Din cele mii de puncte văzute de la orizont , pe pămînt ,
Eu aș fi singurul punct ce-ar purta în spate cea mai nesățoasă maladie a timpului.
Sunt nebun ? Mai nebun de boala pe care o am eu , și nu o găsesc ei nici în gind .
Sunt bolnav ? De ce-aș fi eu din cele mii de furnici tîrîte pe țărna sufletului .
S-a dovedit vrednic că sunt doar eu , surîsul vostru pe sîngele meu ,
Surîsul meu că n-aș fi numai eu , pe evadarea unui leu .
Abia am ajuns un pic să ne mîndrim , de boala veacului care se tot moare,
Prin pereții uscați , prin țesuturi anormale , ne tîrguim cu compătimiri și jale.
Noi suntem pămîntul ,încă demult bolnav ,nici o pastilă și nici un praf,
N-ar ajuta în secolul care vine,o planetă părăsită ,cît nici nu se cuvine .
De ce-aș fi eu bolnavul singuratic , înăbușit cu insuficiența inumană,
Suntem bolnavi pînă la oase, dar ne mîndrim cu această rană .
Evoluție ciudată a omului de secol , e crescută boala fără de un vector .
De ce-aș fi eu bolnava cu prenume , care n-a răcit niciodată pe bune,
Rămășița oaselor nespălate. Suntem bolnavi cu toții , ca la carte .
Mai pierduți printre numere colorate, doar struna de chitară ar putea să ne scoată ,
Mai bolnavi decît o lume de războaie, cîini mai răi îmbrăcați în oameni,
Și mă îndoaie ,mă usucă ,mă tulbură în noapte ,
Sunt bolnavă eu, caci sunt pe aici , pe aproape.
