În drum spre casă am deschis Biblia și am citit cîteva pagini,mi-am întărit rădăcinele și l-am simțit m-ai apoape pe Dumnezeu.Frigul și-a dovedit puterea, căci mi-au înghețat picioarele și mi-au amorțit.Am citit încît am uitat să m-ai ridic capul și să arunc un braț de privire spre geam,dincolo de el să văd amorțita natură cum trăiește.Iarna n-are nici un efect,doar prin viscole și friguri vrea să-și arate prezența.Neîncetat de frumos este natura, fie iarnă fără fulgi , și fie primăvara cu zăpadă.Nimeni , niciodată n-are cum să-i zmulgă din frumusețe.Mi-am pus gîndurile în bagaje,erau adunate și puse fără rînd.Și doar unul mă frămîntă, cît de rar mă reîntorc acasă, în brațele casei mele care niciodată nu îmi va fi străină,în brațele nucului de la poartă,în brațele bunelului meu nemuritor.și în brațele tatălui meu care îmbătrînește , oricît de mult n-aș ascunde eu asta .Printre noi timpul are măsura sa, printre noi el trece neîntrerup,dacă noi nu suntem aici , atunci el vine , el își face prezența ca un răzbunător , ori cît de ori absentăm el mai mult își trage linie , mai mult își pune amprenta , ca să ne scoată la lumina absența noastră și prezența sa.Poate că nui răzbunare , ci doar o întîmpinare,un flag spălat în alb și nu în roșu.Cine știe? Oare cine știe?Ce-i timpul și ce suntem noi ,atunci cînd nu suntem.Ce suntem noi atunci cînd nu mai existăm.De ce să ne bucurăm,și de ce întîrziem?De ce nu suntem acolo unde ne așteaptă și de ce uităm atît de des să venim acasă?

N-am să pot omorî, și nici distruge sentimentele zbuciumate care se scufundă printre vene și oase,atunci cînd mă reîntorc acasă.Aici este țesutul meu,aici sunt tradițiile mele,aici e zidită profunda amintire de refugiu.

Să vă întoarce-ți acasă,acolo încă unde mai este în prag cineva, care întreabă și care ți-ar răspunde la : Bună seara !