Uncategorized

Mai frumoasă decît toate.

Perfection_II_by_GironimoMai frumoase decît toate doar femeia poate fi.
Ea iubită și săracă , pustie și tot uitată.
Dimineața pe la șase , pe la zece sau la nouă,
Tot mireasma se pastrează, de e rece sau chiar plouă.
Ea și tristă,și iubită . uneori puțin naivă.
Poate pe-o singură noapte,alteori pe-o veșnicie,
Te încîntă,te alintă , îți mai dă o garanție,
Și-apoi iar înfuriată,te omoară din privire,
Iar rănită, neiubită , se transformă într-o fiară.
Și-apoi dintr-o rană dură,
Stă, se vinde seara în gară.
Nu e rea și nici mai bună,
E o femeie ce cerșește, un copil încă mai fraged
De-o mai mare lumină.
Și lovită,batjocorită cu picioare și cuvînt.
Prăpastia colo e la dînsa în gînd.
Mamă, sau bunică,prietenă sau iubită,
E o rană care strigă colo-n noapte,cînd tu dormi,
Hapsîn de-a ta fericire,ea e tristă ca un pom,
Obosită că te-alinți că mîncare ei nu-ți place,
Ba că vrei să pleci singurel,fără ea că nu-ți dă pace,
Și-o lași noapte cu un copil, să adoarmă cu durere,
Și vii dimineața în zori , cu-o mireasmă de albină,
Și ea vede și tot tace, iar iubirea ei nu-ți place.
Și e tristă,obosită,batjocorită,neiubită.
Dar frumoasă,liniștită ca o fiară se ridică,
Stă-n oglindă pentru tine,la bucătărie , colo-n tindă,
Trup și suflet e al tău,tu culegi și arzi ca zmeu.
Se întoarce,se-combină,uiță de seara cui de vină.
Și mai trece ziua ei,vina cui să fie? Al ei!!
De flori ai și uitat,de-o alinare,de-un palat.
Ea femeia , e frumoasă,singură și atît de proastă.

Și mai strigi la ea tîrziu,ca un zid de piatră rară,

Și-o lovești cu cărămizi,de-îi deschizi o hemarogie totală,

Cînd m-ai vezi că n-ai putere,dai în ea cu ce găsești,

Iar nimicul din priviri, te face să enervezi.

Înșelate,neiubite,colo între prieteni batjocorite.

Să arăți că îți ești erou,că femeia ta îî bou,

Să le arăți că te ascultă,dar ea tace că te știe.

Și că soarta ei e clară.

Mame,iubite și bunici.
Ard ca niște licurici.
Cu răbdarea tot în mînă.
Azi s-a născut încă o lacrimă divină.
Și iar plîng și sunt frumoase,nici urîte toate alease.
Răbdătoare și cuminți,singure cu un fel de bici.
Ele tac și tot mai tac ,pe-al vostru drag meleag.

Și rămîn la tot frumoase,mai bogate,mai desculț,

Mai frumoase decît ele,mai frumoase nici că nu-s.

 

Uncategorized

Aruncă-mă.

august_by_gironimo-d5dn8hlȚi-am spus că suntem o altfel de poveste,

Atunci cînd dintr-o lume am evadat.

Nici amintiri ciudate,luate pe împrumut,

Nici ele nu m-au făcut tăcerea să-ascult.

Aruncă-mă prin șoapte,într-o tăcere mută,

Chiar doar tu,și restul nimeni nu-o să mă audă.

Lacrimi pe-o strună de chitară, se fac în picături de rouă,

Aruncă-mă afară, doar atunci cînd plouă.

În cerul plin de stele, în lună căzătoare,

Aruncă-mă în amurg, în răsărit de soare,

Și taci dacă dorința te-a așteaptă,

Orbul din tine, nimic să nu mai vadă.

Aruncă-mă în aer, ca o piatră mică,

Sau mare, cum ai vrea , fără pildă.

Aruncă-mă în praful singurătății tale,

Să simt ce simți și tu, în ale tale toamne,

Aruncă-mă în mare cu apa tot mai rece,

De frigul tău să-ngheț, să mint că îmi va trece.

