Uncategorized

Nu , nu pentru asta trăim .

storm_by_psdeluxe-d7nsjk6Nu , nu pentru asta trăim , ca să irosim timpul , a-l lăsă să se scurgă printre vene , degete așa fără a face nimic , și a lega de ființa noastră nimicul .

Nu , nu pentru asta trăim,  ca să amuțim sufletele și ale pune etichete , să le amorțim și să nu le mai vorbim .

Nu , nu pentru asta trăim,  ca să aruncăm cît de adînc cuțitul cu vorbele murdare , infecția de-o maladie dureroasă.

Nu , nu pentru asta trăim ,ca să uităm de oamenii ce și-au ales singurătatea ca un drog pentru noi.

Nu , nu pentru asta trăim, ca să nu mai vorbim de Dumnezeu, uitînd de existența sa .

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu ne înșelăm inimi pe inimi .

Nu , nu pentru asta trăim, ca să nu dansăm pînă ne uscăm tălpile și nopțile .

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu privim cerul în fiecare amurg al său.

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu scrim o poezie într-o singură viață , fie una .

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu iertăm chiar și ceea ce n-am fi crezut că ne stă în putere.

Nu , nu pentru asta trăim, ca să nu  mințim că putem ocoli zile fără el/ea alături .

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu ascultăm muzică în fiecare zi .

Nu , nu pentru asta trăim, ca să nu suferim și să plîngem cu inima la gură .

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu fim triști .

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu ne învățăm a iubi o dată , fie chiar și după o mare dezamăgire.

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu ne îmbătăm de fericire într-o singură noapte.

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu  uitam să mai telefonăm părinților și să îi iubim.

Nu , nu pentru asta trăim , ca să nu cîntăm în fiecare zi .

Nu , nu pentru asta trăim ca să nu ne întrecem cine ar face un prim pas.

Nu , nu pentru asta trăim ca să nu simțim cum stă alarmat în suflet , un fluturaș .

Nu , nu pentru asta trăim , ca să ne mințim , să nu iubim , să murim .

 

Uncategorized

Tata .

spring_impromptu_by_nigel_hirst-d73cdleDacă m-ar întreba Dumnezeu cine e cel mai puternic om dupa el , aș fi răspuns doar atît :

” Este tatăl meu . “Trebuie oricum să îți afirmi răspusul , să îi daruiești o convingere totală . Și am privit cerul pentru o secundă , să pot să îmi așez cuvintele într-un rîd , am văzut atunci cum pe un cer stă miile de raze de soare , pe un cer se oglindește pămîntul și tot pe el stau păsările ce se alină în zbor . A răspuns . Tatăl meu este pomul de stejar care deși este bătrîn totuși este cel mai mare și cel mai puternic , este pomul ăsta de stejar care oricît de multe frunze nu au murit de pe el , el a contiunat să trăiască , la fel de frumos . Nu mi-a arătat niciodată de unde izvorăsc lacrimile lui , nu mi-a arătat rănile lui care i-au scris o viață pe ultima respirație poate , nu mi-a arătat furia și grijile care s-au izbucnit de pe un mal , nu mi-a arătat firele de păr cărunte , nici măcar ridurile care îi servesc anii la masă . Niciodată nimic nu mi-a arătat . Puterea asta de-a tăcea , de-a răbda , inoconștientă mi-a zidit cărămidă cu cărămidă caracterul . Oricît de mult nu a suferit atunci cînd din inima lui s-au zmuls sufletele crescute din sîngele său , oricît de mult nu a pierdut și viața l-a așezat în genunchi ani de-a rîndul , el a fost omul cu mustețe serios și mîndru . Cînd am început să cresc , să îmi afirm strunele vocii mele , am zis că nu e binevenită mîndria , l-am condamnat și am înțeles cît de mult am greșit . Era simplu tatăl meu , dar principiile de viață ale sale au crescut în grădina sa atîtea curcubeu , viață . Și mă mîndresc și eu . Cînd a plecat de lîngă mine , am înțeles că pot fără el pînă în momentul cînd nu m-ai aveam putere . Obosită de dezamăgiri , fără nici o putere și voință de timp . Căzută și despicată absolut . Strigătul pe care îl auzeam în fiecare noapte , fiecare durere , sufocare , mă omora . De atunci , de cînd nu este lîngă mine sunt cu sufletul în mînă , omorîtă . De cînd nu este lîngă mine , am văzut marea lui putere , ca un zid la orice obstacol , fără frică lîngă el .

