Cerul plînge mai mult decît un pui de om ,

Decît tine și mine , plînge ca neom .

Și uite , cum salveză și floare din grădină ,

Ne ascunde printre lacrimi de dor , suspină .

Cerul plînge mai mult , decît o mamă ce așteaptă .

Stiînd că toți l-au uitat, vre-odată ,

El plînge chiar dacă există și soare ,

Cum n-a mai plîns niciodată , o frunză ce moare .

Și ultima picătură ți-o dă ca inspirație ,

Tu singur îți faci din timp , o revelație ,

El plînge pentru noi ,

Niciodată pentru dînsul ,ci pentru ei ,

Iar noi ne plîngem că plîngem de obicei .

Nu se laudă nici picătura , nici nu se lămurește ,

Noi plîngem că sufletul atunci se ocolește .