Te aștept acolo unde îți înecai singurătatea , mai ții minte ?
Și dacă îmi zici că da , pe acolo sub frunzișul de cuvinte .
Te-am căutat sub toți nucii de la poartă din grădină ,
Bunelul meu , acasă azi nu vine .
Au murit cu tine și păsările în zbor , mai ții minte și cîinele a plecat atunci în zori ,
Au rămas muți pereții ogrăzii noastre , și cerul plînge , cu el și floarea albastră .
Colo în deal , colo în grădină e pustiu , e jale și doar singurătatea mai suspină ,
Ai murit tu , a murit și înțelepciunea , e vară acum aș alerga prin pădure vastă.
La pescuit , în pădure sau în grădina , acasă așteptai acolo lîngă fîntînă ,
Nu am să uit că am fost turturica ta , că mereu cu bumboane acasă veneai .
Te aștept acolo într-un colț de cameră uscată , înghețată din martie încă mai sunt , bunelul meu sau tată ?
E rece inima mea de atunci cînd am ținut mîinile reci , o lipsă de om și niciodată n-ar trece ,
Nu îți fie frică eram deja moartă de-o victimă frumoasă și atît de ciudată , atît de rece ,
Acum te-aștept colo la fereastră , lîngă fîntînă , oriunde afară sau la masă în casă .
Te așteaptă pămîntul înecat în stele , se usucă florile că și-au pierdut din putere ,
Tu erai înțelepciunea vie a casei noastre , și frunză și cerul erau toate frumoase ,
E frig . Uscat . Înecat într-o durere . E dor . Plînsetul ce moare în vene .
Și nopțile ascunsă cu fața la perete , plîng că strigă moartea ta efemeră .
