Uncategorized

De la mine pînă la tine.

 

Viața unui om se măsoara într-o circulație a timpului , așa știm cu toții , așa ne-au învățat . Însă nimeni nu știe cum și cine ar fi timpul . Ce trebuie să facem exact în fiecare dimineața , și dacă ne trezim în locul potrivit . Astfel pierdem zile , ani pînă ne decidem orizontul . Suntem supuși să ascultăm melodia mută a vieții , și de aici apar motivele fiecăruia , nu vrem pentru că . Suntem vinovați oameni pentru oameni , oameni pentru fiare , oameni pentru un pămînt .În primul plan am fi trebuit să zidim sufletul și cu principiile lui care le-ar spune , noi evităm să îl ascultăm , întoarcem oglinda și uităm să ne privim pînă în profunzimea sufletului nostru . Uităm de noi . Suntem în goană pentru viață , pentru timp . Ne separăm țări de țări , case de case , și oameni de oameni . Cînd stăm în ultima instanță cu sufletul , auzim spre ce tinde el și credem că el ne cere imposibilul , însă în adevărată față , el ne cere atît de puțin . Dacă ne-am învăța să trecem peste orgoliu  , să privim cu ochii larg deschiși , si șă  înțelege de fapt că ceea ce spune sufletul este exact ceea ce noi căutăm întreaga viața . Niciodată nu ar trebui să spune atunci cînd iubim că este imposibil să fim împreună , dacă a-ți crescut iubirea atunci imposibilul nu există . Nu există nici un traseu  în care să spunem că de la mine pîn la tine există rău sau nici un bine . Trebuie să recunoaștem că suntem fricoși de noi înșine , evitînd de fapt ceea ce într-adevăr simțim . Da , tu ești fricos omule dacă ți-ai ratat șansa vieții .

De la mine până la tine , nui nici un rău doar numai iubire .

De la mine până la lume , numai fiare fără nume ,

De la mine până acasă , numai vreme frumoasă .

De la mine până la suflet , numai melodie mută .

Exact ceea ce confirmă bătrînii care nu sunt ascultați , și ceea ce infirmă tinerii .

( Prea puțină viață pentru a o pierde , prea puțin timp pentru a nu simți iubirea și prea mult chin pentru a regreta ceea nu ai făcut . )

Uncategorized

Aștept ploaia .

A închis ochii pînă la ultima picătură de lumină , nu auzise nimic decît cum se pregătește de zbor un strop de ploaie care alunecă , ușor pe obrazul ei . A căzut pe o geană neagră și subțire , a răsuflat cîteva secunde și a murit odată cu răsuflarea ei . Tremura de iubire sau de frică pentru ceea ce face . A ținut ochii încă închiși de frică să nui deschidă și într-un moment clar să se încheie dimineața .Știa exact că nu se termină aici , era o încărcătura mai specială pentru sufletul ei , dobîndită de jumate de an . Dorința de-al privi și al simți necontenit era aprinsă , atît de aprinsă . Ploaia a venit supărată sau învidioasă pentru cît de fină poate ea să fie . Melodia pe care ea putea să o audă , îi stopase toate gîndurile acumulte în punguța . Era un fel de nebunie culeasă de sub o lună plină , și tot pe atît de tristă . Striga ca un copil , ca un bătrîn de durere , ca o mamă ce și-a pierdut copilul , ca un tată fără nimic , ca o frunză uscată , ca o floare ruptă , strigă pînă își scotea sufletul de sub oase . Nu știa exact de ce face asta , pentru fericire sau pentru trisțețe , exact știa că singură va fi mîiine , că mîine sufletul ei va vorbi dar ea a cîta oară îl va respinge . În ochii ei puteam să mă înec , ploaia și ea o combinație plăcută , umplută cu strălucire . Plîngea dar evitam să o întreb ceva . Își ridica privirea spre cer , și își chema ploaia care se îneca in ochii ei și din ochii ei . Buzele erau uscate , uscate . Albă și finuță ca o lacrimă de înger. Nu știam cum să o i-au în brațe , îmi era frică ca nu cumva să o pierd , să mi-se scurgă ca un nisip uitat printre degete . Și nuștiam exact ce fac , știam că pe ea nu am să o uit niciodată  , era atît de frumoasă , Doamne . Atăt de frumoasă și pură încît nici pictorii nu au îndrăznit să o picteze , era a mea , pentru mine . Însă eu nuștiu dacă am să rezist să lupt pentru ea , dacă am să o păstez . Știam că e mult mai puternică decît mine , asupra mea e atît de puternică și eu în fața ei mă pierd . Puteam să nu vorbesc cu ea ore în șir dar o auzeam prin priviri , auzeam cum strigă acolo sufletul ei . Tăcerea ei nu mă speria dar știam că ea se simte frumos , liniștit în brațele mele . Nu aș fi putut să îi fac vre-un rău , dar nuștiu dacă am să o las , oare am să îi fac vre-un bine ? . Știu că m-aș întreba de ce să o las așa , și nuștiu dacă aș răspunde . O iubesc , și mi-e frică să nu o pierd , dar nu mai știu cum să o păstrez . Mi-e frică de ea , de ce  o să fie , de noi și de timp .Ea a tăcut , așa cum am tăcut și eu în mine . Mi-a răspuns doar atît , că e frică de ploaie dar  o așteaptă ca niciodată . Iar eu am plecat de lîngă ea ca un laș , așa cum știa ea exact că va fi , am rămas singuri amîndoi și încă ne așteptăm chiar dacă ne-am cunoscut de atît de puțin timp . Iar timpul trece ca o enigmă printre degete , azi sau mîine el ne va da întrebări . ploaie_de_vara_by_Vacanta_de_vara

