Don’t give me up .

AuTuMN____by_day_light

Noi știm că murim în fiecare zi , murim de-o maladie care ne scutură ca pe niște covoare demult uitate și prăfuite. Noi știm că suntem prăzile unor priviri, și mai știm că noi zi de zi omorîm iubirea. Dar noi nu știm , cît de dureros e să trăiești fără ea sau să mori ? Urmărim zi de zi filmele vieții noastre, și uneori recunoaștem că nu mai trăim.

Mi-e frică că mor și eu . 

Eu știu că stelele îmi numără zilele pe pămînt, dar oare ce este mai mortal decît o iubire moartă ? Pot să mor cu ochii închiși, dar nu mi-e frică decît să te zăresc într-o zi, între minutele numărate pînă la tine. Nici pustiul nu îmi va înghiți tăcerea, nici strunele de chitară nu mă v-or gusta ca pe-o pastilă amorțită, nici soarele nu îmi va dărui căldura.Doar luna , doar ea , va ști că sufletul meu acum se ridică spre cer.

Îngerii îmi păzesc zilele în care mă tîrîi la pămînt de boala care mă mănîncă, oare n-ar fi mai frumos să mă cheme ușor ? Chin.Privesc stelele ca pe niște suflete încă vii, acolo aștept și căderea mea. Fără suflare rămîn printre oameni, mă sufoc și rămîn ca o frunză într-o toamnă uitată, doar că aștept să tot cad pe-un pămînt fără oameni. N-aș avea nevoie de mila cuiva, aș fi putut să spun de la început, am nevoie doar să mai scriu înaintea mea, să scriu înaintea durerii mele. Aș putea să te rog să nu mă mai lași în nopțile în care îmi amorțesc venele cu pastile, sau îmi droghez insomnia, aș fi putut să te rog să nu mă lași atunci cînd ființa mea tot cere un final de ajutor, să fii aici cînd nu pot să mănînc , sau cînd vreau pur și simplu să închid ochii. Dar ce-ți pasă ție de moartea mea ? Ți-aș fi putut spune , de viața noastră că e  atît de ciudată și nu așa cum am visat-o , dar știu că visurile oricînd devin realitate, important e să dormi dacă poți. Aș fi putut să fiu mai plictisitoare decît crezi, mai urîtă decît m-ai fi văzut, mai vie decît pot să fiu. Dar nu eu am pus diagnoza.

Aș fi putut să îți scriu la infinit, ca un cerșător . Dar n-am să o mai fac, e nedreaptă viața cu noi ? 

Aș fi putut să te rog , să nu mă lași niciodată . Niciodată. Dar pentru ce , acum au venit îngerii la răsuflarea mea ?

Murim în fiecare zi , apoi uităm că suntem morți. Ne uităm jalnic unul la celălalt și plecăm în pasul nostru grăbit.Ne chinuim din vina noastră. Și rămînem la fel de bolnavi. La fel ca toamna vieții mele.

Și nu mai știu , cum e mai bine , să simți pas cu pas , seară de seară că bolnavul din tine moare ? Sau să mori într-o zi ? 

Aș fi putut să te rog , să nu mă mai lași ….dar te-am lăsat eu cu moartea mea ! 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.