În ochii lui se oglindește marea , nisipul și roua care îmi leagănă ființa . Mama este dulce , dar tatăl meu este toată puterea și grija . Vezi toate firicelele de iarbă care sunt mai sus decît toate celelate , apoi ele sunt copii iar cele uscate și călcate sunt firicelul – tată care are grijă să se usuce pentru respirația copiilor lor . Vezi păsărele care zboară , cea din urmă este tatăl pentru că este zidul zborului lor . Mă vezi pe mine , în spatele meu stă umbra tatălui meu .

Mama este totul și tatăl este ceva ? Eu zic că tatăl este totul iar dupa el stă mama cu grijele mei . Nu aș compara niciodată , nici nu se cuvine .

Uncategorized

Șoptește-mi o singurătate .

nightfall_at_shorne_by_nigel_hirst-d7nv9qkSingurătatea . Ca să simți singurătatea , trebuie totuși să o ai , să o simți cum te sufocă , cum îți taie din respirațiile tale nopțile tîrzii , cum nu auzi nimic și totuși asculți ceva .. E o picătură de rouă ce se scurge printre degete atunci cînd nu faci nimic , și o pierzi . Nu există nimeni aici și dincolo de mecanisme.Sub periferiile pămîntului auzi pașii tăi pe care ai vrea să îi faci acum sau mai tîrziu .  Ecoul inimii tale îți creează o melodie pe care cu timpul ai învățat să o asculți . Ești singur și ai fi preferat să nu îți amintești , căci devii confuz de întrebările pe care ți-le pui și trebuie să răspunzi . Dormi , te ridici , te așezi , asculți strunele unei chitare prăfuite în colț , după ușă . Beai o cană cu apă rece și auzi cum o picătură se scurge pe umărul tău , te-ai gîndit cît de senzual ar fi , dacă ar fi ea însetată . Dar nui . Singur pînă începi să îți vezi umbra , singur , atît de singur. Și devii bolnav , de singurătate pentru că simți durerea ei care te inspiră . Sa urcat pînă la umeri , pînă la creier . Sa băgat în vene , acolo trăiește . Apoi te mănîncă , te bea , te usucă , te prăfuiește și te rupe ușor încît să poți să simți fiecare moleculă de durere , te chinuie nopțile pentru că atunci o poți auzi mai bine . Te chinuie nopțile cînd încerci să adormi cu mîinile pe suflet , vrei să strigi dar nu ai cum , căci te aude . Cine să mă audă .. ? !!! Singurătatea . Te doare pînă la oase , căci parcă ți-le smulge , cîte un fir de păr , doare . Nu mai poți să răsufli , o pierzi și nu vreai . E un drog , pînă dimineață , e unr  drog . Îți place să simți cum te doare , cum fierbe în sîngele tău , cum adoarme printre strunele vocii tale , cum îți ascunde sufletul , cum vorbește cu tine . Doare , și mare durerea care îți place .  O vreai . E o inspirație a ta , numai a ta . Tu și singurătatea ta , îți faci un viitor , unde ar fi cel mai bine cu ea , la o margine de oraș , de lume . Să o poți gusta în fiecare zi , să nu ți-o fure nimeni , Ești nebun după ea . Astfel devenim singuri și auzim cum vorbește singurătatea . Ne folosim de ea . Iar ea de noi . O singură umbră , un singur om , o șoaptă care nu o aude nimeni.

Acum spunemi ai văzut luna ? Cît de tristă este ea ?

– Am văzut luna , și dimineața pot să o văd în ochii mei . E mai tristă decît mine .

 

Uncategorized

Picătură .

Cerul plînge mai mult decît un pui de om ,

Decît tine și mine , plînge ca neom .

Și uite , cum salveză și floare din grădină ,

Ne ascunde printre lacrimi de dor , suspină .

Cerul plînge mai mult , decît o mamă ce așteaptă .

Stiînd că toți l-au uitat, vre-odată ,

El plînge chiar dacă există și soare ,

Cum n-a mai plîns niciodată , o frunză ce moare .

Și ultima picătură ți-o dă ca inspirație ,

Tu singur îți faci din timp , o revelație ,

El plînge pentru noi ,

Niciodată pentru dînsul ,ci pentru ei ,

Iar noi ne plîngem că plîngem de obicei .

Nu se laudă nici picătura , nici nu se lămurește ,

Noi plîngem că sufletul atunci se ocolește .

Uncategorized

Lumină.

Cuprinde cerul așa cum știu că poți.

Îneacă-mă , și lasă-mă , uită-mă acolo,

Din colțul de lumină divină , adevărată ,

Să nu te întorci în urmă , niciodată .

