În ziua în care privirea cerului  se va  naște în lacrimi și cu o furtună capabilă să te ascundă în propriul suflet , în ziua în care în ochii tăi se oglindește o lună capabilă să-ți înghețe inima cu tristețea ei , în ziua în care vei fi singur doar ecoul vîntului îți va fi martor . Singurătatea îi crescu-se tăcere în care ea se obișnuise să existe . Și într-o dimineață se întrebase .

– Ce sunt eu dacă am fost crescută ca un pui orb de iarbă , care are puterea de-a crește și a muri , fără rușine să trăiască sub picioarele oricui ? Astăzi am venit în gară căci mi-a șoptit Dumnezeu că aici mi-am lăsat bătăile de inimi pe care le-am pierdut . Aici am venit să scriu o scrisoare chiar dacă știu că va fi  fără livrare . Doar aici am venit să aud cum murmură fiecare dor , fiecare rană . Am plecat fără să îmi i-au propriul suflet , l-am lăsat la margine de drum pe el , am venit pustie și prăfuită , am venit singură ca să îmi aștept singurătatea . Aceeași tăcere m-a învățat că durerea e mai dulce decît uitarea , de aceea că îți aduce scopuri . Nu mi-aș închipui o viață fără a nu-ți face așteptări .

A stat o oră pe lîngă cele zece , a stat cu ochii larg deschiși fiind ca un ciob de blocaj pentru fiecare trecător , invizibilă , cu ochii pe jumătate umpluți cu roua vieții amară , cu lacrimi . Hotărîtă însă își șterge cu colțul cămeșii albe acele lacrimi ce îi inghețase obrazul sub o noapte de primăvară – iernatică , avea doar o speranță că va veni pentru ea . Lipsită de puterea de-a înțelege că la ora asta numai vine nici un tren cu nici o direcție . Naivă de-a mai crede că lumea întreagă este o bucățică de diamant ce știe doar a zîmbi frumos . Așteaptă totuși în gară , cu o carte în mînă și un pix , unde își scrise fiecare chemare a vîntului de noapte . Stelele și luna nu o împiedicase să înțeleagă că frica este o formă care totuși trebuie depășită . Nici o șoaptă pe drum , doar umbra de tristețe a unei luni . Și ecoul unei voci care spunea : așteaptă-mă în gară .

Fără de nimic își întoarce privirea și zări cum sufletul îi tremură sub o melodie mută lipsită de sens . A plecat acasă și a tăcut căci a venit cu nimicul de mînă , singurătatea a cuprins-o și i-a răspuns .