Aruncă-mă acum, cum ai da o lovitură,

Să nu mă îndulcească, nici cea mai dulce mură.

Aruncă-mă în pustiu, și închide-mă acolo,

În gînduri să nu fiu.

În șoapte să dispar.

Tăcerea să nu ți-o știu.Nici să nu o gust măcar.

Uncategorized

Ai dreptul să taci.

 

Hands_by_geminischooltexasAi dreptul să taci, să mă iubești de la înălțime,

Iar cînd îți strig, nici să nu îmi răspunzi prin mulțime.

Ai dreptul să mă lași ca pe-o fiară de pădure,

Să mă creadă nebună, o singură lume.

Ai dreptul să rămîi aici sau la distanță,

Dar să mă lași , să mă înec la suprafață.

Să  îmi telefonezi pe număr necunoscut,

Iar eu tăcută , să aștept să te ascult,

Ai dreptul să asculți cuvinte deșarte,

Rupte din mine, citite dintr-o carte,

Ai dreptul să te apropii de mine acum,

Și să mă ascunzi, colo în drum.

Ai dreptul să mă minți că m-ai așteptat mereu,

Că ți-a fost oricînd dor și fără mine, greu.

Ai dreptul să regreți că ai plecat,

Să te întorci din drum,să stai culcat,

Ai dreptul să mă uiți de mîine sau de ieri,

Să mă iubești nebun ca florile de tei.

Ai dreptul să te îndoi,să te săruți și taci,

Dar cu mine,n-ai dreptul orice să faci

Ai dreptul orice să faci cu mine din tine,

Dar n-ai dreptul să faci ce vrei cu mine.

 

Uncategorized

Prietenia, fir de fier.

august_by_mechtaniya-d47g0fcCărțile mi-au mai  spus că nu există, oamenii fug de această întrebare. Profesorii îți dau exerciții pentru un răspuns.Părinții îți dau sfaturi.Frații cred.Iar cîinii tac,rămîn lîngă tine.La cît suntem folosiți, dezamăgiți într-una, s-au rupt puterile și rămînem osteniți atunci cînd se cuvine să oferim prietenia noastră ca pe un sprijin.

Regăsim răspunsuri multiple, chipuri și mai triste sau naive. Mai găsim și chipuri care doar sunt înecate în tăcere.După atît timp găsim și prietenia, căci o primim ca pe-o necesitate, indiferent cu cine ți-o croiezi. Și totuși există. E ca o iubire , ca pe-o melodie dacă ai răbdare poți să ți-o faci un album. Uneori te supără , alteori te ridică. O săpăm între frați, alteori între străini. Ne înrudim și existăm din fericirea prieteniei noastre. Alții pot , alții se plictisesc . Pînă la un timp îți fură și fericirea.Ai un covoraș țesut de tine, cîte culori aprinse parcă ar fi culese din razele de soare, din recele lunii, din florile călătorii, un covoraș țesut de prietenia ta. Iar cînd ea pleacă îți rămîne decît o singură culoare, a ta . Nimeni nu a zis că prietenia nu e efemeră, și nimeni nu ți-a promis că e veșnică. Doar ți-au dat-o . Bucurăte și ți-o ia ca sprijin.

Nui nici fir de ață, ar fi prea elastică și subțire. Tot tu ești stăpînul care cînd pleacă la magazin își cumpără materia. Singur alegi ce prieteni îți mai faci, și cît te dedici lor. Ia-ți un cîine, un iepuraș, un pui de rîndunică, dar să știi că cînd îți vor cere libertate – să le poți și să le-o dai, dacă ești prieten.

Eu am prietenia ca pe un covoraș împletit cu  un fir de fier, se poate topi doar de la căldura ei. E mic poate, dar ne încălzește și la cele mai friguroase zile.Cine a zis că prietenii sunt mulți, pentru că mulți nu există. Există doar prieteni adevărați, și doar atît.

