Pustiul mă îngheaţă . Am fost ruptă din goana unui vînt care zbura uşor pe cugetul timpului .M-au ascuns de privirea cu inocenţa unui copil cînd vede o magie într-o stea care cade şi moare pe pămînt.Am fost jefuită de calitaţile pe care le-am crescut o viaţă scurtă , am fost ruptă în bucăţi , zgîriată pînă la oasele-mi bolnave , înăduşită pînă la o răsuflare grea a sufletului meu . Şi-au bătut joc atunci cînd i-am primit ca pe nişte dascăli a proprie lumini , mi-au dezamăgit auzul , vocea , credinţa şi bătăile de inimi curate crescute de mama . Am strigat la ei şi am rămas mută , uscată de vînt şi de ochiul pustiului . M-au prăfuit cu ţărna pămîntului rece şi mi-au rupt puterile , încit pentru  o vreme mi-au luat si scrisul . Înecată în sîngele meu şi ura-mi pentru a lupta , m-au murdărit cu durerea lor şi vina mea.Lîngă stîncă am vrut să fug de ei pentru totdeauna , am lăsat ca un picior să simtă răsuflarea vîntului care mă va înghiţi , cînd am vrut să le arunc pe ambele , am fost salvată de particica de viaţa care tot lupta pentru dreptate , pentru iertare şi pentru Dumnezeu.Am fugit toată viaţa mea de aşa oameni cu inimă de diavol , fără credinţă şi fără lumina lui Dumnezeu , i-am respins nu îndeajuns pentru că i-am întilnit din nou  în al meu drum .Eram distrusă pe jumate , lipsită de-o pură putere de-a simţi frumosul şi cu capacitatea lui de-a crede în bine .Răguşită şi fără puterea de-a striga ceva lumii , oarbă . Am îngheţat din vina oamenilor care şi-au bătut joc , care dezamăgesc în fiecare zi ,care iubesc răul atît de mult încit îl beau ca pe un venin .

În fiecare zi din cauza acestor inimi fără de grijă , îngheaţă cîte un suflet plin de speranţă , îngheaţă în propria dezamăgire şi în propriile răni care sunt înecate intr-o tăcere mută . Dumnezeu are nevoie de suflete vii dar nicidecum nu îngheţate . Oameni aveţi grijă de gheaţa pe care o purtaţi în suflet , ori o păstraţi pentru o iarna pustie ori o părăsiţi .

Sunt trezită de mirosul de brad care încă nu s-a uscat anul acesta , și încă mai stă în căsuță că l-am rugat eu . Sub o ceață desenată din visul meu îmi aduc aminte că am visat cum afară ninge , era atît de așteptat de frumos . Întilnită de priviri calde care mă cuprind cu multă dragoste , cu respirații gingașe și urări de bine . E frumos să Recunosc că față de anii care s-au scurs printre vene , anul acesta îl fac să treacă mult mai ușor , mai repede , puțin semnificativ și în adîncul sufletului meu ,  mai puțin așteptat .Astăzi în pragul unui calendar sub o formă rotunjita de cifra 20 , nu s-a schimbat nimic decit propriile mele așteptări . Nu am stat sa mă bucur cum o făceam cîndva , am stat așezată lingă propriul meu timp , care se scurge în fiecare zi.Am întrebat-o pe mama , la ce oră am fost născuta , am aflat . Am întrebat-o cit de liniștită am fost cînd eram in burtică sau daca i-am adus multă durere cînd m-a născut și am aflat . Probabil că , aceste întrebări nu mă frămîntau cîndva sub nici o formă de existență .Și nici astăzi nu pot să mă cred un suflet bine realizat , nu fraged , nu slab , cu o experiență bătută în cui .Nu am cum . Mă simt un suflet inca fraged care mai închide ochii atunci cînd este zmuls si rujinit de o realitate dură , care se tot chinuie să zboare ușor , de multe ori căzînd la pămînt . Nu putem să ne schimbăm radical , din an în an , putem doar sa ne schimbăm principiile și apoi urmează mult timp după ce le urmăm .

