Traim in lumea reala care poate sa ne raneasca in fiecare minut.Suntem fiinte sensibile chiar daca ni-sa spus ca aratam puternici si nevinovati.Ranim in fiecare zi si suntem raniti.Culegem ura in fiecare zi , precum albinele isi culeg nectarul ca o rezerva pentru ceva timp.Inchidem ochii ori de cite roi plingem si simtim mirosul pamintului atunci cind sufletul se ghemuieste de durere si de lacrimi vii.Suntem oameni rai si buni , caci nu ne-am invatat cum sa fim fideli bunatatii.Suntem sufletele care uita sa traiasca si sa isi scoate la evidenta mirosul sentimentelor pure ,Ascundem ori de cite ori am fost raniti , ascundem tot ce simtim , uitam sa zimbim.Ochii posomoriti de viata confuza ne infatiseaza o stare de tristete deplina , astfel suntem umpluti cu nostalgie unei dureri adinci infipte in radacinile noastre , unele distruse pina la ultima respiratie vie.Suntem dezamagiti in fiecare zi , uitati si asta ne pierde intr-o lume reala pe care o evitam.Ignoram oamenii buni si ne ascundem de toti , ne uitam pe sine si ne prafuim usor.Cei care ne-au ranit ii tinem in lista neagra a inimii , acolo se afla durerile capatate de-a lungul vietii.Incostient stringem o talpa de oameni care ne-au facut sa suferim , uitam de ei dar continuam sa ii purtam pe spattele inimii in fiecare zi, apoi simtind ca ceva ne sufoca , ne doare cu greu.Simtim o durere care ne cufunda in confuzie , care ne lasa osteniti printre viata , care ne prafuieste spre prezet , simtim asta pentru ca nu putem ierta , cel putin asta se pare.Nu am incercat  sa iertam nicioadata si credem ca omul nu merita iertat fara a ne gindi la tot ce are sa simta inima noastra.Orice greseala fie ea facuta intentionat sau inconstient trebuie iertata , fiecare om indiferent de cit si cum ti-a sapat ranile pe suflet trebuie iertat.Iarta pentru a uita , pentru a uita de rani si a te descatusa de durerea care te ascunde in fiecare zi.Chiar daca crezi ca iertarea nu iti va aduce iertate , atunci sa stii ca nu ai iertat indeajuns caci atunci cind ierti , atunci scoti de pe tine toate hainele vechi , rupte si urite. Cineva a spus iarta si simte-te liber.Daca ai iertat , poti sa simti acea eliberare de cutitul care il ucideai in fiecare dimineata in spatele tau.

Doare cind ierti , stiu , doare cind calci spre orgoliu tau .Iertarea insasi este atit de pura pentru sufletul tau , ea vine ca o spalare a fiecarei rani ciudate.

Prin melodia muta a unei plapume de toamna trista , usor se deseneaza pasii care imi vestesc ca astazi este o zi conturata in calendarul vietii.E ziua ta , Tata.

As fi trista astazi , dar nu as intelege de ce .M-as minti frumos , de raspunsul ascuns sub periferiile sufletului meu.Pentru ca nu as fi vrut astzi sa fiu trista , coplesita de nostalgia timpului care danseaza pe sufletul meu.Chiar daca in ascuns , isi stergge cu mineca colturile de lacrimi umplute care se scurg pe aleea obrajilor , sub constiinta ridurilor  insirate pe anii vietii , sub greul pe care il porti sub inima , astazi Dumnezeu iti daruieste inca un an,Iar eu tata iti druiesc La multi ani .ceea ce imi daruiesc eu de la viata mea sa te vad sanatos in fiecare dimineata , sa te zaresc in prag ori de cite ori vin acasa , sa te cuprind si sa inteleg ca am linga mine barbatul care ma iubeste cu adevarat.Credinta sa iti lumineze privirea , puterile sa iti savureze firisoarele vii de viata buna , iubirea sa iti pastreze sufletul plin de fericire si bunatate ce rasuna prin ecourile destinului.

Ramii ce ai fost , omul ce traieste cu demnitate , privirea care tinteste direct si sincer , zimbetul inocent si plin de credinta .Omul care stie sa isi ascunda dragostea , sa ierte si sa se bucure de fiecare minut al vietii.Ramii tot ce iubesc cu adevarat.

In linistea ce imi cutremura privirea confuza ,

Urmaresc cum plinge toamna , cum cade si o frunza.

Fiecare rasuflare isi mareste valoarea nocturna ,

Vorbeste el , cineva vrea sa il mai auda.

Pe-o alee frumoasa a unei nopti de toamna plina ,

Nui nimeni aici , singuratatea sa o aline ,

Prin pustiul vechi , iti croiezi un drum ,

E toamna in suflet si nu vezi nimic acum.

Iti taie din zimbet , iti creste o durere ,

Nimeni nu intelege , cei toamna , daca piere ?

Se simte pe suflet cum rasuna incet pina la scrum ,

E tacuta precum nici moarta nu poti sa o auzi ,

Dezgolita de timp , de fiecare secunda ,

Ea trece usor si te lasa muta ,

Te lasa rece , mincata de rugina pustie ,

Te lasa sa vorbesti si te uita pe vecie.