Deasupra casei noastre , pustii cea mai ramas ,
Hogeagul inadusit mai are un ultim glas ,
Si toamna se ascunde in ochii mamei pustii ,
Tu copile , de ce acasa azi nu vii ?
Cad frunzele de toamna iernatica frumos,
Ochii mamei stau , linga poarta jos ,
Si ii plinge inima si glasui ragusit ,
De ce acasa tu copile nu ai venit ?
Nu poate sa ii spuna niste cuvinte reci ,
Caci tu copil aiurea , te superi iar si pleci ,
Si linga casa ta , linga nucul de la poarta ,
De ce nu te joci asa mare inca o data .
Ma ustura sufletul , mi-e dor de casa mea ,
Sa simt cenusa toamnei , sa simt in curtea mea

Un glas de iarna rece trezeeste amintiri ,

Un brad frumos inconjurat atunci de copilarii,

Sub clopotelul iute alergam in prag ,

O viata ce-a trecut , atit de drag.

Si daca intorci tu capul , in urma atunci cind pleci ,

Ti-e amara saliva , si singele ti-l ingheti ,

Caci plinge casa si cei ce au ramas ,

Chiar daca lacrimi nu au si ei sunt fara glas.