Așa mi-am spus , rătăcită printre cuvinte , omorîtă de oboseală care o culeg din privirile umane -inumane, mă tîrăsc la pămînt ca o ploaie grea și ușoară capabilă să doboare orice dacă ar vrea . Suntem mai puternici decît se cuvinte să fim , și mai slabi suntem decît am fi știut. Tot ce radiază în ființa noastră inumană este absoluta iubire pe care mi-o transmite respirația de sus. Suntem fiarele care căutam prada iubirii și cînd o găsim m-ai uităm să o punem la masă , să o gustăm în fiecare zi din ea , ci dimpotrivă o rupem , o sfîșiem , o distrugem și înghițim ultima picătură de viață care se zbate în tremurul ei. Iubirea , așa o gustăm noi . După ce-am lăsat-o la pămînt în oase și durere , ne plictisim de fumul de țigară care l-am lăsat agale pe trupul să-i se scurgă , ne plictisim și plecăm.Iubirea acea picătură de vis care se servește ca o strună de chitară , ca o strălucire de lună plină, ca o voce răgușită de vioară, ca o răsuflare incompletă pe care tu ești capabil să o completezi , ca o iubire . Am omorît existența ei , i-am rupt totul , oase , carnea și respirațiile reci , am înghețat-o , am uitat-o și ne plîngem că însăși ne numim singuri prăfuiți de timp.

Cum ai primit-o , ce i-ai fi făcut, ți-ai distrus propria existență subterană. Căci chiar și atunci cînd te gîndești că poți să răsufli fără ea , nu poți. Nu putem să fim fără ea , atît de puternică să fie. Iubim orice , dar iubim și de aici luăm fiecare moleculă de putere , de speranță cu care ne spălăm în fiecare dimineață pe zi.Și soarele iubește pămîntul chiar și atunci cînd nu apare pe cer . Dumnezeu dintodeauna ne-a iubit , cînd nu poate el atunci ne mai trimite cîte-o iubire . Dar noi , eroi ai timpului ce ne numim ? Noi credem că ne-am salvat de ea . Și iubim cu toții, alții iubesc iar unii nici nuștiu că fac asta.