Am să fiu acolo , pe-o rază arzătoare ,

Și să nu te uiți niciodată la soare ,

Am să fiu acolo , uitată , chinuită .

Știind că nicioadată pe lună tot grăbită ,

N-am să trăiesc , ostenită .

Cuprinde-mi și ființa pentru o ultimă dată ,

Strîns , pînă la oase și încă o dată .

Simți cum mă usuc , te arzi la soare ?

Să nu îți aduci aminte , de mine vre-odată .

Nu sunt eu ce-am fost , nu ești tu cine ești ,

Vezi raza de soare , e ca în povești ,

Dar arde și doare , te usucă , rănește .

Știam . Ocolește !

 

Uncategorized

Femeie .

sudden_introspection_by_wojciechfus-d5ignk0Femeia , tu firavă ființă . Un suflet muritor în fiecare zi , măcar prin dorință . Chinuită ce tîrîi în spate pe toate . Amărîtă și uitată ca niciodată . Nu mai știe nimeni ce în privire ascunzi , de ce taci într-una , ce te doare de cînd cade bruma . Tristă ești atunci cînd zîmbești , tristă și vrei să spui copiilor povești . Nu te întreabă nimeni dacă îți este foame , dacă cumva ceva te doare . Ești rănită , chiar și el strigă la tine , cum că mîncare astăzi îi fără pîine . Tu iar taci într-una , nimic nu mai spui .Răbdare ți-e haina care nu o împarți oricui .
Femeie , suflet trist mereu , fără răsuflare , ți-e atît de greu .Ești și lovită de bărbatul tău , care ai crezut că scut îți va fi mereu . De copii uitată , nici că te mai sună , tu bătrînă ești și îți faci speranțe , poate mîine ei vor da restanțe . Nimic nu se schimbă , veșnica durere , ești femeie tu stînca dintre stele . Știi să te prefaci , să fii puternică , să zîmbești cînd ți-se cere , știi să te prefaci să le faci plăcere apoi te întorci și mai plîngi de durere.Ești tot folosită , ca o marfă rară cînd ești înșelată , cînd ești alungată , cînd te mai uită , cînd te mai lovesc și nimic nu spui , mori într-o tăcere .

De unde răbdare , de unde putere ? Fugi de pe pămîntul care nu se cere , lasă-te uitată și nevătămată , cum să mai răspunzi la întrebări ciudate , fugi să nu rămîi dacă ești înșelată . Mame și copii , repetată povară ,  legătură de mare durată . Se nasc ca să sufere și mereu să tacă , să fugă pe străzi ,de-al năibii de soartă . Ele tot muncesc , ele tot sapă , și mai vreu și ei să mănînce pîine caldă , și sunt destrămate , apoi zguduite , bătute cu șramuri pe sub ochii umflate , și apoi violate .

Asta meritau ? Asta se cuvinte ? Ele să tot rabde și să tacă ?

Femeie curată , lacrimă moartă , care nu mai simte de e zi sau noapte , călcată în picioare , tristă pîn la oase care m-ai zîmbește și e tot frumoasă. Nu ai să mai știi dacă te iubește , tu în ochii tăi bestiala poveste , ai să o vezi cum ți-se închină și n-ai să mai știi după ce suspină . N-ai să mai știi cine ești acolo , în privirea ei lăsată la pămînt , chiar și dacă furtună se naște tîrziu de sub pleoape , ai să o pierzi fără să știi că nu te-a iubit vre-odată , nici prin șoapte . Nu o să te schimbi , dacă ai rănit-o , săracele femei .

Nu sunt ele pustii , chiar dacă suferă mereu . Nici sărace , nici prăfuite de-un zmeu . Nu sunt nici urîte .Sunt atît de triste , lacrimi ce mereu vor șopti o jale , azi sau mîine vor fi rănite . Dacă nu azi , mîine uitate .

Femei , tristețe divină . Ești supărată dar nu ai nici o vină .

Uncategorized

Întrebare .

Dacă nu ai știut exact ce vreai să fii , de ce ar trebui acum să mai reînvii ? step_by_step_by_autumnraindrop-d13cx7q

Dacă nu ai știut ce vreai să iubești , nopțile pure de ce i-ai spus povești ?

Dacă nu ai știut că nu poți să mergi, de ce ai rămas acolo unde ești ?

Dacă nu ai știu că nu mai poți iubi , de ce ai iubit așa ca să nu știi ?

De ce ai mințit daca ai vrut iertat , de ce așa ușor ai uitat ?

De ce ai spus că o să mai rămîii , cînd așa pustiu tu ai plecat ?

