Te-am căutat prin munții de steclă,prin fumul din mașini ,de lux,
Te-am căutat din primăvară,dar lîngă tine , n-am ajuns.
Și doar cînd ploaia mă dezbracă , îmi ung oasele cu atît potop,
Te-aș chema a cîta oară,doar la tine să mă întorc.
Mă roade glasul și privirea,mă roade viața mea de chin,
Încerc să fug ca risipita, să caut și să nu suspin,
E greu să vezi cum moare viața , a ta , a toamnei tale reci,
Iar tu fugară să te afli, printr-un hoceag de fum , petreci .
Te întreabă iarba , cînd mai vii , să o admiri neînsetat,
Și mama te-așteaptă într-una, lîngă un geam vechi și căutat,
Te întreabă și bunelul în poze, de el tu îți mai amintești ?

Și dacă te-ar întreba și tatăl,tu astăzi pe unde ești ?
Pierdut.Al tău veac cu maluri dure, încă o toamnă fără legi.

Nu ai puterea să simți tăcerea,și nici pe ea să o dezlegi.
-Și dacă ați ști , cît mă mai doare , această îmbătrînire grea,
Cît mă ustură o jale,de lîngă ochi și pe podea.
Să scriu în veșnicia toamnei , colo lîngă căsuța mea,

Să îmi strige vatra mea senină,că seara adorm eu lîngă ea.
Apoi zărind cum vatra geme,cu lemne din păduri uscate,
În colț de cameră ,cum mama țese , gînduri pentru stăinătate.
Și ploaia ostenită în jale, îmi murmură singurătate,
Nimic etern în astă lume,nici toamna nui eternitate.

Un mecanism într-o secundă, pustiu e dorul neîmplinit,

Nimic mai veșnic în astă lume,decît o toamnă la țară , poposit.