N-am scris demult , acum cînd scriu mă ustură sufletul pentru că cît nu aș săpa în el niciodată nu o să ajung pînă la apă . Cuvintele îmi stau în rînd la margine de inimă , cînd bate ea atunci se deschide răsuflarea unui cuvînt înăscut . Mi-a fost dor să trăiesc , mi-a fost dor să respir în lumea mea absolută . Și am fost oprită în timp atît timp cît mi-au luat sensul din mîini . Aș striga să mă audă o lume înecată într-un anotimp ciudat , aș striga că fără de cuvinte propria viață mi-se rostogolește la vale , și nici un fir de iarbă nui capabil să-mi o lege .

Primăvara este un anotimp care își marchează prezența prin căldura , prin propria răsuflare care emană prospețime și naștere . Am simțit-o abia cînd am ajuns în brațele gradinii mele , cînd am zărit fiecare firicel de iarbă cum se chinuie să reînvie , cînd soare te curpinde de jos pînă sus , cînd oamenii trăiesc . Văd cum colo sus pe ram se desenează o fericire a păsărilor care se tăvălesc în razele de soare , pisica doarme în căldura ei și pomii abia de așteaptă să se facă văzuți . Toata natura o pot simți doar acasă , doar în grădina mea și fie toate drumurile pe care le fac cît de bune și mari , doar acasă pot să simt atît farmec în lumea asta . Aici este pămîntul veșniciei , nu m-aș duce de pe el nicidecum . Un ecou capabil sa-ți cutremuree toată ființa purtată de-o voce a unui pui de cioacîrlie , sau de vrabie . Să vezi în grădina ta cum se naște viață , cum părinții tăi plămădiți de Dumnezeu sunt acasă . Primăvara este un anotimp care are o inspirație pentru fiecare om , și diminețile ei sunt pline de viață . Suntem fericiți odata cu prima rază de soare și doreși să calci pămîntul cald , binecuvîntat . Primăvara îți lasă un dor zidit din soare , un dor zidit din ape și din flori care se cufundă în ochii noștri.

Ploaia care va veni , este lacrimile lui Dumnezeu culese din tăcerea lui care ne va curăți de fiecare rană ascunsă într-o iarnă . Eu puțin pot să scriu despre o primăvara dar pot să o iubesc din tot sufletul meu .