Doborîtă la pămînt , lipsită de putere , purtată de vîntul iernii uscate în ultima instanță , cade pe podeaua fără de urme . Ochii îi ținu-se încă deschiși ca să își analizeze starea și durerea care se scurge din sîngele roșu – alb . Somnul i-ar fi schimbat ziua , i-ar fi adunat puterile și pofta de viață , dar asta nu ar fi deajuns . Un somn în care ești mort doar pe 20 minute . Își închide ochii , își învelise sufletul și adormise . Dacă ar  putea să alegă fără ca propria alegere să-îi treacă ca o săgeata cu urmă în al ei suflet , ar alege . Dacă ar alege fără să-i văda pe scumpii ei părinți cum o privesc dezamagiți , ar alege . Și-ar opri timpul din propria lui adiere de viteză , și l-ar așeza pe pat , învelit într-un cearșaf alb cu negru , îmbibat de umbra unui ecou de lună , care și-a făcut aparența pentru ea . Și cu un cer fără de stele , ultimele au căzut acum , nu pentru ea dar din cauza ei. Ar striga cu vocea largă , pînă la ultimul timbru , ar striga pînă venele îi vor crăpa , ar striga și ar ruga să nu o  auda nimeni . Ostenită de răbdare și de tăcerea , s-ar fi oprit la margine de drum și ar fi vorbit singură , ea cu sufletul ei , în doi pînă la un infinit de veac , dar totusi sufletului ei acum e la un spital de urgență , pe ultimul pat de salvare , la ultimul ecou de existență . Se zbat amîndoi pentru încă o respirație , dar ea a cedat , a lăsat mîinile în jos , obosită de miile de răni , și-a uitat demult chemarea vieții . Vinovată față de propriul suflet , pentru că el se mai zbate , ea însă nu . Și ce ai face ? Și-a lăsat privirea în jos , sub pleoape a simțit febra unei lacrime care și-a desenat chemare unei dureri pierdute deja , fără putere și prăfuită de-o tăcere , nu a scos nici un cuvînt . Fără respirații , deschide ochii și spune :  ” Aș dormi mult astăzi ! ” . Închise ochii și își dezamăgise sufletul , care lupta pentru ultima picătură de viață . Frînt și fragil , rămas fără putere . despicat de o despărție ciudată nici el nu și-a aprins lumina ieri de dimineață . Și cum să înțeleaga acea predare în fața vieții .Înghețat de frig , în propriul trup , își varsă cenușa în ochii ei care dorm .