spre seara insa am simtit inima cum se ghemuieste de durere , cum nu are puterea sa respire , cum lacrimile nu au stapinire si cum sufletul atit de tare doare ,Doamne.Atit de tare sa deoara incit vrei sa strigi si te risipesti acolo intr-un colt cu minuta la gura , sa nu te auda fratele mai mic , lui nui trebuia sa vada cum traiete durerea in mine.Cind nu poti sa vorbesti si esti inghetata , cind doresti sa ii spui atitea si cind intelegi ca ai gresit atit de mult in fata celui care miine dimineata nu va fi linga tine.

Am incercat sa alung gindurile , sa le fac ca nu le inteleg ca sa ramin inca sanatoasa , ca sa pot sa nu fiu tulburata , caci cind mi-le amintesc ma scufund de durere si nu mai am putere decit sa respir atit de greu.Si cind in jur se aud hohote de oameni care spun atit de simplu ” a trai destul ” , cum poti sa lasi fara rasuflate un om care e om.

Doamne , bunelul meu e singur linga prag , l-am visat ieri seara cum se uita trist spre cineva.Cindva ma chema atit de des sa vorbesc cu el , sa il ascult  dar eu de atitea ori i-am spus ca nu am timp.Mi-e rupt sufletul , mi-e taiat , mi-e scurs de putere.L-am pierdut atunci cind doream sa ii spun atitea , atunci cind imi lipseste atit de mult , atunci cind obisnuieam sa il gasesc in gradina , linga pomul de nuc , undeva.L-a inghit pamintul cu rasuflarea lui grea , dur a procedat pamintul.

Bunelul meu e singur si eu singura am ramas aici , caci era alinarea mea inteleapta , era o bucatica de suflet curat care ma astepta mereu .Cind a plecat , miinele lui reci si sufletul lui viu care sa stins atit de usor mi-au inghetat privirea si puterile , mi-au adus frica si mi-au stins speranta fericirii.

 

 

Eu cum imi hranesc sufletul ?

945061_362539163847184_1622193193_n (1)Mi-e frig si stiu ca lacrimile ma ingheata doar  lasindu-ma sarata mai mult.Ranile mele se usuca atunci cind florile de afara atit de frumos infloresc.Sunt mai mult decit o frunza parasita de vint si de natura , uscata si calcata de trecatorii lumii reale.Totusi frunza inca moarta de lumea ei , plina de vise furate in noapte si inecate de stralucirea stelelor frumoase.Ochii ei sunt tristi si uscati , dezamagiti incit e imposibil sa isi gaseasca o directie anume si sa o priveasca , trista mai multa ca nu gasesti pe cineva care sa iti imbratiseze privirea , fara ca sa intrebe cum te simti.Prafuit sufletul de amintirile unui trecut care nu inseamna nimica si in nimic se pierd , lasindo tot asa.Apa nu are puterea sa ii porneasca celulele care au fost inchegate din urma singelui demult uitat.Ce se intimpla ? Tristetea nu se defineste asa , tristetea doar se simte , tristetea nu poate fi hrana unui suflet.Si nici singuratatea nu poate defini o stare pe cit se poate de lunga , nu .Durerea este murdarita , este trecuta si uitata.Deci unde e fericirea ei , promisa?

Natura uita-ma in ultima picatura de apa din izvorul tau , acolo lasa-ma fara de glas si de privire , sa pot doar sa te simt cita finitate si frumusete imi vei lasa inlauntrul meu.Nu ma voi lasa furata nici de-o viclenie de-a oamenilor , macar nici nu ii voi putea asculta , tu imi vei fi unica realitate privita cu ochii inchisi.Tu poti sa imi hranesti sufletul cu ploaia vietii tale , poti sa imi luminezi privirea cu caldura soarelui tau si tu niciodata nu poti sa imi faci rani pe trupul meu.Tu niciodata nu poti sa imi murdaresti sufletul , nicioadata nu poti sa imi ceri ceea ce eu nu as dori.Cit de greu ti-ar fi , daca lumea mea intr-o zi nu va fi linga tine , tu poti sa ma lasi cu mindrie in alt colt de lume .

De tine si de stelele de linga luna , nu voi putea sa ma dezlipesc atit timp cit voi trai.Voi imi sunteti hrana atunci cind pot sa nu maninc nimica.De sunteti voi triste , eu sunt trista si eu , inecata in durerea care vorbeste la prima picatura de lacrima .

Si de ce , sa aud o intrebare repetata de-o mie de ori , tu de ce esti trista ?

Pentru ca fericita nu pot sa fiu atit timp cit sufletul meu nu se hraneste cu ceva.

Pentru ca nu ati incercat sa imi desenati un zimbet pe fata .

Pentru ca natura mea plinge.

Pentru ca luna e mereu trista , asa o vad eu.

Timpul nu zboara cum ne dorim noi.

Clock_by_Panka2009Am crezut pe o secunda ca nu pot sa scriu , dar cind m-am privit in oglinda am simtit cum respir , deci inca nu am murit.Stiu , sigur ca atunci cind nu voi putea sa scriu , voi muri.Nu pot sa fiu singura , nu pot sa fiu cum doriti voi si timpul nu poate sa imi fie dusman pe praful sufletului meu.Eu nu am suflet viu , el moare si reinaste in fiecare zi , pe cind voi care l-au gasit care sunt in cautare.Inima mea nu bate dupa ritmurile voastre ci dupa felul cum va privesc eu pe voi.Timpul pentru mine nui nimic , caci de el , eu pot sa ma dezmarginesc atit de usor.Eu cunosc deja cum timpul isi va plamidi urcare , de fapt eu ii asez suprafata , eu ii daruiesc din singele meu si il zidesc unde si cum vreau.

Dar timpul imi rapeste zimbetele , fericirea , lacrimile , tineretea , rasuflarea , durerea , invierea , nasterea , parfum lor , tuturor celor care ii iubesc.El mi-i ea si ii poarta mereu cu el , imi lasa o melodie atit de trista pe care inca nu am invatat sa o iubesc.Totusi , pe cit de mult credeti ca timpul  greu trece pe atit mai mult el va imbatrineste gindurile si va incetineaza zborul.Stim de-o mie de ori ca pierdem timpul si nu facem nimic , facind ceva.Ce e viata ? o saptamina deplinind o luna , o luna implinind un an. Timpul striga de durere , noi l-am facut sa simta durerea noastra , noi i-am dat privire pe cind umbla el orb , noi i-am dat voce ca sa strige in tacere iar noi neuazind nimic.

Pentru timpul voastru , mi-e prafuit sufletul de nimic.