Timpul ma invatat dintotdeauna sa pretuiesc tot ce am linga mine , tot el mi-a luat de linga casuta inimii cu  caldura care imi hraneam eu sufletul zi de zi.De fapt nu mi-a dat nici o instructie , nu mi-a dat nici o notiune care l-ar fi reprezentat direc de sus pina in josul – josului.Mi-a dat zile care le-am pierdut , mi-a dat nopti si anotimpuri intregi ca eu sa le pierd avindule si sa nu le am pretuindule.Da , timpul m-a invata sa iubesc , sa pretuiesc si sa imi fie dor. Atunci cind am plecat de acasa eram fericita pina in momentul in care am constientizat ca aici unde sunt , aici unde ma aflu este o lume cu totul diferita ,  o lume in care trebuie sa o privesc direct dar nu din spatele parintilor mei care imi erau scutul in fata oricarei probleme.Am realizat ca pamintul pe care il pasesc zi de zi ma frige si imi arde talpile obosite si purtate zi de zi , am realizat atunci ca toate dorurile ma cheama acasa.Astazi intr-o zi de Duminica care ieri  era cu un ecou de vestire ca cineva vine acasa , inconstient se zideau acel limbaj al simturilor care imi zideau o atmosfera de sarbatoare in suflet.Si stiam ca exact ca fiecare sarbatoare se lipsteste de o atmosfera calda , de sensul ei adevarat atunci cind tu nu esti acasa , tata . Te-am asteptat sa te zaresc zilele acestea , ma framintau gindurile cum sa te intimpin , ce sa iti spun cit si cum sa te cuprind.Astazi am primit o veste care mi-a lasat tristete . Caci daca ieri doream sa alerg cit ma tin picioarele , sa fug acasa , astazi mi-ar fi greu sa inteleg ca tu nu esti acolo.Nu ti-am spus atit de des ,  de fapt nu gaseam momentul potrivit pentru a-ti zguduia sufletul cu cuvinte care se nasc pe sufletul meu si stiu ca daca nu ti-le spun apoi ele se ineaca in aer , sse ineaca in zbor  si traiesc precum fluturii , doar o zi .Am stat întinsă pe pajişte până când liniştea mi-a pătruns în oase, şi m-a făcut una cu fulgii încremeniti, cu norii trecători.Am lasat tacerea sa ma inghita ca sa pot sa aud cum vorbeau visele mele. Ajunsa la un hotar de lumina am vazut destul intuneric lasat in urma , apoi am revazut acea revindecare care vine des  de sarbatori.Nu am stiut despre ce exact pot sa scriu , am simtit in suflet o lacrima care imi tulbura linistea la ceea ce mi-a adus astazi ziua de Duminica.Miine ar fi Luni , o zi grea descrisa de unii eu doar vreau sa aud de miine ca tu vii acasa .

Inca nu i-am scris scrisoare lui Mos Craciun , dar daca i-as scrie apoi l-as ruga din profunzimea sufletului sub o lacrima curata lasata de Dumnezeu si inghetata pe obrazul meu , de sub geamul pustiu sub luminarea care se tot chinuie sa se stinga  , din zgiriitura cea de dor , i-as scrie doar atit : ” De sarbatori vreau sa te imbratisez tata.”