Din toate stelele de pe cer furate , eu am luat o singură carte ,

Nu pot să citesc , nu am răbdare , scriu că atunci doar sufletul moare .

Și-a vărsat pe mine , întîmplător Dumnezeu , o lună tristă într-o formă vie de zeu ,

De acum sunt rece , mor în fiecare zi , a te minți că ți-e bine , e o formă de-a exista , să știi .

Nu te teme , am să închid ochii cînd am să te privesc .

Te-aș simți de departe , oare nu mă crezi ?

Închid ochii larg pînă la pămînt , se scurge încă o zi din venele de-a trăi ,

Nu pot să simt ceva pentru lume , căci singură in mine trăiește o lume ,

Mi-e frică să deschid ochii , aș fi putut să te îngheț ,

Dar eu demult am uitat însă să trăiesc .

Unde sunt ? Acum sau mîine ?

Sunt aici aproape lîngă tine , tremur și se aude cum sufletul trăiește ,

Dar știi , vine ploaia ea totul oprește .

Nu îți fie frică , nici nu am să vorbesc ,

Am să tac , și am să te ocolesc .