Uncategorized

A fi singur și a nu fi .

enjoy_the_silence_by_aquasixio-d72js0bPlămădit într-o lume necunoscută , omul își propune personalitatea sa prin cuvînt , prin cuvînt se apropie , de acolo se naște și acolo poate zace într-o lume subterană umplută cu singurătate . Ce înseamnă a fi singur ? Toți răspund printr-un singur termen : tristețe , durere , o stare specială pentru suflet , imposibilitate de-a exista . Răspunsuri multiple , pentru că în ochii lor trăia o cantitate mare de frică și de dorință . Am fi răspuns ușor și simplu la așa întrebare , însă nu suntem siguri ce răspuns va primi sufletul nostru . Omul învață să se lupte în fiecare amurg al vieții , pentru a putea alunga singurătate și tot pentru a aduce-o lîngă el .De multe ori dacă te întreabă cineva , ce esență și ce-ar semnifica ea în lumea ta interioară , de multe ori tu nu ai avea răspuns , și nu din cauza că nu îl știi , ci din cauza că nu știi ce formulă să aplici . Suntem indignați cînd ni-se spune adevărul , cînd ni-se spune că noi suntem purtătorii singurătății noastre . Niciodată însă nu ne-am gîndit cum putem să schimbăm melodia asta monotonă . De fapt de multe ori , lăsăm ca să fim prăfuiți de singurătate , să fim aruncați și zgîriați pînă în măduva respirații noastre , lăsăm să treacă cineva pe lîngă noi și din excesul de egoism pe care îl purtăm în spate , pierdem pur și simplu , pierdem noi și cîștigă singurătatea noastră . Astfel încît am ajuns să fim dependenți de ea , să o bem la ceai și să o mîncăm , să o respirăm , să plîngem și să murim cu singurătatea noastră . Ar fi banal dacă cineva ar spune că : îmi place să fiu singur  , să mă declar așa . Eu zic că în cazul în care pornești pentru a-ți căuta o sursă , un leac . Există însă să vrem să fim singuri , ani întregi , o lună sau o zi . Pentru a-ți asculta sufletul , pentru a vorbi ore în șir cu el , a-ți dezgheța amintirile .

Problema suntem noi , cei care ne decidem ani de zile , astfel scăpăm fericirea . Care uităm să ne deschidem în oglinda propriei vieți .

A fi singur și a nu fi , alegem doar noi .

Mereu grăbiți , uitați ,înghețați ne prăfuim , ne zgîriem sufletul fără ca să știm că durează ani pentru o vindecare . Cît de mare nu ți-ar fi parut lumea ta , cît de mulți oameni nu ai avea lîngă tine , oricum sufletul tău îți dă mereu șanse , te întreabă în fiecare zi dacă alegi corect ceea ce alegi . Singurătatea devine o stare de suflet , devine o emblemă etichetată pe sufletul tău doar atunci cînd îți murmură în sînge . Unii răspund : o simt nopțile cînd sunt înăbușită de lacrimi , alții că o cîntă , o vorbesc și e a lor .

Omul mereu își face o alegere , într-o lună , într-o oră și într-o clipă chiar .

Uncategorized

Inspiratie .

Dacă te-aș ruga să nu ma privești , aș fi crezut intr-o mai mare lume cu povești ,

Nu ți-as cere nimic , nici un absolut dar să pot odată pe veci să îmi răspund .

Între noi nui nimic , și totuși ceva ar exista , privirea ta născută întra mea .

Te-am găsit printre șoapte visate , alinate , te-am căutat o viață poate ?

Rain_by_bramLeechTăcerea ta mă îngheață , dar știu că nu exiști , ești atît de departe , dar totuși ești aici .

