Dincolo de Tăcere .

des_tenebres_by_unsilentyourlife-d5ku7bkLiniștea din sufletul nostru ne invoca doar atît că vorbim prea puțin ce-ar fi trebui să scoatem din sufletul nostru . De multe ori am învățat să răspundem la durere printr-o mare tăcere. Să stăm acolo în liniște pînă ni-se usucă toate cuvintele în suflet. Ne prăfuim cu tăcere și totuși răbdăm. Mi-aș fi dat oare o singură întrebare , dacă am începe să vorbim de-o durere comună sau separată , să vorbim , să o cîntăm , să o strigăm pînă se cutremură oasele , pînă zgîrîiem sufletul. Ne-am fi numit nebuni de sensibil , iar lumea asta ar căpăta o melodie din strune de chitară care se rup din durerea noastră , din strigătul nostru totuși. Sensibilul drum care ne duce colo în fața gării noastre , ne lasă ssă uităm de salutări , de așteptări . Dacă suntem răniți , dacă iubim , dacă ne-au dezamăgit , dacă au murit , dacă ne-au înșelat , dacă suntem vinovați , oricît de mult am fi dorit să strigăm acele mii de cuvinte risipite în lumea noastră subterană , atît de mult noi ne ascundem sub o tăcere ștearsă de nopțile înecate în lacrimi . Da , uităm să spunem totul și astfel pierdem totul , iar cel mai de preț este că pierdem pe noi înșine.Cineva alege să vorbească cu muzica , cineva să cînte , unii să scrie , alții plîng , privesc ore în șir spre cer .Adunăm ruinele în sufletele noastre , ne separam oameni de oameni , uităm să zîmbim , rămînem niște motoare care își succed timpul după o singură funcție. Și nimeni nu ar ști cum e să te întorci acasă , tăcînd . Cum să te trezești într-o dimineață ostenită ,tăcînd . Să adormi în tăcere , să asculți în tăcere . Să trăiești într-o tăcere . Uite vezi , cum îmi vorbesc strunele acestea rupte din razele de lumină a soarelui rece , cum iși scurge lacrimile ultima respirație de lună plină , cum cîntă tăcerea cufundată într-o picătură de durere ascunsă în sufletul meu , cum se zbate inima făcînd un zgomot ce mă ostenește , aș fi oprit-o . De ce ? Căci mi-o aud , și nu știe să fie tăcută .

Și așa suntem fiecare , eu și tu . Avem atîtea să ne spunem dar am uitat să mai vorbim . Și risipim cuvintele printre timp .

Nimeni oare n-ar fi răspuns vre-odată , tăcerea oare își are rostul ei vre-odată ? Își are doar atunci cînd vorbești ceea ce rațiunea nu îți permite , ceea ce ea nu strecoară . Însă sufletul are nevoie de atît de multă tăcere ? Vorbesc oameni cu oameni și nu se înțeleg .

Rămîi aici .

Mi-e frig de frigul ce-o să mă zdrobească ,

Acum. Aici . Cîndva.

Și nu o sa mai fiu cu tine , oricît de mult nu aș dorea .

Te-am căutat , nebun în noapte , pe veci și pe-o aripă ruptă .

Nu te-am auzit colo în gară , dar cine acum să mă audă ?

Ești singur ca un pui de gheață , strivit în toate mii bucăți ,

Și din mare singurătate , cum să rămîi aici ca să te învăț ?

Ce-aș fi eu fără tine , mamă ?

Și fără tată sunt nimic ?

Doar colo încă în ogradă ,un pui de iarbă călcat și strivit .

Dă-mi șansă Doamne , și optiune de-a alege și a muri ,

În locul lor m-ai fă o lege , să moară mame și copii .

Orfanul este tot o moarte care te îngheață în fiecare zi ,

Și ce-ai alege tu din moarte , un om viu sau fără mamă tu să fii .

Rămîi aici măicuță dragă . rămîi în gară cu copii ,

Deseara vine tata acasă , e cald și sobă , jucării .

Eu văd că încă sunt mare , și văd și părul cărunțit ,

Închide-mi ochii Doamne , e cea mai mare durere pe care mi-am dorit .