Întreabă-mă tu toamnă cum mai trăiesc pe pămînt ,

Chiar dacă scuturată sunt ca o frunză , de vînt.

Întreabă-mă dacă mă doare atunci cînd nu dorm,

Dacă pot sau nu să mai fiu om.

Întreabă-mă de ce te-am așteptat în gară,

De ce dacă plouă sau frig , iar eu stau afară ,

Și cum să iubești într-o astfel de formulă,

De doi ani sau de-acum o lună ,

Întreabă-mă ce mănînc la prinz sau la cină,

De ce plîng în noapte ,și cine are vină ,

Sau dacă mi-e frig , și acel rece ,

N-am mai gustat cuvîntul care trece .

Întreabă-mă de mi-e dor sau amorțită sunt ,

Dacă am iubit, sau dezamăgită pe-un pămînt,

Cheamă-mă la ale tale seminare,

Întreabă-mă să-ți răspund ce mă mai doare .

Întreabă-mă așa cum nu mă întreabă nimeni,

Te simt lîngă mine și în ale mele vene.

Aruncă-mi niște strune de chitară să pot să îmi ung rănile deschise , niște aer de-al tău să îmi spăl plămînii pe jumate morți , niște picături de rouă să îmi curăț buzele atît de uscate. Da , aruncă-mi niște clape de pian , dacă tot le-ai învățat odată ,niște struguri de poamă să îmi amorțesc durerile de dimineață . Aruncă niște clepsidre să număr încă cît chin se scurge din ființa mea.Niște telefoane , mesaje să îmi tulburi indiferența, sau niște insomnie peste zi . Niște funii,niște aplicații, niște sinucidere de-a ta, aruncă colo într-un colț din camera cu pereții albi.Aruncă-mi niște picioare că m-au paralizat cu diagnoza asta, să mă ridic și eu din pat, că uite mă așteaptă colo în pămînt , sau niște glasuri puternice ca să pot să strig pînă la măduva spinării , să le mai spun a cîta oară , că uite mă mănîncă o boală.Aruncă-mi niște foi albe, sau de-o culoare diferită ca să mai scriu cît mă țin aicea.Aruncă-mi niște bani , sau stai nu îmi arunca , chiria aici e asigurată. Aruncă-mi niște poezii citite, niște ocupații peste zile.Și m-ai aruncă-mi încă o toamnă , una .

Oare de ce mi-ar trebui încă o toamnă ? Ești nebun ,ar fi un an. Încă un an .

Aruncă-mi niște liniște,niște bucăți de lumină.Atît de mult , aș vrea să le văd.

Se moare des , atît de des pe pămînt ,

În praful de aer , ce circulă printr-o moleculă de timp ,

De ieri o vară și-a strîns existența în gînd,

Și iarba se scutură în jos , fără mit .

Acum un pom îi tăiat pentru foc,

Și furnica la fuguță , n-a avut noroc .

Ori vîntul grăbit, sau rîndunica neatentă ,

I-a strivit cuibul cu cei patru pui,și tatăl impotent ,

Un cîine flămînd , are să moară ,

Iar azi am văzut , un vecin bătrîn de aseară.

Se joacă țăranul cu calul epuizat ,

A murit pînă în zori , astăzi au aflat .

Și mama lui bolnavă la țară ,

A murit în ambulanță de cancer pulmonară ,

Și-un șarpe pedepsit că a fost în ogradă ,

I-au tăiat capul , fără să mai vadă .

Pădurea e o alarmă pentru foc ,

Albina a murit fără potop ,

Ieri seara un fluture m-a speriat,

Iar broscuța din neatenție , am călcat .

Rutiera grăbită dincolo de viteză.

În vînt, colo pe stradă i-o fetiță cu capul strivit , pe zebră ,

Calea ferată de acum e un fleac ,

Un tren în minutul cînd ai trecut tu , a aterizat .

Frunza de toamnă încă nui uscată, ruptă ca un element pentru o poză ciudată ,

Miroase a flori rupte din grădină,

Și nici iepurașul îmbolnăvit n-are vină ,

Se chinuie spre seară o mamă să tot nască ,

Iar adolescenta dimineață avort să facă ,

Supraviețuire de dincolo de stradă pînă încoace ,

Alții se sinucid ca pe niște capace ,

Murim de suflete rănite,

De maladii neprevenite.

Un secol bolnav , mirare neînțeleaptă ,

Mai morți decît toți ,murim ca altădată.

Din cele mii de puncte văzute de la orizont , pe pămînt ,

Eu aș fi singurul punct ce-ar purta în spate cea mai nesățoasă maladie a timpului.

Sunt nebun ? Mai nebun de boala pe care o am eu , și nu o găsesc ei nici în gind .

