Uncategorized

Am nimic.

O lună tristă ce își varsă atîtea lacrimi tot uscate,

Nemuritoare.

Nu mai simt nimica, din nimicul ce mai vine.

Țesuturile tale cu ale mele se tot combină,

Ți-e trist,mi-e tris și mie.

Durerea.

O simți, fără putere ești în fața vieții tot deșarte,

Fără tine sunt nimic, sau un nimic mai mare, poate.

Mi-e frig și un rece de la tine vine.

Și ce ai acolo ?

Am nimic.

 

Uncategorized

Păunescu, tu n-ai murit.

Doamne, ce cer uscat s-a așezat pe fruntea omului sărac,

Pînă la oase dezbracat, fără urmă de-o lacrimă sfîntă de colac,

Lucruri efemere, etichete cu sume, pe-un covor cu nuiele nimeni nu țese dragostea ,

Unde suntem acum? Păunescu așteaptă să mai vorbim fără scrum, pacostea.

Dacă aș astepta ploaia ca o binecuvîntare amară, cu picioarele în pămînt și cu sufletul afară,

Colo în margine de sat, ai să mă vezi. Tu, Păuneascu doar pe tine te-aștept.

N-am nici un zid, nici o poiană, nici refugiu care mă tot cheamă,

N-avem poezie,nici părinți lăudati, n-avem iubire între ei și frați.

Soare,  nui soare, patria nui. A murit și Vieru,nici Eminescu nui.

Ziduri din beton să nu fim supărați, ne asigurăm viața ca un păcat.

Și toate sunt trecătoare, nici viață mai că nui,

Dacă aici e invidie, colo nici dragoste de pui.

Săraci pînă la oase, săraci fără Dumnezeu,

Dacă am murit poeții, au murit și un zeu.

Cenușa