De ce ai zis că nu mai poți trăi , cînd astăzi mai ai ceva copii ?

De ce ai urît ca un copil dimineața , cînd bătrînul din tine mai așteapă odată viața ?

De ce ai promis cele cuvinte deșarte , dacă ai știu că nu ai dreptate ?

De ce ai vrut să fii așteptat , dacă în gară niciodată nimic nu ai luat ?

De ce ai uitat de părinții tăi , dacă te-au iubit și ai copii tăi ?

De ce ai bătut , de ce ai strigat , dacă nimeni , nimic nu ți-au dat ?

De ce ai ucis cu faptele tale , dacă ai știut că toate sunt greșale ?

De ce ai scris , ai vorbit , ai aflat , dacă de acolo ai fost alungat ?

De ce ai căzut dacă te-au ridicat ?

De ce ai plecat dacă te-au refuzat ?

De ce n-ai iubit dacă ai fost iubit ?

Dacă ai fost chemat, de ce nu ai venit ?

De ce ai tăcut , dacă ai vrut să vorbești ?

De ce ai murit, dacă ai vrut să trăiești ?

De ce nu visezi ,dacă te-au visat ?

De ce mai rămii ,dacă ești plecat ?

 

 

 

Uncategorized

Dacă nu erai tu .

mistica_soledad_by_fick3r-d4bxqdmE o melodie mută pe care o scrii , fiecare cuvînt îți șoptește ceva , te omoară sau are puterea de-a te reînvia . Astăzi a scris toata ziua , a șters , a scris și a scris . Ar fi greu să îți controlezi cuvintele , să le pui așa într-un rînd colo într-o margine de drum . E greu . Să vrei să spui atîtea cuvinte  și să taci , să vrei să strigi și să nu te audă nimeni . Însă noi oamenii suntem atotputernicii lumii noastre subterane , avem puterea de-a alege fiecare clipă ce se scurge din viața noastră . Noi alegem dacă vrem să vorbim sau să murim într-o tăcere . Și noi alegem ce răspunsuri oferim atunci cînd într-un amurg de seara suntem întebați de Dumnezeu , cum a fost azi și ce-ai făcut . De aceea suntem ascunși , evităm să vorbim cu noi în fiecare zi , uităm să ridicăm privirea în sus , colo spre răsuflarea cerului . Și rămînem pustii . Nu mai vorbim . De frică , de amintiri , de uitare , de dor . Nu știu exact de ce și-a ales să pășească atît de ușor pe pleoapele vieții , să își găsească refugiu într-o lună la fel de tristă ca privirea ei , să vorbească cu sufletul ei de fiecare dată cînd scrie , să fie zgîrîiată pînă la măduva spinării de durere care o culege zi de zi , să moară în fiecare zi și să nui fie frică , să plîngă nopțile de ploaie .Nu știu de ce o găsesc atît de frumoasă . Ruptă de pe pămînt .

Și azi mai plînge , dar din coltul ăsta de tristețe se naște un zîmbet efemer , care își țese o secundă de fericire fenomenală . Admirația asta este infinită . Și am întrebat-o de ce-ar avea nevoie cel mai mult , dacă tot își alege singurătatea ca o liniște a ființei sale . Și a tăcut . dacă ar fi știut că tăcerea asta îmi usucă sufletul . Aș fi privito la infinit , dar nu am putut , are asupra mea o mare putere , de aceea mi-e frică să fiu cu ea . Furam privirea , însetat ca un suflet aruncat în pustiu , însetat și înfometat de ea . Radiația privirilor noastre , exploda și tăcerea emană dorința ce fierbea în venele fiecăruia . Melodia asta mută capabil să o mai ascult . Știam că va vorbi oricum , ca într-un final să îmi spună doar atît …”dacă nu erai tu , era să îmi fie dor de tine “..

Uncategorized

Pentru totdeauna .

sorchaintherain13med_by_sweetjeannie-d6zu805 (1)Fiecare om își are o melodie , care uneori radiază , alteori nici nu se aude . Așa cum fiecare om alege în ce anotimp trăiește , așa cum fiecare om alege pentru totdeauna dacă stă sub ploaie sau își i-a umbrela .

Ea a ales  ploaia . Pentru totdeauna.

