Mi-e frig si stiu ca lacrimile ma ingheata doar  lasindu-ma sarata mai mult.Ranile mele se usuca atunci cind florile de afara atit de frumos infloresc.Sunt mai mult decit o frunza parasita de vint si de natura , uscata si calcata de trecatorii lumii reale.Totusi frunza inca moarta de lumea ei , plina de vise furate in noapte si inecate de stralucirea stelelor frumoase.Ochii ei sunt tristi si uscati , dezamagiti incit e imposibil sa isi gaseasca o directie anume si sa o priveasca , trista mai multa ca nu gasesti pe cineva care sa iti imbratiseze privirea , fara ca sa intrebe cum te simti.Prafuit sufletul de amintirile unui trecut care nu inseamna nimica si in nimic se pierd , lasindo tot asa.Apa nu are puterea sa ii porneasca celulele care au fost inchegate din urma singelui demult uitat.Ce se intimpla ? Tristetea nu se defineste asa , tristetea doar se simte , tristetea nu poate fi hrana unui suflet.Si nici singuratatea nu poate defini o stare pe cit se poate de lunga , nu .Durerea este murdarita , este trecuta si uitata.Deci unde e fericirea ei , promisa?

Natura uita-ma in ultima picatura de apa din izvorul tau , acolo lasa-ma fara de glas si de privire , sa pot doar sa te simt cita finitate si frumusete imi vei lasa inlauntrul meu.Nu ma voi lasa furata nici de-o viclenie de-a oamenilor , macar nici nu ii voi putea asculta , tu imi vei fi unica realitate privita cu ochii inchisi.Tu poti sa imi hranesti sufletul cu ploaia vietii tale , poti sa imi luminezi privirea cu caldura soarelui tau si tu niciodata nu poti sa imi faci rani pe trupul meu.Tu niciodata nu poti sa imi murdaresti sufletul , nicioadata nu poti sa imi ceri ceea ce eu nu as dori.Cit de greu ti-ar fi , daca lumea mea intr-o zi nu va fi linga tine , tu poti sa ma lasi cu mindrie in alt colt de lume .

De tine si de stelele de linga luna , nu voi putea sa ma dezlipesc atit timp cit voi trai.Voi imi sunteti hrana atunci cind pot sa nu maninc nimica.De sunteti voi triste , eu sunt trista si eu , inecata in durerea care vorbeste la prima picatura de lacrima .

Si de ce , sa aud o intrebare repetata de-o mie de ori , tu de ce esti trista ?

Pentru ca fericita nu pot sa fiu atit timp cit sufletul meu nu se hraneste cu ceva.

Pentru ca nu ati incercat sa imi desenati un zimbet pe fata .

Pentru ca natura mea plinge.

Pentru ca luna e mereu trista , asa o vad eu.