Uncategorized

August, amurgul de seară.

august_by_kaliope15-d59pbveFără de cuvinte a rămas cerul, el ne-a dat doar tristețea unei luni atît de pustii. Doar atît. Ne-a lăsat să o gustăm în liniște, în singurătate. Simt timpul cum ne usucă, atît de ușor precum vara aceasta, care sa spulberat fără nici o evidență. A trecut fără inspirație, doar răni de dor și de-o durere fără nici o garanție. Timpul a plătit chitanța pe lumina, astfel totul în lumea aceasta rotundă este trecător. În unele zile am crezut în neîncrederea mea, iar în altele știam că imposibilul nu există.Totuși mă conduc după aceeași rutină, că vara nu are nici o inspirație pentru mine. Fără cuvinte, stau în seara porții, și aștept acolo timpul în mînuța cu toată inspirația vieții mele -..Toamna !

Din tremurul din august care nici nu prea se grăbește să plece, și nici să rămînă. O duminică în care nu reușești nimic să faci decît să savurezi fiecare moleculă de lumină a soarelui . Însă umbra lunii, de multe ori mă cheamă la o insomnie. Magnifică este plecarea, pentru că doare atît de mult. Și ne desparțim, acum în august, ca și în duminicile de pe vatra bunicii, ne desparțim și luăm rutina zilelor de lucru, de studii, de alegeri noi, de oameni așteptați, de recele vieții care trebuie îmbrăcat.

Cine e august? O lună măsurată în săptămîni, și apoi o zi măsurată într-o oră. Ne rămîne doar să ne facem o listă în care să marcăm ce am vrut să facem și ce nu am făcut totuși pînă la final. Simt o durere ce respiră a singurătate, și apoi o grijă umplută cu scînteia focului care a ars. Mai simt și un ecou, dar cît de mult aș fi vrut n-am timp ca să privesc în urma mea, pentru că mă cheamă toamna mea.

Ne împachetăm bagajele, și sufletele. Plecăm. Culegem roadele fierbinți a inimii noastre. Și așteptăm să mai vină a cîta oara , încă o astfel de vară.Însă de cîte ori nu ne-am reîntoarce, timpul mereu le schimbă ale-locurilor.Niciodată nu o să fie cum a fost, dar poate să fie cum va fi. Și pe strune de chitară, din picăturile de pămînt scăpate de rîndunici din zboruri fragede, pe aroma trandafirilor rumeniți de culoare,și pe gustul al feluritor fructe, mai vine o lacrimă de vioară care ne închide într-un amurg această vară.

Uncategorized

Am nimic.

O lună tristă ce își varsă atîtea lacrimi tot uscate,

Nemuritoare.

Nu mai simt nimica, din nimicul ce mai vine.

Țesuturile tale cu ale mele se tot combină,

Ți-e trist,mi-e tris și mie.

Durerea.

O simți, fără putere ești în fața vieții tot deșarte,

Fără tine sunt nimic, sau un nimic mai mare, poate.

Mi-e frig și un rece de la tine vine.

Și ce ai acolo ?

Am nimic.

 

Uncategorized

Păunescu, tu n-ai murit.

Doamne, ce cer uscat s-a așezat pe fruntea omului sărac,

Pînă la oase dezbracat, fără urmă de-o lacrimă sfîntă de colac,

Lucruri efemere, etichete cu sume, pe-un covor cu nuiele nimeni nu țese dragostea ,

Unde suntem acum? Păunescu așteaptă să mai vorbim fără scrum, pacostea.

Dacă aș astepta ploaia ca o binecuvîntare amară, cu picioarele în pămînt și cu sufletul afară,

Colo în margine de sat, ai să mă vezi. Tu, Păuneascu doar pe tine te-aștept.

N-am nici un zid, nici o poiană, nici refugiu care mă tot cheamă,

N-avem poezie,nici părinți lăudati, n-avem iubire între ei și frați.

Soare,  nui soare, patria nui. A murit și Vieru,nici Eminescu nui.

Ziduri din beton să nu fim supărați, ne asigurăm viața ca un păcat.

Și toate sunt trecătoare, nici viață mai că nui,

Dacă aici e invidie, colo nici dragoste de pui.

Săraci pînă la oase, săraci fără Dumnezeu,

Dacă am murit poeții, au murit și un zeu.

Cenușa