Sunt bolnav ? De ce-aș fi eu din cele mii de furnici tîrîte pe țărna sufletului .

S-a dovedit vrednic că sunt doar eu , surîsul vostru pe sîngele meu ,

Surîsul meu că n-aș fi numai eu , pe evadarea unui leu .

Abia am ajuns un pic să ne mîndrim , de boala veacului care se tot moare,

Prin pereții uscați , prin țesuturi anormale , ne tîrguim cu compătimiri și jale.

Noi suntem pămîntul ,încă demult bolnav ,nici o pastilă și nici un praf,

N-ar ajuta în secolul care vine,o planetă părăsită ,cît nici nu se cuvine .

De ce-aș fi eu bolnavul singuratic , înăbușit cu insuficiența inumană,

Suntem bolnavi pînă la oase, dar ne mîndrim cu această rană .

Evoluție ciudată a omului de secol , e crescută boala fără de un vector .

De ce-aș fi eu bolnava cu prenume , care n-a răcit niciodată pe bune,

Rămășița oaselor nespălate. Suntem bolnavi cu toții , ca la carte .

Mai pierduți printre numere colorate, doar struna de chitară ar putea să ne scoată ,

Mai bolnavi decît o lume de războaie, cîini mai răi îmbrăcați în oameni,

Și mă îndoaie ,mă usucă ,mă tulbură în noapte ,

Sunt bolnavă eu, caci sunt pe aici , pe aproape.

Dar cum o simți ca o diagnoză de alarmă ?

Într-o ambulanță de la oraș sau de la țară !

Timpul îți numără zilele , pe-un calendar cu o singură formulă,

Oare există un bine pentru sufletului tău cu chip de lună ?

Pastile amorțite, comode printre oase ,

Țesături rupte. Și-o singură Garanție falsă !

Îți schimbi camera cu cele patru fețe ,

Palatul de acasă , povara ta de viețe .

Și albul de acolo un pic plictisitor , cu negrul de culoare pe-o diagramă  ,

Și parcă ai putere de-a nu vorbi acum,

O singură mîngîiere , de cîte cinci luni .

Îți putrezesc ființa ,de pe un pat sau altul ,

Oare dacă aplicăm dorința , ți-ai ridica și patul ?

Absența de la școală te chinuie într-ună,

M-aș duce de dimineață,m-aș duce și acuma .

Mă chinuie și timpul ,mă chinuie și ăștia ,

Chiar dacă le tot strig că îmi pierd acum și nota ,

Dar uite că nu le pasă , tu mamă ia-te uită ,

Am nota tare proastă , absența mă usucă ,

Aș învăța acuma , puterea doar să îmi aducă .

Și dacă aș putea acum să mai răsuflu ,

Îmi sunt nopțile aprinse de-o insomnie sîngeroasă.

Mă doare ființa pînă la cea mai mare țesătură aleasă ,

Astăzi încă o dimineață .

Ostenită să mergi printr-o lume aiurea,

Să le tot explici cei mai dureros pe întreaga lume,

Ca să confirmi la facultate că ești bolnav,

Trebuie să mori , sau încă o dată să cazi.

Certificate rupte pe ultimul pat de spital,

Nui garanția lor , de fapt .

În registrul lui Dumnezeu , vei avea absența pe pămîntul tău.

Aș putea să strig,să mă audă toată lumea ,

Să se roage , cei ce zic că nu mai pot ,

Cei care au tot , sănătate , lot .

Rugați-vă acum lui Dumnezeu ,

Purtați-vă cu grijă de cel mai mare zeu .

Maladia secolului înăbușit de neîncredere totală,

Te-ar lăsa bolnav încă din pragul de la școală,

Ciudată comparație,complexă și rară ,

Un medic la oraș și cel de la țară .

Înțeleptul de-acum e o rasă rară , frumoasă și paranormală ,

Căutăm soluții, formule și un răspuns ,

Adevărul inexistent , oare îi de ascuns ?

Cutremur de analize, și un sînge ciudat ,

Nimeni , nimic de-o lună n-a mai aflat,

Te-ar hrăni cu pastile de-o amorțire totală ,

Așa ne învață încă de la școală .

Atenția lor ar fi explicată , dacă am dat o pîine luată,

Și pierdem răbdarea conștiinței umane,

Dacă aș muri , aș afla ce mă doare ?

Te alungă de aici ,încolo pe spate,

Îți dau întervaluri de zile necalcultate,

Te omor ei , și unu te învie ,

Îți i-au organismul ca pe-o chirie ,

Te țin ore în șir sub cabinete nenumărate,

Siguranța aici e o cameră aparte,

Și nimeni nu ți-ar spune , ce diagnoză să-ți pună ,

Nici o garanție , e ca un fel de glumă .