Inimă de poet .

ab751e20423fb9c49b554c10d0db15b3-d4gsxb5Stau cu sufletul așezat pe pămînt ,

Pălit și plîngînd o lună ,

Și-aș asculta cum rătăcit,

Îmi cînt de-o vreme bună.

Și iarba care stă îmi leagăna glasul ,

Revarsă-mi sufletul pe-un gînd ,

Îneacă-mi dulce pasul ,

Să mă pierd în cuvînt pe-un zbor frînt.

Să fiu vătămat , să stau pe pămînt ,

Iar ei să tot strige ca sunt invalid ,

Nu are importanță ce-o  grupă îmi vor da ,

Căci citindu-mă , eu sub pămînt voi răsufla.

Așa ma ales pe mine Dumnezeu ,

Să mor în fiecare zi in acest pamafleu ,

Fiecare rană să o simt fără scut ,

Să nu am nimic , dar să nu pierd ce am avut.

Că mă înec in fiecare zi pe un uscat ,

Ca lacrima pe pămint să ma înghit și să tac ,

Apoi să mă nasc din roua de pe floare ,

Sub pămînt , fără un soare .

Să fiu alungată , de rece și frig ,

Înghețul să mănînce al meu venin ,

Mai simplă decit un firicel de iarbă ,

Să mă calce toți , și nimeni să nu mă vadă .

Iarna pe acasă .

Domol pe acasă ninge iară , finețe de fum în a mea ogradă ,

Copacii nu îs singuri nici goi , de-o mie de ori nu m-aș duce înapoi ,

Și ce comparație complexă și rară , o iarnă în urban și una la țară.

Caci  gheața aici îți compune flori  ,

Aici aş muri de-o mie de ori.

Suntem priviți de sus in jos , noi țărani saraci fără de-un folos ,

Un suflet desenat de anotimp frumos , atîtă bogație în suflet și pe jos .

Hogeaguri înădușite ard manunchiuri  de lemne ,

Și în deal pe-o cărărușă se aude un ecou de  vînt ,

Iar luna sub o umbră mută , cîntă pe pămînt .

Se naște și-o furnică de mișcare iute , de parcă Dumnezeu aici de-aproape ne aude .

Iarna nu e rece spun cu un pas sfios , iarna aici e de mare folos .

Fulgii se nasc din lacrimile lui Isus , magie și mister avem de spus ,

Și un veac aș aștepta să mă întorc acasă , iarna acolo e atît de frumoasă.

 

La final de veac .

Și dacă doctore mă întrebi , ce mă mai doare , cropped-loss_by_hayzy-d58f10d.jpg

Atîtea anotimpuri pe trupu-mi tot uscate ,

Și află că nu am nici o boală , ca fiecare ,

Rezervă îți faci cînd viața îmi va fi luată .

Tot fugi și te mai faci că nu mă vezi ,

Împrăștii informații în palate , ca merele în livezi ,

Te întreabă privirea care strigă de-un răspuns ,

Te faci că nu mă auzi , dar nu mă vezi în apus .

Închegați-mi sîngele în suflet , expermintul fără de-o esență ,

Și aruncați-mă pe doua zile într-un spital de mare urgență .

Mă mănîncă o boală pe vecie , care îmi face pe pămînt absență .

Aud cum o alarmă tot mă cheamă în cele patru pereți de spitale ,

Ia-mi trupul pe întregime și îl taie ca n-o sa mă doară ,

Dar sufletul lasă-mi amintire că am fost și eu pe aici nevinovatul.

Culegi-mi lacrimile mamei și punele-mi ca florile curate ,

Nu lăsă pe nimeni să mă plîngă , să nu mă îngroape lumea întragă ,

Deci , doctore alarma ridicați-o și spuneți că am completat o fișă .

Lasa-ți să nu se bucure o lume , că s-a strîns inima-mi în călcîe ,

Apoi lăsați-mă cu timpul , e mort și el cu mine , tot cu gîndul .

Mai am în mine fericire multă și lacrimi Dumnezeului curate ,

Să vă dăruiesc încă o citire , să vă fac cadou încă o carte .