Aruncă-mi niște strune de chitară să pot să îmi ung rănile deschise , niște aer de-al tău să îmi spăl plămînii pe jumate morți , niște picături de rouă să îmi curăț buzele atît de uscate. Da , aruncă-mi niște clape de pian , dacă tot le-ai învățat odată ,niște struguri de poamă să îmi amorțesc durerile de dimineață . Aruncă niște clepsidre să număr încă cît chin se scurge din ființa mea.Niște telefoane , mesaje să îmi tulburi indiferența, sau niște insomnie peste zi . Niște funii,niște aplicații, niște sinucidere de-a ta, aruncă colo într-un colț din camera cu pereții albi.Aruncă-mi niște picioare că m-au paralizat cu diagnoza asta, să mă ridic și eu din pat, că uite mă așteaptă colo în pămînt , sau niște glasuri puternice ca să pot să strig pînă la măduva spinării , să le mai spun a cîta oară , că uite mă mănîncă o boală.Aruncă-mi niște foi albe, sau de-o culoare diferită ca să mai scriu cît mă țin aicea.Aruncă-mi niște bani , sau stai nu îmi arunca , chiria aici e asigurată. Aruncă-mi niște poezii citite, niște ocupații peste zile.Și m-ai aruncă-mi încă o toamnă , una .

Oare de ce mi-ar trebui încă o toamnă ? Ești nebun ,ar fi un an. Încă un an .

Aruncă-mi niște liniște,niște bucăți de lumină.Atît de mult , aș vrea să le văd.