Cînd creștem din an în an , de fapt nu ridicăm scara vieții , ci o coborîm.E ca un bunel care coboară dealul , pentru că de fapt nu creștem dar îmbătrînim.E ca o toamnă care nu vine, dar pleacă.Și o iarnă care îngheață dar nu se dezgheață.Așa dispare și magia sărbătoarei , care în alte timpuri părea un mister.Unchiul meu spunea că : zilele de naștere nu ar trebui întîlnite cu zîmbet, ci doar cu nostalgie că a trecut.Și am zîmbit pînă nu de mult, pînă cînd vrei să-ți ștergi de sub gene amintirile, umbrele și imaginile vieții care s-au tipărit pe-un termen scurt în memorie.Pînă cînd nu m-ai ai nici o așteptare,nici o căutare de surprize.N-ai nimic decît pe tine însuți pus în fața timpului inventat de tine , colo într-o margine de drum , sau uitindu-te de pe un munte la ce-a trecut pe lîngă tine.Poate m-ați fi numit pesimistă, la vîrsta pe care o am , încă fragedă aș spune.Însă așa se privesc lucrurile din lumea mea.

Stînd pe-un trunchi de viață la o margine de drum , vezi și urmărești atunci cum timpul în văzduh de iarnă, în viscole îți poartă amintirile și viața ta scursă de un an de zile.Și v-aș sfătui atunci să priviți profund, pe cît de transparent se poate , în cît să vă ardă în suflet . și inima să se zguduie,să se înfierbîntă sîngele în vene , să se închidă ochii de-o mie de ori , să se mărească pupila orizontului privit, și apoi să răsuflați adînc că a trecut.Și să trăiți , așa cum ați fi dorit într-o viață și n-ați fi putut, așa cum s-ar înterzice și s-ar limita.Auzi , să trăiești , că pentru asta ți-au trimis zilele de naștere!

Să nu dormi de ziua ta, chiar dacă singurătatea te-ar felicita în prag.Ci să îți trezești sufletul,și să nu stai pe-ale locuri nici măcar un minut.Căci te îngheți.Cîntă, dansează,iubește.roagă-te.zîmbește,plînge,strigă.Ieși afară în pragul pomilor singuratici și strigă, ca să te-audă și pămîntul că exiști.Nu trăi așa cum vor ei , da așa cum tu dorești,căci cum vor ei trăiești o viață.Așa că ia-ți ziua în mînă și iubește-o,zidește în ea propriile amintiri,propria viața.Nu te limita decît la ceea ce n-ai , ci trăiește, omule , trăiește-ți ziua, pentru suflet,caci aici  bani nu îți trebuiesc.Nu îți enumera în liste ce ai în viața asta, că n-ai nimic , să știi că într-o zi ai o listă pînă la infinit , iar spre răsărit să-ți dispară și lista.Pentru asta nu-ți epuiza viața, e cea mai mare urare pentru care v-aș repetao deseori,ci afirmă-ți existența prin lucruri care au puterea să reziste dincolo de tine.Pînă și libertatea îți este furată.

Nu-mi doresc nimic din simpla modestie pe care nu o am îndeajuns.Vă doresc ca voi să realizați că aceste zile sunt doar pentru noi , nu regretați nimic, nu vă zidiți barierele cum ar fi bine pentru alții.E doar o zi în care ți-e dată să o trăiești doar pentru tine.

Cine a spus că ai o viață ? Și cine a spus că e a ta ?

Ai o singură zi din astă viață,

Și restul nu-i doar lumea ta.

Tai bucățică din inima mea , și așa toți îmi zic că-i bolnavă.Îmi fărâmiţează oasele una cîte una , și așa toți îmi zic că-s slabe.Vărs puterea din venele mele și așa toți îmi zic că am sîngele infectat.Donez urechile mele ca să nu m-ai aud.Închid ochii pentru totdeauna, și așa toți îmi zic că nu mai văd,și îmi tai rădăcinele cu tot cu riscurile la care este supusă viața mea.Și am să scriu cu genele înmuiate în lacrimi.
Despre rănile care nu le spulberă nici vîntul.
Despre oamenii care își sprijină cuvintele și n-au cui , că sunt respinși.
Despre tăcerile care strigă cu atîta putere.
Despre femeile abandonate care au rămas fără umbră.

Despre suflete care mor cînd vreau să trăiască.

Despre umbrele care s-au dezis de oameni , și și-au găsit soarele în natură.

Despre stelele care se sting,și nu le vede nimeni.

Despre luna care este doar a celor triști.

Despre singurătatea împărțită la unul.

Despre iubirile  care nu se vorbesc.

Despre copiii care sunt părăsiți de mame.

Despre mamele care sunt părăsite și înșelate.

