“Luna se trezeste din amortirea ei,  in fiecare seara si se scalda in lacul care curge din privirea ei.Din ochii ei plini de lumina curgatoare de-a pururi osteniti de-o tristete enigmatica capabila sa te ascunda in necunoscut.Doar ochii ei si ecoul lunei ce emana enigmatica tristete impletita cu aparenta unei straluciri rupte din aerul stelelor care intotdeauna au puterea de-ati raspunde la unele intrebari.In fiecare seara ea cauta luna pentru a vorbi intr-o tacere surda , pentru a aseza praful uitarii care o ascunde mereu .In fiecare seara se intilnesc pentru o tacere , inca una.O urmaream demult , de-atunci cind am cautat-o . Daca as fi intrebat ceva , caci inghetasem de tacerea ei , probabil mi-ar fi cazut frunzele dintr-o singura toamna , sau s-ar fi topit fulgii invizibili pe trupul meu . Intelegeam doar ca atunci cind imi va vorbi , atunci am sa realizez ca vocea asta am cautat-o indeajuns.Si totusi am ezitat sa o intreb ceva , dar cind si-a intors privirea am inghetat de-o mie de ori , am ramas mut si amortit de durerea care o emana ea , singur intr-un colt de decembrie  omorit de puterea si slabiciunea ei , de focul care ardea stins , de -o vara – ienatica  , de lacrimile desenate in coltul ochilor care coborau tocmai atunci cind eu imi intorceam privirea , pe obrazul umed sau uscat .Nu mi-a raspuns , era prea ascunsa si prafuita in glasul ei , era omorita de-o tacere frumoasa si uitata in liniste . Simteam cum se nastea pacea si furtuna , simteam cit de complexa si totodata cit de simpla este . Nu intelegeam absolut nimic , de cum este posibil o asa formula sensibila cu o asemenea putere crescuta in radacini si scursa printre vene , capabila sa te cuprinda si sa te scufunde doar printr-o privire.Nu am m-ai vazut din toate drumurile strabatute si nici nu am mai gasit vre-un leac ca sa mi-o scoata de pe suflet , sa imi zmulga privirea ei zidita acolo pe vecie .Ma iubea pina la ultima picatura de singe , iar eu eram inghitit de zimbetul ei care il cerseam . Cind m-am trezit din prima seara , nu am vrut sa inteleg ca am iubit-o pina sa o cunosc si am iubit-o toata viata mea insa nici jumate nu am tinut-o in brate.De frica mea , am renuntat caci eram prea slab si prea puternic , eram eschizat de-o putere enorma , aruncat in ultimul vulcan care arde in fiecare secunda a vietii .Eram diferiti si ne cunosteam de-o viata . Nu exista nici o lume , nici o respiratie in jurul nostru , eram prea fericiti pentru realitatea noastra , eram singuri in umbra lunei care raminea patrunsa de-o nostalgie curata . Imi era frica sa nu o pierd si am renuntat . Si cind am renuntat la ea , am murit odata cu ea . ”

…..Nu am reusit sa public romanul promis pina in anul 2014 , mi-e greu sa fac asta si de cite ori recitesc de atitea ori sunt in stare sa schimb ceva , insa o fila am cules-o si i-am dat viata pentru voi …in curind apare si cartea :)) ..