Cu toții ne facem planuri , da , planuri de viitor,pentru un proiect,pentru un concurs,pentru o zi sau două,planuri de vacanță și planuri de wekeend,planuri de iarnă și de vară.Rămînînd niște pietre zidite în timp,un val care trece într-o secundă fără nici o urmă că a trecut pe-aici cîndva.Cînd am văzut că prin propriile țesuturi am avut  planuri care le-am muncit și care  mi-au luat zile pierdute,cînd am văzut că oricît de mult n-aș fi vrut să fiu marți sau miercuri la vre-un spectacol, oricum vine luni și îmi decide viitorul.Nuștiu dacă avem nevoie de planuri mai mari,oricum fără de ele viața noastră ar fi un haos fără margine.Însă cu toate acestea,avem nevoie de conștiința ca să putem limita lucrurile,să putem să înțelegem pe unii și la rîndul nostru și pe noi înșine.Suntem atotputernici lumii noastre interioare,noi stăpânim bucățica asta de suflet,noi avem totul în mîinile noastre,iar Dumnezeu are totul în sufletul lui.Așa că mi-am spus :

-Dar stai și tu pe-un trunchi de gînduri , să tot vezi cum totul trece .

Am fost absentă o lună într-o lume unde aerul îți este împachetat,unde viața îți este scrisă pe hîrtie, melodia este o alarmă ce îți amorțește auzul și patul este singura opțiune să evadezi în somn , de durere.Ai program de dimineață la ora 6.30 pînă la ora 9.30 , iar seara nici o pastilă nu te poate cufunda în somn,și devii ostenită de-atîta insomnie.Norocul de-a avea o singură cameră a ta,parcă te-ar face totuși să te bucuri, doar pînă cînd adormi.Și așa, după regim , aștepți un rezultat care nimeni nu ți-l promite și sigur nu ți-l dă.Aștepți zece zile,ca să afli că următoarele zece în aceeași cameră le petreci.O dezamăgire de așteptări,și o sufocare, căci în unele momente crezi că te-ai pierdut pur și simplu într-o lume dispărută.Criză de nervi,de idei pierdute.Numeri gîndurile tale în nopțile tîrzii,una cîte una.Nici pofta de-ați hrăni ființa n-ai.Și o vezi pe mama , femeia obosită din viața ta care se trezește dimineața la 5.00 ca să ajungă la ora 8.00 la tine.Și o vezi cuprinsă de putere,sub ochii plîngători,care ți-ar răspunde ferm că nu-i obosită.Ai fi vrut să te întrebi : De unde Doamne , are atîta putere ?Și acele ore petrecute cu cele două prietene care niciodată sigur nu te vor lăsă să simți în singurătate ,cum te mănîncă o maladie, te face să evadezi din propriul trup, în afară de acele mulțimi de colegi de la facultate care timp de-o lună n-ar fi dat nici un singur mesaj de susținere, nu-i problema mea de indiferență lor , dar cînd oamenii se obișnuiesc cu ceva nu te mai întreabă nimic.N-am cum să învinuiesc pe cineva,chiar și cînd am apărut la îndemîna lor ,la posibilitatea de-a mă întreba, cum te simți , mai bine sau mai rău , sau te-ai vindecat, fără a-și cheltui minutele , sau timpul stînd pe site-uri,măcar nici la ore n-au străduit nimic.Și așa zi cu zi , îți pierzi din puterea de-a lupta,după un rezultat așteptat de-un an și jumătate,într-un final îți pun etichetă pe-o rană deschisă,ca să afli că n-au găsit nici o ieșire.Oare ar fi mai dureros să suferi și să nu știi de ce , sau să suferi știind că nu te vei trata niciodată? Au trecut zile numărate, spre fericirea ta știind că undeva finalul există,și spre nenorocirea ta știind că finalul este incurabil,neschimbat,neajutorat.Că în viața ta există nopți și zile numărate,unele în care oasele nu te vor durea ,și unele în care te va paraliza la pat.Rămâne doar sufletul,să lupte și să reziste.După atîtea zile,trebuie să-ți dovedești absența, sigur trăim într-o astfel de societate că boala devine un bocet,dar n-ai vrea compătimiri false și cu un pronume demonstrativ.Notele îți sunt șoapte care s-au auzit de la absențele tale,nici un profesor n-ar înțelege asta , dacă n-ai fi copilul lui, așa că nici certificatul n-are efecte.Spune-mi cui îi pasă de tine ?

Așadar trebuia să particip la un concurs , care indiferent de nopțile nedormite am luptat pînă la ultima picătură de lumină,de putere, și totuși imprevizibil a fost momentul cînd am fost oprită de-o noapte paralizată.

Asta a fost tema : Eu Student la litere. Pro sau Contra.