Despre buneii care sunt discriminați.

Despre infidelitatea ascunsă.

Despre ochii care plîng de durerile unei maladii ascunse.

Despre despărțile care dor, și apoi de-ale lor dor.

De prietenii care au intenția să-ți smulgă din tine, dar să nu adauge.

De toamnele care sunt întîlnite de unul singur.

De muzica care nu este ascultată.

Și am să-mi zidesc din frunze o mănăstire, am să culeg lumina din lună și stele , muzica mi-aș clădio din strunele pădurilor uitate , și v-aș da totul din mine.

Suntem pierduți și uitați cu toții în gară.Deoarece nu facem nimic decît să așteptăm în fiecare zi ceva.Insuficiența că viața noastră este ținută în brațe bune, este un gînd care ne ajută să ne ridicăm spre performanță,dar și spre jertfă. De ce ? Pentru că așteptăm.Într-o zi o iubire, în alta singurătatea,într-o zi să plîngem , în alta să zîmbim.Uneori să trăim bogat , alteori să ajungem săraci,așteptăm o zi de vineri să ne odihnim, și apoi Luni să pornim la lucru.Suntem în căutare non-stop , în căutarea de aventuri , de oameni simpli și frumoși , de iubiri inocente,de cîntece bune,de locuri frumoase.Trăim din trecut ,pentru că ne-ar părea că acolo sunt cele mai adevărate lucruri,uitindu-te în prezent și pierzînd viitorul , cu siguranța trecutul n-ar sta să-ți deie bonuri de plată,pentru că a trecut așa cum trece nisipul printre degete , așa cum se scutură o toamnă în brațele tale, așa cum se pierde cîte-o stea pe cer, nu mai este prezent, dar totuși ți-a rămas în memoria ta ,în lumea ta subterană ca o rană.Unica și nefolositoarea noastră problemă este că așteptăm orice din lumea noastră care s-a prăfuit în albume,care s-a trecut.Da, așteptăm să sărbătorim la fel Crăciunul , să iubim la fel și să fim iubiți , să zidim ca înainte, să trăim trecutul de o mie și una de ori , ca mai apoi să mori ? Uneori ne este greu să trecem de la o etapă la alta, de asta și există diminețile petrecute în singurătate , cu remușcări și regrete , că poate schimbai ceva în timpuri.E unica soluție care îți vine ca un ecou de salvare, să te salvezi încă cît mai poți.Să evadezi din trecut , și să-ți aștepți prezentul în gară așa cum ți-ai zidi viitorul.Nu-i o schemă de matematică,și nici o hartă la geografie , e o viață împărțită în timpul care nu există.E o soluție de-a trăi mai simplu , inventată de om.Căci noi ne închipuim că timpul este o însușire , dar el nu există,nici măcar nu merge înainte, nici măcar nu se împarte.El este o ușurare înventată de poeți , ca să evadezi și să te deplasezi în orizont, în trecut și viitor, ca să trăiești și să-ți afirmi existența prin ceva.Timpul e o inspirație a vieții , care te refugiază să trăiești frumos și așa încît să nu-ți cheltuiești anii.Dar noi , pierdem ani discutînd că timpul trece , iar mai apoi regretăm pierzînd ani că n-avem aceleași puteri să schimbam ceva.E bine de știut,schimbarea este grea , cum te-ai muta dintr-o gară în alta așteptînd oameni diferiți, cum ai slăbi și te-ai îngrășa în ani , cum ai tăia cîte ceva din tine.E mai dureroasă dar atît de profundă.La orice vîrstă,că doar oricînd poți să fii uitat în gară.

Ce-i viața noastră de acum ?
Și ce-i iubirea virtuală,
Cînd fugim acasă de la școală,
Să lăsăm like-uri de iubiri pe sfoară,
Să iubim ca cerșetorii,
Dar de-acum și ei iubesc diferit,
De noi , și de neiubind.
Remușcări cînd lăsăm comentarii,
Că-i online și nu primim răspuns,
Iar cînd îi vezi la facultate,
N-au nimic să-și spună ce-au de spus.
Și din nou eterna lor rutină,
Iubirile pe net ce nu  au vre-o vină,
Și moare și reînvie cutremurul născocit,
De înțelepți maești atît de izgonit,
Unde cînd se spune că a iubirii lumină,
Răsare doar perechilor de ochi în umbră,
Care se iubesc într-o tăcere udă,
Care se iubesc fără virtualitate,
Doar cu degete și timpul dintr-o carte,
Acolo unde n-apar suspiciuni,
În ochii lor tu vezi , doar nebunul glas nocturn.