La cei 20 de ani ai mei , eu sunt totuși fericită că pot sa deschid ochii in fiecare dimineață . Fericită că am putut să realizez parțialul care l-am pus în rîndul așteptărilor mele . Fericită că mai pot să scriu și că înteleg ca lucrul ăsta e pentru sufletul meu , vine ca o hrană și ca aerul pe care îl respir . Fericită că am putut ierta și am putut să iert mai mult . Fericită că am cunoscut noi prieteni , că am învățat lucruri noi .

Trebuie să recunosc că în anul acesta sunt mai atentă decît în anii precedenți , atentă  la fiecare cuvințel urat de dumnevoastră , de prieteni și cunoscuți , chiar și de oameni străini . Și vă mulțumesc că nu a-ți uitat de mine !

Fericită … că pot să sufăr și pot să plîng .

…că pot sa controlez dezamagirile la propriu .

…că iubesc o iubire pură , clară , adevarată , o iubire care ma salvat si care mi-a trimis-o Dumnezeu .

…că am o familie mare și atît de frumoasă.

…că am ramas ce-am vrut sa fiu și ce-am vrut sa rămîn.

…că am iertat cu sufletul împacat și că am putut sa uit .

…că îl am pe Dumnezeu ca un profesor și ca un tată minunat.

Și totuși acele rupturi din sufletul meu , prafuri depuse în fiecare zi le voi lăsa în urma mea , acolo nu am să le pot arunca dar le voi păstra . Ele m-au făcut mai puternică , dezamăgită dar cu mult mai sigură în ale mele alegeri . Dimineața asta e uscată de un somn lung , uitată de zilele care au fost și mulțumită pentru că m-am putut trezi și astăzi .Înțelegem la sigur că timpul ne lasă triști , zidește acele cărămizi udate printre ridurile pustii , da suntem loviți de timp chiar dacă recunoștem mai mult sau mai puțin asta . Și poate suntem treziți de un ecoul al nostalgiei trecute , suntem obosiți cînd vrem să rămînem copii . Exact știu și vouă vă pot spune , copii rămînem și la 40 sau 90 de ani , atît timp cît avem părinți .

La mulți ani Daiana , îmi doresc și eu asta !

http://diez.md/2014/01/08/concurs-fapta-buna-a-daianei-pirgaru/

Intâmplător am zărit și eu un concurs interesant și nustiu exact dacă am ajuns la timp, dar am zis că vreau și eu să împărtășesc un lucru bun pe care l-am făcut în 2013. Lucrurile bune sunt invitațiile pe care ți-le trimite Dumnezeu, la care noi oamenii foarte rar ne motivăm să le primim. Pe mine mă doare fiecare lucru, fiecare cădere de frunză care își coboară privirea spre pământ, fiecare lacrima vărsată de oamenii săraci, fiecare rană a animalelor care se frânge, se târăște pe stradă în speranța că mâine va fi o zi mai bună decât ieri. Nu sunt atât de indiferentă, probabil am de suferit mai mult în lumea asta. Și dacă Moș Crăciun m-ar fi intrebat cîte lucruri bune am făcut, i-aș fi povestit o întâmplare care mi-a rămas prăfuită și zidită pe sufletul meu.

Era o după-amiază tristă și obosită de lecțiile unui profesor care nu și-a atins vocația, mă întorceam spre casa în goana gândului ca să mănânc ceva cald și gustos apoi urmată de-o trezire alarmată, acasă doar nu mă așteapta nimeni, eram singurică căci părinții mei erau nevoiți să părăsească țara. Eram atât de singură încât diminețile îmi erau amare, ostenite sub ecoul tristeții dure și de aceea drumul de la liceu până acasă era cufundat cu mii de gânduri care mă frământau. Era o naștere a unei toamne-iernatice, cufundată de ploi și mult glod de țară, străzile erau plânse și pustii, nici o frunză nu m-ai avea putere și nici răsuflarea de-a spune că cineva e viu, după care se zărește o mașină luxoasă și în acelați timp ieftină capabilă să calce un suflet și să nu se opreascaă. Am fost distrusă în momentul când am văzut ce-a rămas în urma ei.

