Să nu ai încredere în ei , niciodată .

it_gets_darker___by_day_light-d4tyrukFără putere rămasă în urma unui obstacol ce durează deja un împachetat timp , fragilă și nehotărîtă cu o privire unică lăsată de greutatea lacrimilor depuse și înghețate pe gene , își privește pămîntul ca un admirator de stele .  De ce pămîntul este oglinda cerului , a întrebat ea ? Pentru că noi cadem jos dar sufletul niciodată nu se dezlipește de pe cer . Așa i-am spus . Eu și cu ea , ce comparație complexă și rară , două vieți separate de-o distanță normală . Ruginită de propria rană vărsată în lacrimi , rănită și distrusă pînă la fiecare os , nici nu ar putea să mai respire . Chinuită ca un copil abandonat într-o noapte de iarnă , ca o frunză uscată căzută la pămînt , ca un fir de iarbă rămas fără putere , călcat de toți . Dacă moartea ar fi cea mai mare durere neagră și închisă , probabil pentru ea moartea ar fi doar un amurg în care își va odihni ființa . Căci nu moartea e dureroasă , ea nici măcar nu doare ci dimpotrivă ne doare viață cu tot cu hotărîrile ei , cu faptele și neajunsurile . Atît cît nu luăm decizii , și suntem copii atît suntem fericiți și doar atunci cînd se dau într-o parte părinții , cînd zidul ăsta mare de care ne ascundem noi , ne apărăm , dacă el dispare atunci rămînem maturii care își i-au  propria viață în mîini . Dezamăgirea este haina care ne îmbrăcăm zi de zi , dezamăgirea și uitarea . Își lua o oglindă care îi arată doar chipul colorat pe exterior , fără a privi demult în subterana sa oglindă . Ce-ar fi dacă omul nu se va uita în oglindă ? Am fi obosiți , urîți și uitați ? Cred că ne-am găsi priviri , ne-am găsi oameni pentru oameni și ne-am oglindi acolo pentru totdeauna . Și am aștepta ploaia să ne stoarcă sufletele , să se combine cu lacrimile noastre . Fiecare o așteaptă cîte-odată . S-a dezbrăcat de hăinuțe , și și-a învelit sufletul cu frunze culese dintr-o toamnă iernatică , cu firișoare de iarbă fragede și omorîte , și răsufla ca în ultima instanță atît de ostenită de propriile alegeri . În lumea asta și-a înțeles doar că aici și-a murdărit sufletul doar , și l-a aruncat în cele mai întunecate prăpastii , a fost omorîtă simțind fiecare lovitură aruncată în spinare . Bătută cu picioarele , cu pietre , cu cuțite lăsată în drum , înghețată de friguri și de oameni . Lumea asta total nu a fost făcută pentru ea . Acum cît și cum nu s-ar tîrî la pămînt , mi-a șoptit doar atît . – Tu să nu ai ….mă auzi ? Eu strig la tine , tu mă mai auzi ? Să nu ai încrede niciodată în oamenii care îi admiri , care îi iubești pînă la ultima picătură de vise , să nu ai încredere în oamenii care te rănesc iar și iar , să îi ierți și să îi lași . Să nu ai încredere în oameni și să nu te dai ca pe o marfă oricît de mult nu ai fi vrut să fii cumpărată , să ai răbdare și să închizi ochii oricît de mult nu te-ar durea. Să nu mori sau mai bine să mori decît să trăiești murind . Știu că ai auzit de la toți că mereu să faci ceea ce îți va șopti inima , dar de multe ori ei nu știu că inima mai tace uneori . Eu mi-am ascultat-o și acum sunt fărîmițată în bucăți , pe jumătate vie . Să ții minte doar atît , să nu ai încredere în nimeni niciodată , știu că o să ai , atunci ai să poți să vezi de ce ți-am spus eu toate astea .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.