Dacă te-aș ruga să nu ma privești , aș fi crezut intr-o mai mare lume cu povești ,

Nu ți-as cere nimic , nici un absolut dar să pot odată pe veci să îmi răspund .

Între noi nui nimic , și totuși ceva ar exista , privirea ta născută întra mea .

Te-am găsit printre șoapte visate , alinate , te-am căutat o viață poate ?

Tăcerea ta mă îngheață , dar știu că nu exiști , ești atît de departe , dar totuși ești aici .

Și n-am știu că omul cu viața lui de vară , are o formula grea dar și ușoară .

Încredere ți-am dat și ți-am spus totul , cuvintele mi-au scos un amplu orizontul .

Privește-mă acum , sau stai nu mă privi , și lasă-mi pentru o clipă să pot să mai răsuflu ,

Căci tremur și nu știu , e din cauza ta , în ultima zi mi-ai atins suflarea mea .

Mi-e greu să te privesc , mă usuc , mă înec și mor ,

Mi-e greu să îți vorbesc , te ascult și se desenează un dor.

Știam că o să vie , acum și o tăcere , te rog să nu pleci ,

Dar oare ești tu a mea mîngîiere ?

Nuștiu cine ești , doar atît pot să știu ,

De dimineață doar tu ești a mea inspirație .