Era un boț de suflet ghemuit de durere, sufocat, rămas la o picătură de viață, un pui de cățeluș, micuț și trist. Doamne ochii lui îmi emanau încă o singurătate pustie și o durere imensă. Am înțeles că nu doar oamenii plâng, mai bine zis știam dar m-am convins încă o dată. Cățelușul plângea, nu avea puterea să scoată nici un ”aoleu” , nu avea puterea nici să se ridice. Era lăsat într-o groapă plină cu plânsetul ploii, îmbibat cu pământul negru care îi mai oferea o greutate. M-am oprit și m-am uitat la el, i-am făcut semn să se ridice, am încercat în colo și încoace, eram atât de confuză ca să îmi dau seama că el nu mai are putere. Era părăsit, omorât pe jumătate și atât de slab și flămând. L-am luat în brațe atunci, m-am dezbrăcat de pulover care o primisem cadou și o purtam de vre-o trei ani și l-am luat în brațe pe cățeluș. Simțeam cum el se bucură că nu eram indiferentă, l-am luat acasă că totuși eram singurică și mama nu era, altfel nu avea posibilitatea ca cățelușul să rămână cu noi. L-am spălat și l-am dus la călduț, i-am dat să mănânce ceva și după o săptămâna nu mai eram singurică acasă.

Acum însă când vin acasă nu intru pe uță tăcând, la al meu ”bună seara” primesc în dar doi ochi bucuroși să mă vadă, doi ochi care erau abandonați și pierduți. Mă bucur nespus de mult că i-am fost de ajutor, nu vreau să primesc nimic în dar, am vrut doar să scriu din suflet și să înțelegem că întrebarea voastră, ce lucru bun ai făcut, dacă ar fi data oricărui trecător s-ar fi gândit mult și ar realiza că puține fapte bune facem noi în lumea aceasta. Haideți să facem lucruri bune fără a cere ceva în schimb !

*NB: Acest text este participant în concursul lansat de #diez “Ştiri despre tine. 2013 spre 2014“. Premiul care-l așteaptă pe cel mai creativ/ă și ingenios/oasă este un Samsung Galaxy Tab 2. Cei care au devenit curioși pot citi aici regulamentul concursului. Așteptăm mesajele voastre la adresa info@diez.md.

De cite ori ti-se zareste in coltul zimbetului un sentiment de resemnare , atit timp ai gresit si nu ti-ai invatat greselile.Daca cineva ar spune ca viata este destul de usor de trait , probabil ca viata lui este lipsita de-o directie anume , lipsita de-o lupta frumos de cistigat.Invatam in fiecare secunda , chiar si atunci cind incepem sa rasuflam mai greu sau mai usor , nu invatam numai in scoli sau licee.Suntem elevii lui Dumnezeu , de scoala asta nu poti sa te plictisesti si nici macar nu poti sa adormi la lectii . Cert este ca de fapt rezultatul nu creste nici ca un fruct de vara , nu infloreste nici ca o floare de primavara si nici nu cade ca frunzele intr-o adiere de zi a toamnei.Roadele nostre se trezesc peste ani , se zidesc in faptele care urmeaza sa ne raspunda , isi port zborul inca fraged pe ginduri , ca la final sa putem intelege clar ce am invatat noi de la viata asta.Si traim , atunci cind ne inecam cu sufletul la gura , cind simtim ca se ghemuieste acolo cineva sub forma unui bot de rasuflare , cind traim si nu avem putere sa inspiram aerul si sa il expiram atit de usor precum ar fi zburat acum o pana din plapuma unui hulubas alb .Cind simtim ca nu reusim , atunci incetam sa invatam . Totusi cita rabdare are Dumnezeu cu noi , cita iertare si cita credinta , ca elevii lui o sa atinga lumina si o sa lumineze.El ne face oameni , el nu ne goneste hapsin dupa note , macar nici nu le noteaza sub nici o forma . De la el noi invatam sa iubim , sa iertam , sa credem in magia sufletului bun . Cit de rai elevi suntem ca ne fringem atunci cind suntem pusi intr-o situatie cind tu esti cel ce trebuie sa ierte , sa inteleaga si sa daruiasca inca o sansa celui care nu si-a atins invatatura si te-a dezamagit , te-a tradat .Ceea ce am invatat eu , este ca atunci cind simti fericirea sub chipul unui zimbet care se iveste fara nici un resentiment , atunci esti intr-adevar fericit , atunci ai invatat o lectie buna. Atunci cind cuprinzi , cind ierti si cind iti traiesti viata , cind ai linga tine acele suflete care ai puterea sa le daruiesti toata dragostea ta , ai puterea sa traiesti ca intr-o poveste.Noi putem trai ca intr-o poveste , dar nu avem rabdare de-a depasi orice lucru , nu avem invatatura de-a lupta si a trece fiecare obstacol , asta e marea greseala a fiecaruia . Nu suntem invatati , dar cine invata ? !