O singură noțiune cu o formulă fenomenală,care încă pentru unii rămîne a fi un mister,care ar fi oare sensul întregului cuvînt ?
Bunicul meu obișnuia să spună: Viața e uimitor de scurtă.De aceea eu, studentul care macină clipele și anii, iar vîntul uitării le spulberă făina atît de repede prin univers,n-am nici puterea și nici meritul să mă exprim dacă sunt contra sau nu acestei facultăți,atît timp cît n-am plămădit nici o pîine.Studentul de la litere este un singur cuvînt , care pînă la final decide dacă rămîne să plămădească un roman. Așa cum fiecare dintre noi decide să fie un actor,un fugar de destin,un iubitor,un visător,un medic,un dansator,eu am ales să fiu un cuvînt.Un cuvînt dezbrăcat de spirit,zidit de-atunci de cînd m-am născut.Facultatea de litere îți dăruiește, exact , ca toate celelalte ,doar ceea ce poți tu să i-ai cu tine.Uneori pierzi pe drum, alteori te ajută să-ți deschizi și-o carte.Nu putem să fim contra unei astfel de facultăți , care îți ridică înțelepciunea la lumina vizibilă a inteligenței,nu putem să fim contra , nici la murmurul de izvoare pe care ți-le scurge în vene.Nu putem să fim contra, la singura facultate care îți refugiază sufletul printr-o armonie de cărți,și anume cărțile care îți întruchipează divina frumusețe a scrisului.Nu avem cum să fim contra,unei facultăți care te modelează în scris,în rostire.
Studentul de la litere,este studentul care are în spinare blestemul de-a fi un supraviețuitor.El este o citire înțepenită,care ulterior îți inundă pămîntul cu cuvinte.De ce studentul de la litere e un cuvînt ? Deoarece aici,el își țese în fiecare zi , literă cu literă,o vocație literară.Iar vocația literară nu este o distracție,un sport,un joc rafinat la care recurgi în clipele libere.Ci e o devoțiune exclusivă și exclusivistă,o prioritate căreia nu-i poți antepune nimic, o robie liber consimțită,care face din victimele ei,niște bieți sclavi ai frumosului.
N-am nici un motiv să fiu contra acestei facultăți,dar am atîtea motive să fiu contra unui student de la litere.Iată o judecată esențială și tipică.Încotro studentule de la litere ? iată întrebarea care mă frămîntă de ceva timp,o întrebare pe care ar trebui să ne-o punem cu toții,dar pe care ne temem să ne-o punem,pentru că nu avem răspunsul la ea,ori, dacă-l avem,ne temem de el.Pentru că nu prindem nici o echivalență , dacă finisăm facultatea pe zece,și dacă reușim să ajungem filologi.Pînă la final,care ar fi vocația ta,o diplomă roșie sau o carte scrisă? Unde-s scriitorii înăscuți ?Doar printr-un blestem de scrieri de sine ca unica dovadă semiotică a faptului că încă n-am dispărut din istorie,ca ființa noastră lirică,rămasă captivă acestui abis periferic,supraviețuiește acum numai prin,cultură,literatură și scris. Cum ar trebui să fim ,noi studenții unei facultăți cît o picătură de aer respirată de Dumnezeu,cum ar trebui să fim ? Doar niște fugători după notele mari ?

N-aș înțelege de ce atîta străduință depui dacă la examene stai în fața mea și văd cum copiezi.De ce ai nota zece la facultate dacă ai site-uri și scrii : sh , tzi,kisinau.De ce ? Dacă în afara facultății găsești o problemă într-o comunicare. )Dacă astea ar fi niște greșeli , ar fi iertate, dar așa este un fel exercițiu de-a te evalua printre alții . N-am să pun accentul pe note niciodată,n-am să învăț ceea ce nu îmi place,n-am să îmi întrec puterile ca să testez cine și ce notă are,cu siguranță suntem destui , dar am să particip la conferințele care sunt ascultată și nu mă sfiez ca să răspund,iar cît voi sunteți fugăriți după note, eu între timp am să scriu o carte.Niciodată n-am să iubesc notele,am să apreciz creația,lectura, nu matematica fugară.Apreciez părere,pentru că fiecare student are o oglindă în fața căruia se vede adevăratele valori,acele planuri de viitor,acele prețuiri,și cu siguranță acea lume unică a sa .N-are cum o facultate să îți devină întregul tău plan pe viitor,nici măcar n-are cum o notă să te evalueze ca un student capabil să aibă succes.Dar trebuie să știi că după ea trebuie să ajungi cineva,dar nu să pleci acasă cu o diplomă de excelență.
Eu zic,să rămînem cuvinte,nici să nu fugim după cifre,ne coborîm mai jos,și-ar fi o pierdere de valori.Să rămînem cuvinte. Aceleași cuvinte zidite ani de-a rîndul în noi.
Un cuvînt capabil să reziste miilor de furtuni,chiar și atunci cînd este înecat și înădușit în propria tăcere.Chiar dacă strigi și te fărămînțezi în mii de molecule,eșuezi încît nimeni nu te aude.Și îți rămîn cuvintele, ca un premiu , doar ele pot să te modeleze din nou.Și atunci cînd vrei să vorbești,să scrii,să asculți, să iubești,să aștepți, să răspunzi, să plîngi și să taci, doar ele îți rămîn . Știu că cuvintele sînt o prelungire a simțurilor vorbitorului,ele ne manevrează dinlăuntrul,le simte ca pe propriul trup.În țara cuvintelor găsești raiul,care mereu părea ascuns în labirintul sufletului.Aici dintr-o floare poți forma o grădină întreagă de culori și de miresme neimaginabile. Venim prin cuvinte și din cuvinte , ramînem datorită cuvintelor.

Mi-ar fi plăcut să țin discursul ăsta , să îl controlez și să îl transmit la sufletul tuturor.N-am reușit să spun.Dar între timp am aflat atîtea lucruri 🙂 Prețuiți viața ,e mai mult decît o facultate.