Dacă m-ar întreba Dumnezeu cine e cel mai puternic om dupa el , aș fi răspuns doar atît :

” Este tatăl meu . “Trebuie oricum să îți afirmi răspusul , să îi daruiești o convingere totală . Și am privit cerul pentru o secundă , să pot să îmi așez cuvintele într-un rîd , am văzut atunci cum pe un cer stă miile de raze de soare , pe un cer se oglindește pămîntul și tot pe el stau păsările ce se alină în zbor . A răspuns . Tatăl meu este pomul de stejar care deși este bătrîn totuși este cel mai mare și cel mai puternic , este pomul ăsta de stejar care oricît de multe frunze nu au murit de pe el , el a contiunat să trăiască , la fel de frumos . Nu mi-a arătat niciodată de unde izvorăsc lacrimile lui , nu mi-a arătat rănile lui care i-au scris o viață pe ultima respirație poate , nu mi-a arătat furia și grijile care s-au izbucnit de pe un mal , nu mi-a arătat firele de păr cărunte , nici măcar ridurile care îi servesc anii la masă . Niciodată nimic nu mi-a arătat . Puterea asta de-a tăcea , de-a răbda , inoconștientă mi-a zidit cărămidă cu cărămidă caracterul . Oricît de mult nu a suferit atunci cînd din inima lui s-au zmuls sufletele crescute din sîngele său , oricît de mult nu a pierdut și viața l-a așezat în genunchi ani de-a rîndul , el a fost omul cu mustețe serios și mîndru . Cînd am început să cresc , să îmi afirm strunele vocii mele , am zis că nu e binevenită mîndria , l-am condamnat și am înțeles cît de mult am greșit . Era simplu tatăl meu , dar principiile de viață ale sale au crescut în grădina sa atîtea curcubeu , viață . Și mă mîndresc și eu . Cînd a plecat de lîngă mine , am înțeles că pot fără el pînă în momentul cînd nu m-ai aveam putere . Obosită de dezamăgiri , fără nici o putere și voință de timp . Căzută și despicată absolut . Strigătul pe care îl auzeam în fiecare noapte , fiecare durere , sufocare , mă omora . De atunci , de cînd nu este lîngă mine sunt cu sufletul în mînă , omorîtă . De cînd nu este lîngă mine , am văzut marea lui putere , ca un zid la orice obstacol , fără frică lîngă el .

În ochii lui se oglindește marea , nisipul și roua care îmi leagănă ființa . Mama este dulce , dar tatăl meu este toată puterea și grija . Vezi toate firicelele de iarbă care sunt mai sus decît toate celelate , apoi ele sunt copii iar cele uscate și călcate sunt firicelul – tată care are grijă să se usuce pentru respirația copiilor lor . Vezi păsărele care zboară , cea din urmă este tatăl pentru că este zidul zborului lor . Mă vezi pe mine , în spatele meu stă umbra tatălui meu .

Mama este totul și tatăl este ceva ? Eu zic că tatăl este totul iar dupa el stă mama cu grijele mei . Nu aș compara niciodată , nici nu se cuvine .