Inspiratie .

Dacă te-aș ruga să nu ma privești , aș fi crezut intr-o mai mare lume cu povești ,

Nu ți-as cere nimic , nici un absolut dar să pot odată pe veci să îmi răspund .

Între noi nui nimic , și totuși ceva ar exista , privirea ta născută întra mea .

Te-am găsit printre șoapte visate , alinate , te-am căutat o viață poate ?

Rain_by_bramLeechTăcerea ta mă îngheață , dar știu că nu exiști , ești atît de departe , dar totuși ești aici .

Și n-am știu că omul cu viața lui de vară , are o formula grea dar și ușoară .

Încredere ți-am dat și ți-am spus totul , cuvintele mi-au scos un amplu orizontul .

Privește-mă acum , sau stai nu mă privi , și lasă-mi pentru o clipă să pot să mai răsuflu ,

Căci tremur și nu știu , e din cauza ta , în ultima zi mi-ai atins suflarea mea .

Mi-e greu să te privesc , mă usuc , mă înec și mor ,

Mi-e greu să îți vorbesc , te ascult și se desenează un dor.

Știam că o să vie , acum și o tăcere , te rog să nu pleci ,

Dar oare ești tu a mea mîngîiere ?

Nuștiu cine ești , doar atît pot să știu ,

De dimineață doar tu ești a mea inspirație .

Ploaia de astăzi .

rain_by_kle_mOmul și cu natura , au aceleași legi , natura este fidelă , omul însă e corupt . Nu am cerut nimic altceva decît să văd cum își hrănește cerul un pămînt . Dar noi oamenii cu ce ne hrănim sufletul ? Mi-am dus sufletul în ultima respirație , l-am ascuns și l-am zidit cu cărămizi înfidele , așa încit oricine nu m-ar găsi , să nu mă mai citeasca atît de ușor , simplu . M-am ascuns , de ceva vreme nu l-am ascultat . Cu toate că eram zdrobită , aruncată la pămînt , lipsită de putere și obosită pînă la oase .Am înțeles că , odată ce îmi ascund sufletul îmi pot pierde și controlul lui . L-am ascuns și de atunci nu l-am mai întrebat nimic . Chiar dacă nopțile petrecute în fața oglinzii a unei luni care îmi citea ochii , am încercat să mă ascund de tristețea ploaiei.Fiecare picătura de ploaie , care îmi atinge ochii larg închiși , fiecare picătură îmi deslușește sufletul , mi-l scoate afară din lumea mea subterană .De aceea am purtat cu mine , mereu o umbrelă . Mi-e frică  de mine . Astăzi însă  am simțit fiecare picătură cum îmi zmulge cîte-o bucățică de viață de pe inimă  , cum îmi deschide rănile , cum mă face să tremur , să aud cum se zbuciumă un suflet atît de pierdut. Nu îmi place ploaia , sunt tristă din cauza ei , plînge ea și plîng și eu . Nu mi-a plăcut deoarece îmi scoate din echilibrul meu . Însă o picătură m-a salvat , mi-a stropit sufletul înghețat și uscat de-atîta vreme , o picătura mi-a demonstrat cît de maginifică este . Și am simțit că afară plouă încît nu mai văd singurătatea de care nu pot să ma ascund , nu mai văd ploaia mea din ochi , nu mai văd oamenii răi , sunt doar eu acolo și ploaia lui . Umedă pînă sub haine , pînă în profunzimea sufletului meu auzeam cum și ploaia poate șopti că trăiește . M-a inspirat . M-am oprit și nu am mai fugit de ea , am hotărît să o ascult .

Cînd o auzeam , sub murmurul cu pași domoli , sub un ecou de lună plînă tristă și vărsată peste noi în lacrimi , cînd am stat să o ascult i-am văzut căldura . Am lăsat-o să îmi spele sufletul , de cea mai adăncă rană , ca să pot să îl storc de fiecare sensibilitate a mea .

Ploaia de astăzi ma lăsat să o ascult , să mă apropii de tine și să te cunosc din necunoscut , m-a atins și prin ea te-am simțit pe tine . Tot am stat să mă întreb , după ploaia vine soare sau o furtună ?