Fulgi de gheață .

lost_in_the_snow_by_toerning-d37ku3jAstăzi m-am trezit tristă și atît de obosită ,  încît oasele îmi erau ostenite de pe patul din sîrma și fier . De fapt , nu am dormit nici o secundă , decît acele secunde care am visat un coșmar , rămas într-o dimineață speriată. Tremur de frig și de frică , se pare că iarna asta mă îngheață pînă la ramura sufletului meu , aproape încolăcit de viață. Mi-aș fi dat întrebari o mie , dar ce folos că nu am cum să le așez în rînd și nuștiu ce fel de răspuns să le dau . Realitatea asta pe care o văd în fiecare zi , mă bate pînă mi-se scurg rănile , în ultimile picături de sînge curat de acasă . Nu am mai văzut așa  priviri pline de egoism , lipsite de speranță și uitate într-o groapă fără de lumină ,  nici în școală chiar nu mai întilnisem . Aici în lumea asta e cu totul diferit , de parcă sunt separați oamenii de Dumnezeu . Mă ruginesc în fiecare zi încît simt cum abia de îmi tîrîi trupul după mine  , cu unicul gînd , că trebuie să fac ceva astazi . Mă tem ,să mă trezesc dimineața și să nu îmi aud sufletul de-a atîta sărăcie întilnită în fiecare zi , mie frică să pierd vocea sufletului meu . Pentru că ,  de-o vreme bună , nu pot plăsmui cîte un cuvînțel , ba nu am timp , ba sunt prea ocupată cu nimicul și sub așa o ipostază mă tot pierd într-un ram de gheță rupt și confuz , mă tot pierd pe răsuflarea pămîntului strămoș . Vreau sa urlu , să îmi tai vocea și sufletul cînd am să scriu ultima dată , vreau să mă inec in melodia lui și să aud cum mut îmi va spune ceva. Eu cred , eu îl aud , eu știu că el strigă la mine în fiecare zi chiar daca tot își încetinește uneori glasul . Doar că robotul din mine care se trezește în fiecare dimineață la 6.30 și la 7.20 iese din casă , robotul ăsta nu mai știe să își asculte sufletul dis-de-dimineață . Nu mai știe să creadă și să privească larg cu ochii deschiși , cum ar fi să simți  că natura trăiește , că  cad frunzele toamna sub un ecou mut și atît de fin , că  fulgii iarna cad doar pentru   a-ți lumina privirea ta , că natura a înviat pentru ca tu să o observi în fiecare zi . Ea zimbește , ea plînge , ea se bucură și ea moare ca și tine . Ne trezim în fiecare dimineață , dar nu trezim  sufletul și nu îl luăm cu noi ,dar  îl lăsăm lipit de patul cel de fier , fără să avem vre-o grija , că îl vom găsi într-o zi zidit pe vecie ,  de fierul ruginit de viață oarbă . Uite cum s-a trezit și colțul ăsta de iarna rămas în  punguța lui februarie , care tot iși varsă lacrimile , desenați de fulgii care  în fiecare seara sub umbra lunei  îți  oferă lumina copleșită de-o tristețe , de parca ți-ar fi parut că se aude un plîns , ca  o melodie în cer la care  fulgii de gheață danseaza . Dar tu te așezi pe un trunchi de seara și spui că azi nu ai văzut nimic frumos din viața ta , la fel cum miine ai să te trezești și nu ai să vezi nimic. Și viața trece , atît de ușor se scurge timpul printre degete atunci cînd nu faci nimic util pentru sufletul tău .

Să mă trezesc dimineață și să văd peste geam că natura s-a trezit pentru mine , pentru a-mi oferi lumină curată . Și să înțeleg că eu nici măcar asta nu am putut înțelege . Ascultați natura în fiecare zi pentru inspirație , pentru frumosul divin , pentru suflet . Sufletul nostru are nevoie de vocea timpului și vocea naturii . Mîine dimineața , interesant tu ce vei auzi ? Iarna nu a venit să îți dăruiască fulgi de gheață , și nici să te inghețe , ea a venit să te trezească din propria gheață depusă în sufletul tău.