-Uite cum ninge rugăciunile tale , iubit-o,
M-ai rugat să-ți ning inima ,iar eu ,
Eu ți-am trimis tăcerea fără fulgi,
M-ai rugat să-ți ning sufletul,iar eu ,
Eu ți-am legat sufletul limitîndu-l să nu simtă,
M-ai rugat să-ți ning ochii,iar eu ,
Eu cînd am văzut că i-ai închis,
Eu am plîns și am nins,
-Uite cum ninge iubit-o , fără tine și cu regretul meu,
Să nu-ți dat la frageda ta vîrsta , ninsoarea și pe Dumnezeu.
Te-am rugat să nu-mi mai ningi într-una,iar tu ,
Tu încă mai ningi,fără să mai știu de soare,
Ninge,tot orașul și peste toata lumea mea,
Tu un nebun de alb,și eu o ceașcă cu cafea,
Ninge și focul ce arde stins,
Ninge masa,patul și rochia ta pe trupul ce-ți era atît de strîns,
Și pragul înădușit de fulgi ,mi l-ai nins ca să nu-ți mai fug,
-Uite cum ninge rugăciunile mele , iubit-o,
Iar cerul surd fără nici un glas,
Mă roagă să te las,ca să mă lași,
Dar fără tine n-am nimic,și cînd nimicul fără tine,
Mai am doar ninsul printre plîns,
Și plînsul de sub gene.

Fiecare om se limitează singur la propriile așteptări,fiecare își țese drumuri și își hotărăște prezența.Fiecare alege dacă e singur, și dacă nu e.Nimeni nu este stăpîn pe viața altuia.Fiecare om greșește neîncetat,fiind conștient sau inconștient,fiecare poate greși , iar cei de la marginea lumii celui care comite greșeli,  dacă n-ar fi marcat asta ,ei ar avea timp să-și corecteze propriile lor greșeli.Pînă la urmă fiecare își are timpul său,tot de el depinde cu ce să îl marcheze.

Dacă ne-am iubi într-atît ca să facem numai bine celui de-alături,
Dacă ne-am pune sinceritatea pe zidurile create între vecini,
Dacă n-am minți aproapele , și am renunța să învinuim nevinovatul,
Dacă ne-am scutura de invidia pentru cel care a eșuat , cel care sa ridicat,cel care a creeat,
Dacă ne-am uita în ograda noastră de la răsărit pînă l-a apus,

Dacă am fi renunțat la orgoliu măcar o dată pe zi , 

Dacă n-am fi fugit după primul loc,știind că ultimul își are istoria sa,

Dacă am renunțat de-a spune tuturor că suntem mai buni , 

Dacă am fi trăit așa cum dorim noi , nu alții.
Dacă ne-am zidi munți în gînduri și în vise , și apoi le-am urma,
Dacă am fi muncit mai mult zi de zi , fără să ne plîngem,
Dacă am renunța să arătăm cu degetul spre înălțimea noastră,
Dacă am fi citit și recitit Bilbia din cînd în cînd,
Dacă am fi citit , orice,

Dacă am fi vrut să ne deosebim unii de alții, 

Dacă am fi trăit mai mult natural decît ermetic,

Dacă am asculta muzică,

Dacă am fi inclus în orice sufletul nostru fără miligrame,

Dacă am fi ascultat mai mult decît să vorbim,

Dacă ne-am fi ajutat fără a ne cunoaște,

Dacă ne-am fi zîmbi străinilor,

Dacă am fi plînge uneori sub stările de ploi.
Dacă am fi sunat părinții , de două ori pe zi ,
Dacă ne-am fi vizitat bunicii ,
Dacă ne-am fi respectat profesorii buni și cei fără vocație,
Dacă am fi încetat să învățăm copii fără ca să știm și noi ceva,
Dacă am fi iertat,
Dacă am fi renunțat la minciună și păcat,
Dacă ne-am fi îmbrăcat m-ai comfortabil decît stilat,
Dacă n-am avea mașini luxoase,
Dacă am fi sădit plante și pomi ,
Dacă nu ne-am fi ascuns de ploaie sub umbrele,
Dacă am fi renunțat la calculatoare și internet,
Dacă am fi făcut acasă , mici biblioteci,
Dacă am fi iubit sincer și pur,
Am fi cei mai nerătăciți dintre rătăciți , am fi cei mai frumoși dintre cei frumoși , am fi trăit și ne-am fi afirmat prin binele țesut din Dumnezeu pînă la noi.N-am fi buni dar v-om fi tentați spre binele lumii.Am fi deschiși sub cer și sub ploaie, fericiți cînd ne facem umbre sub pomi și nu sub ziduri , am fi simțit în fiecare picătură de viață cum e să iubești viața și să o trăiești așa cum ne-ar fi îndrumat cel de Sus.