Desenam sau scriem , cintam sau dansam , jucam fotbal , tenis , volei sau sah , fiecare suntem inclinati sa facem ceva in viata asta , ni-se da doar darul pe care noi singuri avem puterea sa il inflorim , sa il crestem , sa ii dam un nume in propria viata.Si totusi pina la urma cine invata lectia lui Dumnezeu ? !

 “Luna se trezeste din amortirea ei,  in fiecare seara si se scalda in lacul care curge din privirea ei.Din ochii ei plini de lumina curgatoare de-a pururi osteniti de-o tristete enigmatica capabila sa te ascunda in necunoscut.Doar ochii ei si ecoul lunei ce emana enigmatica tristete impletita cu aparenta unei straluciri rupte din aerul stelelor care intotdeauna au puterea de-ati raspunde la unele intrebari.In fiecare seara ea cauta luna pentru a vorbi intr-o tacere surda , pentru a aseza praful uitarii care o ascunde mereu .In fiecare seara se intilnesc pentru o tacere , inca una.O urmaream demult , de-atunci cind am cautat-o . Daca as fi intrebat ceva , caci inghetasem de tacerea ei , probabil mi-ar fi cazut frunzele dintr-o singura toamna , sau s-ar fi topit fulgii invizibili pe trupul meu . Intelegeam doar ca atunci cind imi va vorbi , atunci am sa realizez ca vocea asta am cautat-o indeajuns.Si totusi am ezitat sa o intreb ceva , dar cind si-a intors privirea am inghetat de-o mie de ori , am ramas mut si amortit de durerea care o emana ea , singur intr-un colt de decembrie  omorit de puterea si slabiciunea ei , de focul care ardea stins , de -o vara – ienatica  , de lacrimile desenate in coltul ochilor care coborau tocmai atunci cind eu imi intorceam privirea , pe obrazul umed sau uscat .Nu mi-a raspuns , era prea ascunsa si prafuita in glasul ei , era omorita de-o tacere frumoasa si uitata in liniste . Simteam cum se nastea pacea si furtuna , simteam cit de complexa si totodata cit de simpla este . Nu intelegeam absolut nimic , de cum este posibil o asa formula sensibila cu o asemenea putere crescuta in radacini si scursa printre vene , capabila sa te cuprinda si sa te scufunde doar printr-o privire.Nu am m-ai vazut din toate drumurile strabatute si nici nu am mai gasit vre-un leac ca sa mi-o scoata de pe suflet , sa imi zmulga privirea ei zidita acolo pe vecie .Ma iubea pina la ultima picatura de singe , iar eu eram inghitit de zimbetul ei care il cerseam . Cind m-am trezit din prima seara , nu am vrut sa inteleg ca am iubit-o pina sa o cunosc si am iubit-o toata viata mea insa nici jumate nu am tinut-o in brate.De frica mea , am renuntat caci eram prea slab si prea puternic , eram eschizat de-o putere enorma , aruncat in ultimul vulcan care arde in fiecare secunda a vietii .Eram diferiti si ne cunosteam de-o viata . Nu exista nici o lume , nici o respiratie in jurul nostru , eram prea fericiti pentru realitatea noastra , eram singuri in umbra lunei care raminea patrunsa de-o nostalgie curata . Imi era frica sa nu o pierd si am renuntat . Si cind am renuntat la ea , am murit odata cu ea . ”

…..Nu am reusit sa public romanul promis pina in anul 2014 , mi-e greu sa fac asta si de cite ori recitesc de atitea ori sunt in stare sa schimb ceva , insa o fila am cules-o si i-am dat viata pentru voi …in curind apare si cartea :)) ..