Și n-am știu că omul cu viața lui de vară , are o formula grea dar și ușoară .

Încredere ți-am dat și ți-am spus totul , cuvintele mi-au scos un amplu orizontul .

Privește-mă acum , sau stai nu mă privi , și lasă-mi pentru o clipă să pot să mai răsuflu ,

Căci tremur și nu știu , e din cauza ta , în ultima zi mi-ai atins suflarea mea .

Mi-e greu să te privesc , mă usuc , mă înec și mor ,

Mi-e greu să îți vorbesc , te ascult și se desenează un dor.

Știam că o să vie , acum și o tăcere , te rog să nu pleci ,

Dar oare ești tu a mea mîngîiere ?

Nuștiu cine ești , doar atît pot să știu ,

De dimineață doar tu ești a mea inspirație .

Uncategorized

Ploaia de astăzi .

rain_by_kle_mOmul și cu natura , au aceleași legi , natura este fidelă , omul însă e corupt . Nu am cerut nimic altceva decît să văd cum își hrănește cerul un pămînt . Dar noi oamenii cu ce ne hrănim sufletul ? Mi-am dus sufletul în ultima respirație , l-am ascuns și l-am zidit cu cărămizi înfidele , așa încit oricine nu m-ar găsi , să nu mă mai citeasca atît de ușor , simplu . M-am ascuns , de ceva vreme nu l-am ascultat . Cu toate că eram zdrobită , aruncată la pămînt , lipsită de putere și obosită pînă la oase .Am înțeles că , odată ce îmi ascund sufletul îmi pot pierde și controlul lui . L-am ascuns și de atunci nu l-am mai întrebat nimic . Chiar dacă nopțile petrecute în fața oglinzii a unei luni care îmi citea ochii , am încercat să mă ascund de tristețea ploaiei.Fiecare picătura de ploaie , care îmi atinge ochii larg închiși , fiecare picătură îmi deslușește sufletul , mi-l scoate afară din lumea mea subterană .De aceea am purtat cu mine , mereu o umbrelă . Mi-e frică  de mine . Astăzi însă  am simțit fiecare picătură cum îmi zmulge cîte-o bucățică de viață de pe inimă  , cum îmi deschide rănile , cum mă face să tremur , să aud cum se zbuciumă un suflet atît de pierdut. Nu îmi place ploaia , sunt tristă din cauza ei , plînge ea și plîng și eu . Nu mi-a plăcut deoarece îmi scoate din echilibrul meu . Însă o picătură m-a salvat , mi-a stropit sufletul înghețat și uscat de-atîta vreme , o picătura mi-a demonstrat cît de maginifică este . Și am simțit că afară plouă încît nu mai văd singurătatea de care nu pot să ma ascund , nu mai văd ploaia mea din ochi , nu mai văd oamenii răi , sunt doar eu acolo și ploaia lui . Umedă pînă sub haine , pînă în profunzimea sufletului meu auzeam cum și ploaia poate șopti că trăiește . M-a inspirat . M-am oprit și nu am mai fugit de ea , am hotărît să o ascult .

Cînd o auzeam , sub murmurul cu pași domoli , sub un ecou de lună plînă tristă și vărsată peste noi în lacrimi , cînd am stat să o ascult i-am văzut căldura . Am lăsat-o să îmi spele sufletul , de cea mai adăncă rană , ca să pot să îl storc de fiecare sensibilitate a mea .

Ploaia de astăzi ma lăsat să o ascult , să mă apropii de tine și să te cunosc din necunoscut , m-a atins și prin ea te-am simțit pe tine . Tot am stat să mă întreb , după ploaia vine soare sau o furtună ?

Uncategorized

Nimic nu se uită . A fost război .

Razboiul_papadiilor__IV_by_prunkuȚara noastra a fost lovită de razboiul care  și-a lăsat rani dureroase pe inima celor ce-au luptat , pe chipurile mamelor care au așteptat și pe sufletul copiilor care mereu întrebau ..cind vine tata oare ?

