Te aștept acolo unde îți înecai singurătatea , mai ții minte ?

Și dacă îmi zici că da , pe acolo sub frunzișul de cuvinte .

Te-am căutat sub toți nucii de la poartă din grădină ,

Bunelul meu , acasă azi nu vine .

Au murit cu tine și păsările în zbor , mai ții minte și cîinele a plecat atunci în zori ,

Au rămas muți pereții ogrăzii noastre , și cerul plînge , cu el și floarea albastră .

Colo în deal , colo în grădină e pustiu , e jale și doar singurătatea mai suspină ,

Ai murit tu , a murit și înțelepciunea , e vară acum aș alerga prin pădure vastă.

La pescuit , în pădure sau în grădina , acasă așteptai acolo lîngă fîntînă ,

Nu am să uit că am fost turturica ta , că mereu cu bumboane acasă veneai .

Te aștept acolo într-un colț de cameră uscată , înghețată din martie încă mai sunt , bunelul meu sau tată ?

E rece inima mea  de atunci cînd am ținut mîinile reci , o lipsă de om și niciodată n-ar trece ,

Nu îți fie frică eram deja moartă de-o victimă frumoasă și atît de ciudată , atît de rece ,

Acum te-aștept colo la fereastră , lîngă fîntînă , oriunde afară sau la masă în casă .

Te așteaptă pămîntul înecat în stele , se usucă florile că și-au pierdut din putere ,

Tu erai înțelepciunea vie a casei noastre , și frunză și cerul erau toate frumoase ,

E frig . Uscat . Înecat într-o durere . E dor . Plînsetul ce moare în vene .

Și nopțile ascunsă cu fața la perete , plîng că strigă moartea ta efemeră .