Tai bucățică din inima mea , și așa toți îmi zic că-i bolnavă.Îmi fărâmiţează oasele una cîte una , și așa toți îmi zic că-s slabe.Vărs puterea din venele mele și așa toți îmi zic că am sîngele infectat.Donez urechile mele ca să nu m-ai aud.Închid ochii pentru totdeauna, și așa toți îmi zic că nu mai văd,și îmi tai rădăcinele cu tot cu riscurile la care este supusă viața mea.Și am să scriu cu genele înmuiate în lacrimi.
Despre rănile care nu le spulberă nici vîntul.
Despre oamenii care își sprijină cuvintele și n-au cui , că sunt respinși.
Despre tăcerile care strigă cu atîta putere.
Despre femeile abandonate care au rămas fără umbră.

Despre suflete care mor cînd vreau să trăiască.

Despre umbrele care s-au dezis de oameni , și și-au găsit soarele în natură.

Despre stelele care se sting,și nu le vede nimeni.

Despre luna care este doar a celor triști.

Despre singurătatea împărțită la unul.

Despre iubirile  care nu se vorbesc.

Despre copiii care sunt părăsiți de mame.

Despre mamele care sunt părăsite și înșelate.

Despre buneii care sunt discriminați.

Despre infidelitatea ascunsă.

Despre ochii care plîng de durerile unei maladii ascunse.

Despre despărțile care dor, și apoi de-ale lor dor.

De prietenii care au intenția să-ți smulgă din tine, dar să nu adauge.

De toamnele care sunt întîlnite de unul singur.

De muzica care nu este ascultată.

Și am să-mi zidesc din frunze o mănăstire, am să culeg lumina din lună și stele , muzica mi-aș clădio din strunele pădurilor uitate , și v-aș da totul din mine.

Suntem pierduți și uitați cu toții în gară.Deoarece nu facem nimic decît să așteptăm în fiecare zi ceva.Insuficiența că viața noastră este ținută în brațe bune, este un gînd care ne ajută să ne ridicăm spre performanță,dar și spre jertfă. De ce ? Pentru că așteptăm.Într-o zi o iubire, în alta singurătatea,într-o zi să plîngem , în alta să zîmbim.Uneori să trăim bogat , alteori să ajungem săraci,așteptăm o zi de vineri să ne odihnim, și apoi Luni să pornim la lucru.Suntem în căutare non-stop , în căutarea de aventuri , de oameni simpli și frumoși , de iubiri inocente,de cîntece bune,de locuri frumoase.Trăim din trecut ,pentru că ne-ar părea că acolo sunt cele mai adevărate lucruri,uitindu-te în prezent și pierzînd viitorul , cu siguranța trecutul n-ar sta să-ți deie bonuri de plată,pentru că a trecut așa cum trece nisipul printre degete , așa cum se scutură o toamnă în brațele tale, așa cum se pierde cîte-o stea pe cer, nu mai este prezent, dar totuși ți-a rămas în memoria ta ,în lumea ta subterană ca o rană.Unica și nefolositoarea noastră problemă este că așteptăm orice din lumea noastră care s-a prăfuit în albume,care s-a trecut.Da, așteptăm să sărbătorim la fel Crăciunul , să iubim la fel și să fim iubiți , să zidim ca înainte, să trăim trecutul de o mie și una de ori , ca mai apoi să mori ? Uneori ne este greu să trecem de la o etapă la alta, de asta și există diminețile petrecute în singurătate , cu remușcări și regrete , că poate schimbai ceva în timpuri.E unica soluție care îți vine ca un ecou de salvare, să te salvezi încă cît mai poți.Să evadezi din trecut , și să-ți aștepți prezentul în gară așa cum ți-ai zidi viitorul.Nu-i o schemă de matematică,și nici o hartă la geografie , e o viață împărțită în timpul care nu există.E o soluție de-a trăi mai simplu , inventată de om.Căci noi ne închipuim că timpul este o însușire , dar el nu există,nici măcar nu merge înainte, nici măcar nu se împarte.El este o ușurare înventată de poeți , ca să evadezi și să te deplasezi în orizont, în trecut și viitor, ca să trăiești și să-ți afirmi existența prin ceva.Timpul e o inspirație a vieții , care te refugiază să trăiești frumos și așa încît să nu-ți cheltuiești anii.Dar noi , pierdem ani discutînd că timpul trece , iar mai apoi regretăm pierzînd ani că n-avem aceleași puteri să schimbam ceva.E bine de știut,schimbarea este grea , cum te-ai muta dintr-o gară în alta așteptînd oameni diferiți, cum ai slăbi și te-ai îngrășa în ani , cum ai tăia cîte ceva din tine.E mai dureroasă dar atît de profundă.La orice vîrstă,că doar oricînd poți să fii uitat în gară.