In orizontul asta mic , in toata lumea , in fiecare casa si in fiecare biserica sau in fiecare religie , astazi este o zi conturata cu frumusete si sclipire . O zi in care se naste in sufletul nostru un bot de pretuire , de fericire , de bunatate care arde in credinta in fiecare zi , in inima si in privirea noastra.O zi in care Dumnezeu ne trezeste din somnul nostru , ne trezeste pentru a privi o lume cu ochii larg deschisi.E Craciunul ! Pentru mine ramine de-a pururi tiparit astazi atit in calendar cind si in inima mea . E Craciunul . O sarbatoare care se manifesta doar prin caldura si bunatatea , prin o fericire plina de emotii , prin momente sfinte si de pretuit. Indiferent de orice sub o dimineta curata in care esti in stare sa iti asculti sufletul cum bate spre o usa , dincolo de ea sa poti sa zaresti acea fericire de care aveai nevoie.Pentru mine aceste momente ramin zidite de-a pururi in fiinta mea , pentru noi toti este o zi sfinta.Dumnezeu se naste astazi a cita oara in singele nostru , iar noi fiecare prin credinta il putem simti cum arde frumos cu atita putere in noi.

Va doresc ca prin pasii facuti de astazi si pina miine , si asa tot restul vietii sa va nastesti in fiecare Craciun cu o mai mare credinta , cu o mai mare putere de-a iubi si a ierta pe orice , cu aceea dorinta de-a domina mereu binele si sa simtiti adevarata magie a Craciunului care nu consta nici in ce vei avea pe masa , ce cadouri vei darui si citi bani ai in buzunari , conteaza cita frumusete in suflet ai depus , cita bunatate ai facut si pe cine ai strins linga bratele sufletului.Zic eu ca nu exista ceva mai important decit oamenii buni adunati la masa sufletului tau.

Suntem lipsiti de frumusetea iernii , sub un ecou de tristete intr-o enigma ascunsa sub umbra lunei triste intelegem ca nu ne ajunge o atmosfera de Craciun , nu ne ajunge iarna chiar daca suntem bogati , avem cadouri , intelegem ca nu ne-a ajunge acea magie a fulgilor de nea , acea nostalgie inghetata de recele unei ierni curate.Insa avem un Dumnezeu al nostru care stie mereu ce se intimpla in lumea asta , si cred in el , cred in marea lui iubire .

Eu il iubesc pe Dumnezeu meu ,cred in el , in tatal meu .Si imi doresc din tot sufletul ca el sa se bucure de noi , piticii de pe pamint care inca nu stiu bine sa pretuiasca , care nu isi cresc radacini pe pomul bunatatii dar cred ca intr-o zi o sa ajungem la limita existentei posibile si atunci o sa ne bucuram de propria magie a bunatatii nostre.Pentru ca sa nu fim singuri si saraci in inima , asta conteaza cel mai mult.
Voua va doresc sa simtiti atit astazi cit si in fiecare zi , lumina Craciunului si sa intelegeti care e adevarata atmosfera a lui. Si va multumesc ca sunteti mereu linga mine cititorii mei scumpi 🙂

Astazi si in fiecare zi sa nu fiti singuri , va doresc sa aveti parte de-o intelegere si o iubire pura , de sentimente adevarate si orice sarbatoare sa o puteti imbiba in singele celui care te cuprinde . Iartati si iubiti-va , cresteti bunatatea si aduceti fericirea .
E Craciunul , sa va fie fericit !!