Zbuciumată și dramatică , obosită și dezamgită , lăsată la pamint și uitată din cînd in cînd a fost istoria acestei țari . Iar unicul ecou care  și astăzi bîntuie în inimile noastre este patriotismul , lupta pentru țara și acei oameni care și-au dat o viață pentru o istorie , pentru un viitor și nu în ultimul rind pentru un 9 mai . Război , o rană deschisă a neamului nostru , un strigăt de luptă sau de durere , o lacrimă și în acelaș timp și o picătură de speranță ce-am purtat-o de atîția ani .  Grija noastra primordială trebuie să fie ca sa facem așa ca melodia țării noastre să reziste în orice colț al lumii.De la mic la mare , suflet cu suflet , se bucură acum de un 9 mai cu soare și cu o definitiva pace . Pentru noi totul a trecut , noi nu am fost acolo iar cei care au luptat și pîna astazi nopțile le sunt tulburate și aud mai rau , vorbesc mai încet , ramași acolo niște stramoși orfani și uitați ce poarta în spinare o istorie întreaga . Ziua de 9 mai rămîne în acelaşi timp şi o mare dezamăgire. Mulţi dintre cei care şi-au apărat patria au avut de suferit . Ziua de 9 mai este data în care trebuie să conştientizăm că trebuie să evităm în totalitate orice formă de discriminare, ură sau instigare politică şi socială. Este un prilej pentru a îndemna tînăra generaţie de a participa activ la consolidarea ţării şi a statutului de ţară neutră indiferent de circumstanţe.Dragi strămoși , vă  felicităm si ne închinam pina la pamint , dacă ne-ar permite și pămîntul am răsufla și de sub el , pentru a vă mulțumi ,  că a-ți avut  au avut tăria şi curajul să luptați  pentru eliberarea ţării, pentru valori care au oferit posibilitatea actualei generaţii de a trăi într-o altă lume , pentru a vă mulțumi că a-ți plecat fără a privi în urma voastră , fără a privi la ce lăsați acasă , vă mulțumim că ați răbdat atunci cînd inima refuza să mai trăiască . Regretăm faptul că milioane de oameni de pe întregul glob pămîntesc au murit într-un război generat de lideri politici care au promovat o ideologie inumană şi antidemocratică. -Atîția ani au trecut , dar ecoul durerii răsună într-una în sufletele noastre . Astăzi după atîta durere și lupte , dragi oameni, trebuie să înțelegem ca 9 mai semnifică mult prea mult pentru istoria țarii noastre , și de noi depinde cum vom păstra ecoul acestei țări . Căci cît de mică este eternitatea țării noastre  , ține-o zi și ține-un an , ține poate un amărît de secol noi suntem datori sa purtăm la infinit istoria ei  . Dincolo de toate pe țara noastră rămîne scris mereu  operă în construcție , oameni purtați-vi cu grija țara .

 

Uncategorized

De ce ? Pentru că ai uitat să mă citești .

yearn_by_charleshildreth-d7avt3wO emblemă cu praf stă așezată pe sufletul ei . În fața lui Dumnezeu a venit fără putere , acum cînd singurătatea o cuprinde în fiecare seară , și ar fi urlat de durere dar ecoul care îi creează o umbră , la un final de ziuă o înspăimîntă . A stat de vorbă cu sufletul ei dar în zadar să asculți pe cineva dacă nu poți să faci asta . Fuge de timp și timpul nu se oprește nici chiar pentru orice greșeală o faci . Am văzut-o acolo , ieri , stă ostenită la pămînt și amorțită pînă la oase îi este ființa , dacă ar fi făcut o alegere măcar una poate că demult s-ar fi scuturat de tot praful depus de-atîția ani . Privirea îi sărută pământul de cînd cade roua și pînă adoarme luna . Acum l-ar ruga pe Dumnezeu să îi dăruiască doar una , pe lîngă liniștea și tăcerea de care are nevoie , să îi dea puterea de-a se ridica și a culege de pe pămînt fiecare ruptură din al ei suflet . Fumul de ploaie , și ceață steleor scuturate de praf o îngheață pînă îi face niște ochi de lună plină , rece și tristă , de are puterea să te zgîrîie pînă la oase . Bolnavă de destin , mai poartă bagajul cu noroi și pietre osîndite după ea . Nimeni nu mai poate vorbi cu ea , stă închisă în interiorul ei de multă vreme , stă închisă și nu dă drumu nici la o bătaie de inimă să o mai rănească din cînd în cînd . Iar atunci cînd el a bătut pentru ultima oara la ușă , ea nu a simțit nimic din amorțeală și din osteneala sa .

– Ce mai faci ? … de după ușă , în șoaptă o întreabă el .

Și dacă s-ar fi știut că fiecare cuvînt o zgîrîie  , o tulbură și o lasă dezamagită . Ea tace și nu înghiți nici un boț de aer .

– Cum mai ești ? ..și cum să plec împlinit dacă nu mai pot vorbi cu tine , să văd cum se simte sufletul tău  ? …. dacă te-aș găsi aici printre cuvinte acum nu ți-aș mai cere nimic . ..obosit a spus el … De ce nu m-ai scrii ?  A strigat și apoi a plecat ..

Ea doar a spus : –  De ce ? Pentru că ai uitat să mă citești .