Parfumul de gheață încolăcit în privirea ei , agale pînă la umăr în sus emană o respirație rece  . Din umbra tristelor pleoape , scuturate de lacrimi sărate ce devin ca un balsam de buze , doar că le usucă , ea se pierduse demult în lumea asta moartă . Își tîrîe sufletul ca o pungă umplută cu răni , ostenită . O vezi cum își desenează un zîmbet , enigmatic , inocent , tremurător doar atunci cînd de sus , mai trimite ceva Dumnezeu . Fie o rază de soare , o furtună efemeră , o scînteie de căldură , o privire de fulg , orice . Ai să o vezi inspirată pînă la ultimul strop de existență , doar atunci cînd o să găsească un rai pe pămînt , și o să vrei și tu să fii în lumea ei . Rar însă își dezbracă hăinuțele , pentru că este ascunsă ca un ghem de ață , ca un firicel de iarbă zgribulit  , este ascunsă între oameni . Ai să vezi cum fug oamenii cînd Dumnezeu plînge , cînd el trimite o ploaie capabilă să te curățe pînă la oase . Ea însă se oprește la o margine de drum , își ridică privirea și primi ploaia ca pe-a binecuvîntare , capabilă să îi fărîme tot osul , să spele fiecare lacrimă înghețată într-o noapte ascunsă. Ciudat ai să privești , cum a amorțit acolo pentru că între ea și natură există o legătură strînsă , o formulă în care doar ea există . Avea o umbrelă în mînă , dar nu pentru ea ci pentru privirile ciudate . Sa lăsat cuprinsă până la talpe , cuprinsă de ploaia asta care ți-se leagă ușor și îți umezește ființa . Ea te satură , te obosește , te gustă cum vrea ea , e stăpînă atunci . Și are o mare putere asupra ta . Ei își ocrotesc pleoapele cu o umbrelă , ea însă închide ochii și simte fiecare picătură de ploaia cum dansează pe ființa sa . A stat acolo cît a plouat , toată ziua , iar eu nu m-am mișcat să o admir . Îmi creștea o inspirație , eram pe acelaș pămînt dar erau două lumi diferite , unde este ea și unde sunt toți oameni culeși într-o cutie . Poate fi naivă ? Un suflet atît de inspirat de-o lume divină , o lume care nu o avem noi aici pe pămînt , nu ar fi subiectul exact denumit naivitatea , e o profunzime deosebită ascunsă în ochii ei . O pot găsi dintr-o mie de priviri , dintr-o mie de zîmbete . O vezi cum e ostenită printre oameni , atît de ostenită aici . Am tăcut pentru totdeauna , să pot să savurez din tăcerea ei , din liniștea ei care îmi cutremura toată existența mea , am tăcut pentru a putea să o mai văd .

Vorbește puțin , sau vorbește mai mult cu tăcerea naturii care o  privește cu atenție  , fiecare colț de rază a soarelui , fiecare picătura de ploaie ce se alunecă pe pielea ei , atît de atentă cum nu suntem noi , e atentă la lucrurile speciale , noi auzim cu urechile noastre și nu auzim , cu ochii noștri privim și nu mai înțelegem . Suntem prăfuiți cu mii de alegeri pe care le facem , dar uite la ea , rămîne ce-a fost , un suflet atît de viu . Un suflet viu pentru totdeauna .

Se joacă cu fiecare strop de ploaie , ar fi un copil , oare ? Dumnezeu îi dăruiește fericire asta cu care ea se hrănește zi de zi , dar știe el că  vine o zi și o să îmi o ia . Aș fi îndrăznit , sau aș fi avut curajul să mor odată cu ea ? Sau aș rămîne pe pămînt , un suflet pierdut . Odată cu ea , afară va dispărea pentru totdeauna ploaia .

 

Uncategorized

Am să tac .

singing_in_the_rain_by_tuyetdinhsinhvat-d4ai2loDin toate stelele de pe cer furate , eu am luat o singură carte ,

Nu pot să citesc , nu am răbdare , scriu că atunci doar sufletul moare .

Și-a vărsat pe mine , întîmplător Dumnezeu , o lună tristă într-o formă vie de zeu ,

De acum sunt rece , mor în fiecare zi , a te minți că ți-e bine , e o formă de-a exista , să știi .

Nu te teme , am să închid ochii cînd am să te privesc .

Te-aș simți de departe , oare nu mă crezi ?

Închid ochii larg pînă la pămînt , se scurge încă o zi din venele de-a trăi ,

Nu pot să simt ceva pentru lume , căci singură in mine trăiește o lume ,

Mi-e frică să deschid ochii , aș fi putut să te îngheț ,

Dar eu demult am uitat însă să trăiesc .

Unde sunt ? Acum sau mîine ?

Sunt aici aproape lîngă tine , tremur și se aude cum sufletul trăiește ,

Dar știi , vine ploaia ea totul oprește .

Nu îți fie frică , nici nu am să vorbesc ,

Am să tac , și am să te ocolesc .